La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

de Mihnea Vonica în 20 Apr 2024
La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

La Chimera este un lungmetraj de o mare sensibilitate, ce recreează atmosfera anilor 1980 din sudul Toscanei, unde tombaroli, jefuitorii de morminte, dezgropau camere mortuare etrusce și furau artefactele pe care le găseau în interior pentru a le vinde apoi pe piața neagră.

"La Chimera [în română, himera] este ceva la care încercăm să ajungem, dar în final nu reușim. Dorința de a fi bogați sau dorința de a fi iubiți. Aici arătăm povestea diferitelor himere. Este un film despre trecut, despre viitor și despre dorințe", așa își descrie pelicula regizoarea Alice Rohrwacher într-un interviu dat pentru Deadline la Cannes. Premiera mondială a fost un succes răsunător, publicul stând în picioare mai bine de nouă minute pentru a aplauda echipa filmului, conform DeadlineRohrwacher este familiară festivalului de pe Croazetă, întrucât toate cele patru lungmetraje ale sale au debutat la Cannes, în 2019 fiind chiar și parte din juriu. În 2023, aceasta a primit o nominalizare la Oscar pentru scurtmetrajul Le pupille, o poveste de Crăciun produsă de Alfonso Cuarón pentru Disney+.

Regizoarea Alice Rohrwacher (în mijloc) alături de producătorul Carlo Cresto-Dina (al doilea de la stânga la dreapta) și actorii principali din La Chimera pe covorul roșu la premiera de la Cannes.

Într-adevăr, himerele bântuie de-a lungul întregului film. Pentru Arthur, personajul principal, himera lui este Benianina, logodnica sa care a murit, dar pe care o caută în fiecare mormânt etrusc pe care îl jefuiește. Pentru banda de tombaroli din care Arthur face parte, himera reprezintă posibilitatea de a se îmbogăți din următoarea cameră mortuară descoperită, ce ar putea conține artefacte de o valoare inestimabilă pe care să le vândă scump pe piața neagră, venind deci cu promisiunea unei vieți ușoare, fără muncă.

Povestea

Tocmai ieșit din închisoare și întorcându-se în satul sărăcăcios în care trăiește, britanicul Arthur (Josh O'Connor), care vorbește italiana aproape fluent, continuă să o caute peste tot pe Beniamina, deși aceasta a murit. El se reconectează cu mama Beniaminei, Flora (Isabella Rossellini), care este convinsă de întoarcerea ei, dar se reîntâlnește și cu trupa simpatică de jefuitori de morminte, care are nevoie de abilitățile radiestezice ale lui Arthur pentru a localiza camerele mortuare etrusce. Atunci când nu petrece timpul cu banda de tombaroli, Arthur îi ține companie Florei și o cunoaște pe studenta ei de canto, care are și grijă de Flora, numită Italia (Carol Duarte), cu care Arthur împărtășește un secret. Continuând jafurile și trimițând artefactele unei cumpărătoare misterioase pe nume Spartaco, tombaroli descoperă curând că reprezintă doar niște mici rotițe în mecanismul contrabandei cu piese de muzeu. Cu toții pornesc astfel într-o călătorie colectivă, chiar spirituală, către propriile lor himere.

Arthur (Josh O'Connor), în mijloc, alături de trupa sa de tombaroli.

Precum și în filmele ei anterioare, Le meraviglie / The Wonders (ce prezintă o familie de apicultori perturbată de sosirea unei echipe de filmare pentru un reality show) și Lazzaro Felice / Happy as Lazzaro (ce arată o familie de țărani exploatați de o baroneasă ce deține o mare companie locală de tutun), Alice Rohrwacher ilustrează și în La Chimera povestea unei comunități locale care trăiește în condiții precare, continuând această trilogie informală ce explorează relația dintre trecutul și prezentul Italiei, filmată ca și precedentele în Toscana și în sudul ei. Conform spuselor ei într-un interviu acordat la cea de-a 61-a ediție a New York Film Festival, Rohrwacher a crescut în aceeași regiune pe care o vedem în film, într-un loc în care trăia civilizația etruscă acum 2500 de ani, lăsând în urmă foarte multe morminte pline de obiecte funerare. Fiind fascinată de mică cu poveștile pe care le auzea în baruri și cafenele direct de la tombaroli anilor '80, care se lăudau cu aventurile lor, Alice a fost pusă pe gânduri: "Mă gândeam că, da, puteau să scape de lege, de poliție, dar cum rămâne cu legea lumii de apoi, cu judecata sufletelor? Pentru că acele obiecte aparțineau deja cuiva. Și atunci am decis să fac un film care să exploreze frica aceasta a mea. Să reflectez la ideea că exista o întreagă civilizație care construia lucruri și nu le arăta, le ascundea. În epoca noastră, facem un tort și îl postăm, vrem să îl arărăm oamenilor, dar atunci exista o întreagă civilizație care construia obiecte minunate și le ascundea. Am vrut să fac un film în care lucrurile vizibile și invizibile să aibă aceeași valoare."

La Chimera este un film emoționant și nuanțat, o fabulă italiană ce nu poate fi descrisă ușor în cuvinte. Pentru cei care vor să îl pună într-o categorie, acest lungmetraj este mai degrabă o dramă de epocă, presărată cu elemente comice, cu aspecte din filme de aventură (mulți critici au spus că este cel mai bun Indiana Jones de la ediția de anul trecut de la Cannes, întrucât se concentrează pe arheologie și Indiana Jones and the Dial of Destiny nu a avut cea mai bună recepție) și cu un profund caracter de realism magic. Este mai mult o experiență, plină de idei și metafore, care sondează atât himerele individuale, dar și pe cele colective. Regizoarea propune ca teme principale gestionarea trecutului și a amintirilor, precum și moștenirea pe care o lăsăm în urmă, surprinzând relația dintre trecut, prezent și viitor.

Alice Rohrwacher, împreună cu John O'Connor, Vincenzo Nemolato și încă un jefuitor de morminte în acțiune pe setul La Chimera.

Fără a da prea multe spoilere, momentele cele mai puternice ale filmului se află în tăcirile și privirile lui Arthur, în special atunci când descoperă încă un mormânt etrusc în care nu apare nicio urmă a Beniaminei, care parcă îl evită în ultimul moment. Rohrwacher reușește cu măiestrie să confere valoare invizibilului, punând accentul pe acest spațiu liminal, aflat la granița dintre lumea noastră și o lume de apoi. Dezamăgirile de pe chipul lui Arthur și continua căutare a unei ființe ce se află mai degrabă pe alt plan al realității arată determinarea covârșitoare a protagonistului de a o reîntâlni, dar și o credință asemănătoare etruscilor în ceea ce nu poate fi văzut cu ochiul liber. Întrebarea dramatică pe care filmul pare că o propune nu mai este dacă Arthur va reuși să o găsească pe Beniamina, ci dacă acesta va putea să-i dea drumul.

Josh O'Connor, care a devenit cunoscut după filmul God's Own Country, câștigând apoi un Emmy pentru rolul Prințului Charles din The Crown, creează un personaj extrem de complex, exprimând cu o mare sensibilitate linia fină dintre vitalitatea pe care i-o redau visele și fatalismul creat de realitate, Arthur fiind vizibil fascinat de ce este invizibil, de viața de dincolo. De asemenea, deși protagonistul are un moment coleric la începutul filmului, acesta pare mai degrabă melancolic și gânditor, chiar observator. După spusele lui Rohrwacher, "i-am spus lui Josh că vreau să fie un personaj romantic, asemănător tinerilor din secolele 18-19 care veneau prin zonă și scriau jurnale și romane cu aventuri, dar să fie și un pic ridicol. Să nu se ia prea tare în serios."

Josh O'Connor alături de Alice Rohrwacher pe platoul din La Chimera.

Dintre ceilalți actori se remarcă Isabella Rossellini prin Flora, care pare pe cât de lucidă în discuțiile cu Arthur și Italia, pe atât de ignorantă în ceea ce privește situația Beniaminei, într-un stil ce amintește de Miss Havisham din Marile speranțe, scrisă de Charles Dickens. Sau poate, asemenea lui Arthur, crede și ea în acest plan nevăzut. Carol Duarte iese și ea în evidență drept Italia, având niște ochi extrem de expresivi și o energie vioaie, personajul său explorând o zonă fină dintre comic și dramatic.

Ce este interesant când vine vorba de casting este faptul că, în stilul caracteristic neorealismului italian, regizoarea a ales să combine actorii profesioniști cu cei amatori (oamenii locului, care au de cele mai multe ori meserii asemănătoare cu cele din film) pentru a oferi filmului mai multă autenticitate. Membrii tombaroli reprezintă un personaj colectiv important, cel mai tare remarcându-se Pirro (Vincenzo Nemolato), care parcă ține toată banda împreună. Alice Rohrwacher îi înfățișează pe acești profanatori cu empatie și chiar fascinație, arătând pe de o parte condițiile dificile în care trăiesc, iar pe de altă parte romantizându-i prin momente muzicale la crâșma satului, în care muzicienii cântă balade despre aventurile lui Arthur și ale colegilor săi. Energia pe care o creează colectivul de tombaroli, în special la început, când aceștia se costumează și merg la paradă, (îndrăznesc să spun că) mi-a amintit de circarii ambulanți Zampanò și Gelsomina din clasicul La Strada de Federico Fellini. Totuși, lipsa de moralitate a jefuitorilor de morminte este clară, în special când unul dintre ei vorbește despre neprețuitele obiecte pe care le fură, spunând că "etruscii ni le-au lăsat nouă, ne așteaptă aici de 2000 de ani". În a doua parte a filmului, se remarcă și sora regizoarei, Alba Rohrwacher, apărând într-un rol surprinzător.

Sărbătoare națională? Nu, este o paradă cu tombaroli.

Imaginea din La Chimera contribuie pe deplin la atmosfera anilor '80, dar și la cimentarea temelor principale: trecutul, amintirile, prezentul efemer. Alegerea regizoarei și a directoarei de imagine Hélène Louvart (cu care Alice a lucrat și la Le meraviglie și Lazzaro Felice) a fost aceea de a utiliza camere cu peliculă de 16 și 35 de milimetri, ce creează anumite texturi cu imperfecțiuni, dar și formate diferite ale imaginii. Precum a argumentat în conferința de presă de la Cannes, având în vedere că La Chimera explorează arheologia și trecerea timpului, Alice Rohrwacher s-a gândit că "am putea să vorbim despre arheologia mediului, despre istoria filmului, utilizând formate multiple. Este ca atunci când citim o carte de fabule, pe o pagină avem o fabulă și pe cealaltă multe ilustrații. Am folosit Super 16 (mm) ca format pentru a conferi spontaneitate și rapiditate precum în noul val de film francez, iar pelicula de 35mm am utilizat-o pentru narațiunea principală. Și apoi am avut o cameră micuță de 16mm pentru anumite duble, de exemplu când zburau păsările brusc, ce produce un sentiment de instantaneu. Am încercat să capturăm momentul trecător." Într-adevăr, diversele moduri alese pentru a spune povestea jefuitorilor de morminte din Italia anilor '80 și a lui Arthur, dar și pentru a reda imaginile cu Beniamina par mai mult decât potrivite, montajul reușind să îmbine toate aceste cadre abil, fără să scoată spectatorul din poveste, ci mai degrabă cufundându-l și mai puternic în universul poetic și romantic al lui Rohrwacher.

Într-o secvență de pe la mijlocul filmului, aparent banală, Italia o întreabă pe Flora cui aparține gara abandonată în care se află: "Aparține tuturor... sau nu aparține nimănui?" Flora răspunde simplu: "Tuturor. Și nimănui". Aceasta pare să fie și întrebarea la care La Chimera ne îndeamnă să medităm când vine vorba de trecut, de amintiri. Cui aparțin de fapt acestea în prezentul nostru efemer?

Exploreaza subiecte similare:

La Chimera, Josh O'Connor, Carol Duarte, Isabella Rossellini, Alba Rohrwacher, Le pupille, Lazzaro felice , Le meraviglie, Indiana Jones and the Dial of Destiny, God's Own Country, The Crown, Vincenzo Nemolato, La Strada

Alte știri din cinema

Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex

O privire detaliată asupra vieții și operei artistului norvegian Edvard Munch.

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells