« Înapoi la pagina festivalului

Maia Morgenstern, aplaudată la Cannes de fiica ei, Cabiria

de Gloria Sauciuc in 16 Mai 2011
Maia Morgenstern, aplaudată la Cannes de fiica ei, Cabiria

Maia Morgenstern a fost aplaudă, alături de echipa producţiei La Fin du Silence, minute în şir la Cannes, în sala de cinema a hotelului Marriott, sâmbătă seara, după proiecţia filmului. Fiica cea mare a actriţei, pe nume Cabiria, a fost prezentă în sală şi a remarcat că personajul mamei sale este, de fapt, adevăratul bărbat al familiei. Morgenstern a jucat rolul mamei în drama semnată de francezul Roland Edzard, selecţionată în secţiunea Quinzaine des réalisateurs, despre o familie în care mezinul este tratat cu o inexplicabilă (şi, până în final, neexplicată) violenţă.

Spectatorul se trezeşte proiectat direct în momentul climaxului - un mic dejun în familie, la care mezinul (Franck Falise) nu participă, vrând să-şi prelungească somnul, se soldează cu aruncarea băiatului afară din casă de către fratele cel mare. Gestul are o serie de consecinţe, care subţiază firul ce leagă pe băiat de familia lui şi care vor schimba iremediabil viaţa lor. 

"Am avut de mult timp ideea unei familii care se trezeşte proiectată direct din linişte în violenţă. Am spus povestea oarecum a familiei pe care o cunosc eu însumi, familia mea, şi am plasat-o în istorie şi mitologie; m-am referit la Cain şi Abel, dar ar fi referinţe şi din Shakespeare", declară regizorul pentru Cinemagia. "Povestea poate fi un fapt divers, ca lucrurile citite în ziare, dar nu se limitează la asta", ţine să sublinieze regizorul peste care au trecut cinci ani de la momentul când a scris primul rând din scenariu şi până la finalizarea filmului; dar a meritat, se pare, de vreme ce "selecţionerii au vorbit în termeni elogioşi despre acest film mic", după cum declară la Cannes Maia Morgenstern, pentru Cinemagia.

Pe scena canneză, actriţa română s-a prezentat, într-un gest de plăcută modestie, după care a spus că a repetat foarte mult pentru rol şi că a avut ocazia să-şi exerseze franceza. "Am fost tulburată, bulversată de modul inovator în care Roland înţelege să creeze tensiunea, elipsele au rostul de a oferi actorului o libertate de a plonja în interiorul tensiunii. Totul e sugerat, ceea ce e sublim", spune pentru Cinemagia Morgenstern, care a văzut prima dată filmul pe 14 mai, odată cu realizatorii, persoane acreditate de piaţä de film a festivalului şi jurnalişti.

Maia Morgenstern: Mă apropie de personaj felul în care înţeleg să lupt pentru armonia familiei
Despre Anna, personajul ei, Maia spune că o apropie felul în care înţelege să lupte pentru armonia familiei, ca mamă; ceea ce o ţine departe de personaj e faptul că-şi goneşte copilul de acasă. "I-am trimis odată o scrisoare [Maiei - n.red.]în care am vorbit despre ea. Are curajul tipic mamelor, e puternică, chiar dacă nu e invincibilă. Şi are o fizionomie foarte potrivită - mai ales ochii", îşi motivează regizorul alegerea actriţei principale. "Nu am vrut să fac un film tipic franţuzesc, cu apartamente franţuzeşti, actori franţuzeşti, am vrut actori străini. Căutam o anumită înfăţişare, o anumită faţă, şi am ales-o pe Maia, după ce am văzut-o în filmul lui Theo Angelopoulos. Am luat apoi împreună cu producătorul avionul la Bucureşti, am văzut-o pe Maia la teatru şi apoi am discutat şi am cooptat-o în proiect. Maia era în plină repetiţie la Teatrul Naţional şi Teatrul Evreiesc de Stat.

"Are curajul tipic mamelor, e puternică, chiar dacă nu e invincibilă. Şi are o fizionomie foarte potrivită - mai ales ochii" (Roland Edzard, despre Maia).

Pont: filmul are toate şansele să ajungă în România, întrucât este co-produs de acelaşi Philippe Avril, asociat în producţia filmului românesc 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. 

Inedit: vocea Maiei Morgenstern a fost înregistrată în studioul casei de producţie HiFilm, reprezentată de Ada Solomon, iar Maia Morgenstern a primit prin Skype indicaţii de la regizor.

cu sprijinul

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 17 mai 2011 17:56
Bravo Maia ! cred ca la momentul actual este singura actrita romanca ce inca mai apare in productii internationale !
xerses pe 17 mai 2011 21:19
Ce mandrie pe fiica sa, sa aiba ocazia sa-si aplaude mama la un astfel de eveniment.
legolas05 pe 17 iunie 2012 17:46
felicitari

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells