« Înapoi la pagina festivalului

Tudor Cristian Jurgiu, locul trei în palmaresul Cinéfondation

de Gloria Sauciuc in 24 Mai 2013
Tudor Cristian Jurgiu, locul trei în palmaresul Cinéfondation

 În acvariu (In the Fishbowl), regizat de Tudor Jurgiu (UNATC, România), a obţinut locul trei, ex aequo cu un scurtmetraj provenind din Cehia, la cea de-a 16-a ediţie a secţiunii canneze Cinéfondation.

Premiului trei îi este alocată şi cu suma de 7500 de euro. Filmul spune povestea lui George (Ionuţ Vişan) şi a Cristinei, doi tineri care încearcă din răsputeri să se despartă, dar care - se pare - nu reuşesc până la capăt. Needle, realizat de Anahita Ghazvinizadeh, de la The School of the Art Institute of Chicago, SUA, a luat marele premiu al secţiunii, în valoare de 15 000 de euro. Regizoarea are, totodată, asigurată participarea în Festival cu primul lungmetraj. Belgia s-a situat pe locul doi, tot cu un film al unei regizoare, Sarah Hirtt.

Juriul secţiunii Cinéfondation şi a celei de scurtmetraje, prezidat de Jane Campion, şi compus din Maji-da Abdi, Nicoletta Braschi, Nandita Das şi Semih Kaplanoğlu, a decernat vineri premiile secţiunii în cadrul unei ceremonii ce s-a desfăşurat în sala Buñuel din Palatul Festivalului. Selecţia a cuprins filme de şcoală, provenind de la universităţi de film din întreaga lume. Scurtmetraje au fost alese din 1550 de filme înscrise, adică 277 şcoli de cinema. Juriul a felicitat câştigătorii pentru excelenţa şi maturitatea expresiei cinematografice.

Tudor Cristian Jurgiu s-a născut în 1984 la Mediaş. A absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, secţia Regie de Film şi TV în 2009. A regizat trei scurtmetraje şi un documentar în timpul şcolii. În 2009 a realizat scurtmetrajul Nunta lui Oli, produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi câştigător al câtorva premii, printre care şi Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Leeds. În 2012 a început filmările pentru primul lungmetraj – Câinele Japonez – tot cu sprijinul CNC.

 Selecţia Cinéfondation reflectă diversitatea cinema-ului, punând accent pe calitatea muncii şcolilor mai puţin recunoscute decât pe referinţele tradiţionale, se stipulează în comunicatul oficial remis Cinemagia. Această lărgire a câmpului de investigare este semnificativ în acest an, cu o serie de şcoli selecţionate pentru prima dată şi o ţară, Chile, niciodată reprezentată până acum. Tudor Cristian Jurgiu a concurat cu filme provenind de la şcoli ca La Fémis (Franţa), FAMU (Republica Cehă), San Francisco State University (SUA), High Courses for Scriptwriters and Film Directors (Rusia), dar şi Karnameh Film School (Iran) ori CCC (Mexic).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
sabinalin pe 25 mai 2013 09:03
Frumoasa performanta, felicitari!
alex_il_fenomeno pe 30 iunie 2013 01:15
Sper sa avem si noi ocazia sa il urmarim.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells