Shōgun: captivi între ambiţie, datorie şi onoare

de Ştefan Dobroiu în 28 Apr 2024
Ecranizarea după celebrul roman al lui James Cavill nedumereşte şi entuziasmează în egală măsură

Shōgun este genul de serial a cărui cronică nu se scrie după primul episod, ci după primul sezon. Finalizat marţea trecută, Shōgun confirmă că este indiscutabil unul dintre cele mai bune seriale ale anului şi una dintre cele mai inspirate (şi fidele, cel puţin în spirit, dacă nu în literă) ecranizări recente, catapultându-ne într-o Japonie medievală a cărei hartă se negociază prin complicate (şi adesea sângeroase) jocuri de putere. Rezultatul este neaşteptat de contemplativ, povestea crescând în ritmul ei, ca un bonsai asupra căruia intervii numai când e cazul.

Citeşte aici şi despre Tokyo Vice, un alt serial excelent de inspiraţie japoneză.

În vremuri fără smartphone-uri, romanul lui James Clavell era devorat de adolescenţi din întreaga Românie, fascinaţi de descoperirea unei civilizaţii brutale şi intens ierarhizată unde importanţa liderilor o depăşea inmiit pe cea a oamenilor obişnuiţi, care îşi puteau pierde viaţa la un singur capriciu al celor puternici. În această Japonie unde cutremurele şi incendiile puteau devasta într-o clipită metropolele epocii, dragostea, ambiţia şi speranţa capătă o reconfortantă absurditate, ca dorinţa de a crea o grădină de trandafiri în mijlocul celui mai arid deşert.

Shōgun este un excelent îndrumar al conceptelor de politică, diplomaţie şi negociere. Este greu să găseşti un serial care să inspire mai abitir ideea unui joc de şah, unde pionii mor pe capete, iar uneori chiar şi regele îşi poate pierde viaţa. În conflictul cu bătaie lungă pentru viitorul întregii ţări (şi a relaţiilor comerciale cu marile imperii ale lumii), unul din marii jucători este Toranaga (Hiroyuki Sanada), un daimyo nemulţumit de imixtiunile călugărilor iezuiţi în politica japoneză.

Membru al Consiliul de regenţi ce conduce Japonia până la majoratul moştenitorului tronului, Toranaga îşi schimbă planurile după ce Blackthorne (Cosmo Jarvis), un navigator englez, eşuează pe ţărmul teritoriilor controlate de unul din vasalii săi. Faptul că Blackthorne este protestant îl transformă instantaneu pe acesta într-un inamic al călugărilor catolici ce controlează deja doi dintre cei cinci regenţi din consiliu, dar şi într-o sursă de informaţii pentru Toranaga, care înţelege că creştinismul este un teren politic la fel de brutal ca şi societatea japoneză. Iar Toranaga nu se va da în lături de la nimic, nici măcar de la sacrificarea celor mai apropiaţi aliaţi, pentru a-şi imprima propria viziune asupra viitorului pe care şi-l doreşte pentru ceea ce cunoaştem azi drept Japonia.

Prima senzaţie pe care o ai văzând Shōgun este că creatorii Rachel Kondo şi Justin Marks nu au făcut niciun compromis pentru a acomoda publicul american, celebru pentru reticenţa sa privind producţiile ce necesită subtitrări. Jumătate din replici sunt pronunţate în japoneză şi nu pare să se fi precupeţit niciun efort în ce priveşte scenografia şi costumele pentru a recrea epoca premergătoare unificării ţării din 1603. De fapt, aspectul serialului şi incursiunile sale în Japonia rurală amintesc de celebrul film The Twilight Samurai/Un samurai în amurg (2003), care l-a transformat pe Hiroyuki Sanada într-una din cele mai recognoscibile (şi exportate) feţe ale cinema-ului japonez şi care a întrerupt o perioadă de aproape două decenii când niciun lungmetraj nipon nu a primit o nominalizare la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Shōgun este o adevărată incursiune în filozofia japoneză de viaţă, în care destinul unui om este doar o trestie fragilă aflată în bătaia vântului şi atât de uşor sacrificabilă pe un altar încontinuu însetat de sânge, cel al datoriei şi al onoarei. Aici străluceşte Anna Sawai, în rolul lui Mariko, o tânără de viţă nobilă a cărei familiaritate cu limba portugheză (un compromis făcut de serial este înlocuirea totală a portughezei cu engleza) şi apartenenţă la religia catolică o transformă în interpreta lui Blackthorne şi în principal "traducător" al Japoniei pentru acesta şi pentru noi, publicul.

Lui Mariko îi aparţine şi una dintre cele mai bântuitoare replici din întregul serial, adevărată lentilă prin care putem privi Japonia feudală: "Fiecare om are o inimă falsă pe limbă, pe care o arată tuturor, o inimă în piept pentru prietenii apropiaţi şi pentru familie, dar şi o inimă secretă, ascunsă, pe care o ţine doar pentru el". Toate cele zece episoade sunt o călătorie cu o destinaţă interioară, această a treia inimă, a cărei descoperire poate fi simultană cu moartea...

Exploreaza subiecte similare:

Shogun, Tokyo Vice, Tasogare seibei, Hiroyuki Sanada, Cosmo Jarvis, Anna Sawai

Alte știri din cinema

Tot ce ştim despre Alien: Romulus

Noul film din franciza Alien se lansează la jumătatea lunii august

Trailerul Gladiator 2 este aici!

Puterea coruptă şi idealul libertăţii se confruntă din nou în arena Colosseumului

Vânătoarea lui Josef Mengele devine serial

"Îngerul morţii" de la Auschwitz a fost vizat de o spectaculoasă misiune de capturare

Când casa inteligentă devine mortală: trailerul Afraid!

Horror-ul în care un program de inteligenţă artificială se insinuează în viaţa unei familii se lansează pe 30 august

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells