Only God Forgives, psihedelic

Sentenţios, căutat, preţios, Only God Forgives aduce la Cannes primul justiţiar de anul acesta: poliţistul misterios Chang (Vithaya Pansringam), un fel de One Eye din Valhalla Rising sau şoferul din Drive. Ryan Gosling joacă de data aceasta rolul unui escroc, pe nume Julian, care ajunge în Bangkok pentru trafic de droguri şi care are o confruntare cu Vithaya Pansrigram.

Regizorul Nicolas Winding Refn îşi joacă toate cărţile pe atmosferă şi scene şocante, povestea e schematică şi – pe alocuri – puţin credibilă. Tonul este meditativ, acţiunea sacadată de un montaj brutal, personajele vorbesc puţin, iar când o fac au o anumită gravitate (mai ales Kristin Scott Thomas). Spaţiul creat de Winding Refn este preponderant oniric. Filmul va fi adus în România de către distribuitorul Independenţa Film.

Justiţiatul lui Winding Refn este Vithaya Pansringam, luptător de kendo în viaţa reală, în vârstă de 54 de ani. Personajul său pare a fi legea însăşi, într-un Bangkok filmat preponderant pe timp de noapte. Chang pedepseşte cu katana sa infractorii (katana pe care o scoate fără să se grăbească, parcă în relanti, cu graţia unui dansator). Are chip, are metodă, ştim că e poliţist, dar nimic mai mult. E prezenţa enigmatică a filmului; vizibil, şi totuşi de nepătruns.

Fascinant într-o oarecare măsură, Only God Forgives are o formă hipnotică, dar rămâne abscons în intenţii şi sens.

Filmat în cartierul Chinatown din Bangkok, Thailanda, Only God Forgives marchează a doua colaborare dintre Nicolas Winding Refn şi Ryan Gosling. Refn scrie în prezent scenariul pentru următorul său film, I Walk With The Dead, co-produs cu Wild Bunch şi Gaumont, şi îşi îndreptă atenţia spre televiziune pentru a produce Barbarella.

Nicolas Winding Refn s-a născut în 1970, în Copenhaga, Danemarca, şi este renumit pentru stilul său inovator, modern şi radical. La vârsta de doar 24 de ani, el a scris şi a regizat Pusher (1996), un film extrem de violent şi fără compromisuri. Filmul a devenit cult şi i-a adus instantaneu aprecierea criticilor internaţionali. Refn a scris, a regizat şi a produs Pusher II (2004) şi Pusher III (2005), ca urmare a creşterii notorietăţii de cult a primului său film. Celelalte filme ale lui s-au bucurat mereu de sprijinul marilor festivalurilor internaţionale: Bleeder şi Valhalla Rising au fost proiectate la Veneţia în 1999 şi, respectiv, în 2009, în timp ce Fear X/Obsesia şi Bronson au fost proiectate la Sundance în 2003 şi 2009. Drive este, până în prezent, filmul lui Refn cu cel mai mare succes comercial. A avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în 2011, unde a câştigat premiul pentru Cel mai bun regizor şi a concurat pentru Palme d’Or.

În caietul de presă pus la dispoziţia jurnaliştilor, Nicolas Winding Refn notează: „Conceptul original al filmului Only God Forgives a fost să fac un film despre un om care vrea să lupte cu Dumnezeu. Pornind de la acest concept, am dezvoltat prin adăugarea unui personaj care crede că este Dumnezeu (Chang), în mod evident, antagonist, cu protagonistul un gangster (Julian) în căutarea unei religii în care să creadă. Într-un fel, Only God Forgives este o cumulare a tuturor filmelor pe care le-am făcut până acum".

Despre Kristin Scott Thomas în Only God Forgives, regizorul a notat în acelaşi caiet de presă: „Suntem atât de obişnuiţi să vedem crima şi violenţa ca fiind activitatea unor personaje masculine, încât noţiunea însăşi de a vedea o femeie întruchipând răul absolut – şi mamă pe deasupra – a făcut scrisul distractiv. Am avut-o Kristin în vedere pentru rolul mamei lui Julian încă de la început. Ne-am întâlnit la Paris şi m-am gândit că ar fi foarte interesant să fac o combinaţie între Lady Macbeth şi Donatella Versace...".

Coloana sonoră

Coloana sonoră a fost înmânată pe un DVD numai jurnaliştilor participaţi la interviurile cu Nicolas Winding şi Kristin Scott Thomas, muzica fiind unul dintre elementele care „bântuie" spectatorul şi după proiecţie. Menţionez acest lucru pentru că informaţiile despre muzică din caietul de presă mi-au atras în mod deosebit atenţia. Pe coloana sonoră auzim Cristal Baschet în interpretarea lui Cliff Martinez.

Cristal Baschet (instrument muzical – n. tr.) arată ca un metalofon mare, având ataşate lacrimi sculptate din metal. A fost construit de artiştii francezi creatori de instrumente Bernard şi François Baschet în 1952. Acesta creează „un sentiment unic de melancolie şi presimţire rea", spune Cliff Martinez, fost membru al trupei Red Hot Chili Peppers, care a lucrat cu Nicolas Winding Refn la coloanele sonore ale filmelor Drive 2011) şi Only God Forgives. Ambele partituri se bazează pe Cristal Baschet, pe care Martinez l-a văzut prima dată la MoMA în New York, când avea 10 ani.

Martinez l-a folosit cu moderaţie în filmul Solarisremake făcut de Steven Soderbergh în 2002, şi preponderant în Drive. „A existat iniţial puţin scepticism. Aceasta până când l-am folosit pentru marele final din parcare şi m-am convins. Am fost uimit când am văzut cât de bine mergea piesa concepută pentru un moment romantic într-o scenă în care doi tipi se înjunghie reciproc", spune Martinez.

Martinez a fost nominalizat la un premiu Grammy (pentru Trafic), la un premiu César (pentru À l'origine/La începuturi al lui Xavier Giannoli) şi la la Broadcast Film Critics Award (pentru Drive/Cursa).

Partiturile sale tind să fie puternice şi rare, folosind o paletă de tonuri moderne pentru a acoperi fundalul unor filme care sunt adesea poveşti psihologice întunecate, precum Pump Up the Volume/Dă mai tare! (1990), Limey/Engelzul (1999), Wonderland/Crimele din Wonderland (2003), Wicker Park/Cărări întortocheate (2004) şi Cursa/Drive (2011). Martinez a fost de curând menbru al juriului la ediţia din 2012 a Festivalului de Film Sundance. Printre cele mai recente lucrări se numără cele pentru filmele The Company You Keep/Spune-mi cu cine te însoţeşti - al lui Robert Redford , Arbitrage al lui Nicholas Jarecki şi Spring Breakers/ Vacanţa de primăvară, al lui Harmony Korine (coloană sonoră compusă în colaborare cu Skrillex).