Cannes 2013: tinere care îşi descoperă sexualitatea, biografii, masochism şi box thailandez

Singura femeie regizor din competiţia pentru Palme d'Or de anul acesta, Valeria Bruni Tedeschi este regizoare şi actriţă. Sora mult mai celebrei Carla Bruni şi cumnata fostului preşedinte francez, Valeria Bruni este fiica unui proprietar industrial italian, fapt care i-a marcat viaţa (printre altele, familia a fost nevoită să se mute în Franţa din cauza pericolului atentatelor de extremă stângă din Italia). Filmele ei, în care apare şi ca actriţă, reflectă problematica vieţii ca fiică a unei familii foarte bogate. Este cel de-al treilea film al lui Bruni, după It's Easier for a Camel din 2003, şi cel de-al doilea, Actrices, din 2007. Filmul Un château en Italie, cu care concurează anul acesta pentru Palme d'Or, este tot despre o familie bogată, surprinsă în ipostaza în care trebuie să se împace cu ideea de a-şi vinde castelul din Italia.

Inside Llewyn Davis, filmul fraţilor Joel şi Ethan Coen, este o incursiune în lumea scenei muzicale a New York-ului anilor '60, inspirată din memoriile lui Dave Van Ronk, The Mayor of MacDougal Street, publicate postum în 2005. Cu Carey Mulligan, Justin Timberlake, John Goodman şi Oscar Isaac.

Arnaud des Pallières, regizor de documentare, concurează anul acesta cu filmul Michael Kohlhaas. Povestea filmului este inspirată din nuvela omonimă a lui Heinrich von Kleist din 1811, o lucrare suprinzător de modernă pentru momentul respectiv, având ca temă omul în căutarea dreptăţii (la rândul ei, nuvela romanţează un caz real din Germania secolului XVI, cel al unui respectat negustor - jucat de Mads Mikkelsen - devenit haiduc în urma unui abuz).

Arnaud Desplechin, un obişnuit al Festivalului de Film de la Cannes, este în principala secţiune competiţională cu Jimmy P. Povestea unei prietenii care se naşte între un amerindian (jucat de Benicio Del Toro), pacient al unui sanatoriu, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, şi terapeutul său, psihanalistul şi antropologul Georges Devreux (Mathieu Amalric).

Amat Escalante, regizor mexican, concurează pentru cel mai important trofeu din circuitul festivalier al industriei filmului, Palme d'Or-ul, cu producţia Heli. În orăşelul Guanajuato, locuitorii lucrează fie în fabrica de automobile, fie pentru traficanţii de droguri. Heli are de-a face cu corupţia şi delincvenţa, dar şi cu iubirea, vinovăţia şi răzbunarea - în căutarea tatălui, misterios dispărut. Filmul promite un amestec între Sangre (2005) şi Los bastardos (2008), selectate în anii precedenţi pentru Un Certain Regard, scrie ioncinema.com.

Asghar Farhadi, premiat cu Oscar în 2012 pentru filmul străin A Separation, concurează pentru Palme d'Or cu Le passé. Un bărbat de origine iraniană (jucat de Ali Mossafa), confruntându-se cu probleme de cuplu cu soţia franţuzoaică (Bérénice Bejo), o părăseşte pe ea şi pe cei doi copii întorcându-se în ţara de baştină. Între timp, soţia sa începe o relaţie cu un francez (Tahar Rahim), cerându-i fostului soţ divorţul. Acesta se va reîntoarce în Franţa doar pentru a-şi descoperi soţia împreună cu alt bărbat, în fosta lui casă şi alături de copiii lui.

James Gray - regizor american născut şi format la New York, a mai concurat la Cannes cu We Own the Night şi Two Lovers. Filmele sale sunt drame new-yorkeze, printre care şi We Own The Night, dramă despre criminalitatea New York-ului în anii '80. În The Immigrant, filmul cu care concurează anul acesta, o tânără (Marion Cotillard) devine, fără voia ei, protagonista unei vieţi de artistă de cabaret până când un iluzionist (Jeremy Renner) încearcă să-i ofere ceva mai bun, readucând-o alături de sora ei, care încearcă să imigreze în Statele Unite. Joaquin Phoenix are şi el o partitură importantă în film.

Mahamat-Saleh Haroun - regizor de culoare originar din Ciad, stabilit în Franţa - este fost membru al juriului de la Cannes (în 2011). Grisgris, filmul cu care concurează pentru Palme d'Or este povestea unui tânăr pe care o paralizie îl împiedică să-şi urmeze visul de a deveni dansator, devenind - în loc de asta -contrabandist. Semnificaţia literală a titlului (Grisgris) este de amuletă sau incantaţie în practicile voodoo din Africa de Vest.

Regizorul chinez Zhang Ke Jia, în competiţie cu Tian Zhu Ding/A Touch of Sin, a evoluat de la filme underground la filme susţinute şi finanţate oficial, fiind reprezentantul a ceea ce este considerată cea de-a şasea generaţie de cineaşti chinezi. Filmul A Touch of Sin este primul din China continentală selecţionat în ultimii ani pentru Palme d'Or, chiar dacă în competiţie au mai intrat filme din Taiwan sau Hong Kong. A Touch of Sin este o perspectivă a patru medii diferite din China contemporană, din aglomeratul Guangzhou şi până în orăşele mici din Shanxi, provincia de baştină a regizorului. Producţia filmului a durat cinci luni, cu o echipă de 100 de persoane.

Koreeda Hirokazu, un regizor aflat acum la atreia nominalizare la Palme d'Or, participă în principala secţiune competiţională a Festivalului de la Cannes 2013 cu Like Father, Like Son. A mai participat la Cannes cu Air Doll (2009), Nobody Knows (2004) şi Distance (2001). Protagonistul lui Like Father, Like Son este Ryota Nonomiya, un om de afaceri de succes, profesional şi financiar. Atunci când află că propriul său fiu a fost schimbat la naştere, Nonomiya trebuie să ia o decizie drastică: să îl caute pe fiul său biologic sau să-l accepte pe fiul pe care l-a crescut ca şi pe propriul său fiu. Probleme aparent minore de familie scot la iveală durerea şi angoasa personajelor.

Abdellatif Kechiche, regizor de origine tunisiană, concurează pentru Palme d'Or cu La Vie d'Adèle. Câştigător a premiului Cesar pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor cu La graine et le mulet/Cuşcuş cu chefal, câştigă Premiului Juriului la Veneţia şi premiul Fipresci cu Vénus noire/Venus neagră (2010). Filmul La Vie d'Adele: Adele are 15 ani şi, ca orice tânără, e interesată de băieţi. Însă atunci când o vede pentru prima dată pe Emma (Léa Seydoux) cea cu păr albastru, Adele începe să-şi dea seama că începe să privească lumea cu totul altfel. Şi în iubirea ei pentru Emma, Adele devine din copil adult, şi din adolescentă - femeie. Chiar dacă asta implică conflicte cu părinţii, cu lumea, cu ea însăşi.

Regizor japonez prolific, având la activ peste şaptezeci de filme de cinema şi tv, alături de spoturi video, Takashi Miike concurează cu Wara no Tate (Straw Shield). Takashi Miike a acoperit o gamă largă de genuri, unele filme conţinând scene excesiv de violente. Adesea, personajele sale sunt interlopi (de obicei membri ai Yakuza) sau străini stabiliţi în Japonia. Totuşi, a regizat şi filme pentru copii, filme istorice, drame. Printre filmele sale se numără atât filme comerciale, cât şi filme de artă. Protagonistul lui Straw Shield, Kiyomaru Kunihide (Tatsuya Fujiwara), este un asasin fără scrupule care se predă poliţiei odată ce află de recompensa pusă pe numele său. Un grup de 5 poliţişti de elită îl vor transporta de la Fukuoka la Tokyo, însă dorinţa de răzbunare a opiniei publice combinată cu propriile sentimente ale oamenilor legii fac misiunea să ia o turnură imprevizibilă.

François Ozon concurează cu Jeune et jolie, povestea unei tinere prostituate (Marine Vacth), care se ocupă cu asta nu pentru bani, ci din plăcere, de-a lungul a "patru anotimpuri şi patru cântece". Regizorul a cerut ca filmările să se desfăşoare fără accesul presei pe platou. Filmele lui François Ozon au o notă satirică, îndreptată în special în direcţia vieţii sexuale şi mai ales a vieţii homosexualilor şi a lesbienelor. Ultimele sale filme sunt Potiche, comedie romantică difuzată şi pe marile ecrane din România (2010) şi In the House, care are acum premiera în Europa.

Alexander Payne, regizor american originar din Nebraska, luptă pentru Palme d'Or cu Nebraska. Printre filmele sale se numără The Descendants (2011). Filmat în alb negru, Nebraska îi are în centru pe un tată vârstnic, fost alcoolic (Bruce Dern) şi pe fiul său sceptic (Will Forte). Cei doi pornesc la drum din Montana către Nebraska pentru a primi banii pe care tatăl pretinde că i-a câştigat drept premiu. Însă situaţia este comică doar în aparenţă, latura întunecată nu este departe.

Roman Polanski o va prezenta la Cannes pe Venus înveșmântată în blană/La Venus a la Fourrure. Personajul principal, Thomas (Mathieu Amalric), e singur într-un cinematograf parizian, dezamăgit de calitatea slabă a candidatelor pentru rolul la care castingul tocmai s-a încheiat. Chiar înainte ca regizorul să plece, apare Vanda (Emmanuelle Seigner): e tot ceea ce regizorul urăşte mai tare: energică, vulgară, dezlănţuită, şi nu s-ar da în lături de la nimic pentru a obţine rolul. Deşi un pic constrâns să o distribuie în rol, Thomas va avea o surpriză: Vanda îşi înţelege perfect rolul şi întruchipează perfect personajul lui Leopold Masoch. Atracţia pe care Thomas o simte devine încet-încet obsesie. Romanul cu titlu omonim a fost principala scriere a lui Leopold von Sacher-Masoch, cel care a dat numele practicii masochismului.

Steven Soderbergh concurează cu Behind the Candelabra, o cronică a relaţiei între faimosul pianist american Liberace (Michael Douglas) şi mult mai tânărul său iubit Scott Thorson (Matt Damon), inspirat de romanul autobiografic al lui Thorson, publicat în 1988.

Paolo Sorrentino vine la Cannes cu La grande bellezza, povestea unui scriitor aflat în pragul bătrâneţii, Jep Gambardella (Toni Servillo), care rememorează tinereţea lui plină cândva de pasiuni, atunci când priveşte oraşul Roma ca un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali, chiar şi delincvenţi. Regizorul napoletan a mai participat la Cannes cu The Consequences of Love (2004, o poveste din rândurile Mafiei), cu The Family Friend în 2006, şi cu Il Divo, o biografie a controversatului politician italian Giulio Andreotti, cu care a câştigat Premiul Juriului în 2008.

Alex van Warmerdam, regizor, scenarist, actor şi pictor, vine la Cannes cu Borgman. Van Warmerdam joacă el însuşi în rolul principal din filmele sale. Adesea demonstrează un simţ macabru al umorului. Se află la prima selecţionare pentru Cannes în cei 38 de ani de activitate. Borgman este o fabulă sumbră, al cărei protagonist este personajul omonim. Este doar un vis, un demon, sau întruchiparea fizică a fricilor noastre? În orice caz, este o prezenţă sinistră pe străzile unei suburbii, un accident în peisaj care năruie faţada normalităţii din jurul unui cuplu cu trei copii, un cuplu arogant şi plin de sine.

Nicolas Winding Refn, regizorul danez cunoscut pentru seria Pusher (1996, 2004, 2005) şi Drive (2011),a vizat mereu genul dramei poliţiste şi a thriller-ului. Anul acesta vine la Cannes cu Only God Forgives. Acţiunea are loc în Bangkok. Cu 10 ani în urmă, Julian (Ryan Gosling) a ucis un poliţist şi a fugit. Acum conduce un club de box thailandez care reprezintă un paravan pentru afacerile lui ilegale de trafic de droguri. Este respectat de lumea criminală însă înăuntrul său se simte gol şi singur. Când fratele lui Julian ucide o prostituată, poliţia îl convoacă pe poliţistul pensionat supranumit "Îngerul Răzbunării" (Vithaya Pansringarm). Chang îi permite tatălui victimei să-l ucidă pe asasinul acesteia. Mama lui Julian Jenna (Kristin Scott Thomas) este capul unei organizaţii criminale. Acesta ajunge în Bangkok pentru a îngropa cadavrul fiului său. Femeia îl trimite pe Julian să-l găsească pe criminalul fratelui său şi să dezlănţuie iadul. Obsedat de "Îngerul Răzbunării", Julian îl provoacă la un meci de box thailandez sperând ca atunci când îl ucide să găsească o eliberarea sufletească, însă Chang câştigă. Furioasă, Jenna plănuieşte acum o răzbunare sângeroasă.

În afara competiţiei, Guillaume Canet va prezenta Blood Ties, cu o distribuţie de excepţie. Cu scenariul semnat James Gray şi cu o distribuţie din care fac parte Clive Owen, Billy Crudup, Mila Kunis, James Caan, Marion Cotillard, Zoe Saldana, Matthias Schoenaerts şi Lily Taylor. Filmul este un remake al lui Les liens du sang al lui Jacques Maillot. Filmul lui Canet este despre doi fraţi, dintre care unul delincvent, iar celălalt poliţist, ambii implicaţi în crima organizată în Brooklyn-ul anilor '70. Canet este un actor devenit regizor. A avut succes cu Tell No One (2006) şi cu Little White Lies (2010).