Robocalypse, proiectul lui Spielberg, finanţat de două studiouri

de Cristina Grigore în 8 Sep 2011
Robocalypse, proiectul lui Spielberg, finanţat de două studiouri

Unele lucruri nu se pot realiza decât în tandem, iar Robocalypse, unul dintre proiectele lui Steven Spielberg anunţat pentru 2013, este exemplul perfect ce probează veridicitatea acestei afirmaţii. Potrivit Slash Film, studiourile Dreamworks au susţinut încă de la început ideea filmului însă, deoarece amploarea producţiei le-a depăşit posibilităţile, s-au aliat în scop financiar cu Twentieth Century Fox.

Pelicula are deja un scenariu semnat de Drew Goddard (LOST, Cloverfield, The Cabin in the Woods) şi se bazează pe romanul lui Daniel H. Wilson cu acelaşi nume. Robocalypse va spune povestea revoltei roboţilor împotriva rasei umane într-un viitor în care maşinării complexe execută mai toate muncile dificile, dar necesare, ale oamenilor. Asta până când o „bucată” de inteligenţă artificială lipsită de grai le reprogramează,le face să devină conştiente de propriul „eu” şi de propria valoare, unindu-şi forţele într-un război împotriva creatorilor lor.

Deşi anul trecut era dat ca sigur faptul că Spielberg va sta pe scaunul regizoral al acestei pelicule SF, se pare că acest lucru nu mai este atât de clar în acest moment (urmând în acest caz să îşi asume doar rolul de producător), cineastul având o agendă de lucru extrem de încărcată, în care biopic-ul Lincoln ar putea rivaliza cu Robocalypse în legătură cu întâietatea începerii filmărilor.

Pentru SF-ul de proporţii al părintelui lui E.T. camerele ar trebui să ruleze din primăvara lui 2012, pentru o lansare stabilită (pe teritoriul nord-american) în 2013, pe 3 iulie.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 8 septembrie 2011 09:32
interesant..........
ciprian_scd pe 8 septembrie 2011 10:50
ideea asta cu revolta masinilor paraca mai aparea in Matrix.. .. sau cel putin in AniMatrix!
rosualinclaudiu pe 8 septembrie 2011 12:12
"I robot" e cam la fel
bizkitul pe 8 septembrie 2011 12:19
Ciprian si Alin ati auzit Asimov?
CosminHorrorMaster pe 8 septembrie 2011 12:30
Pare destul de interesant
Bayard pe 8 septembrie 2011 13:39
In concluzie Terminator 5? :))
bogedi pe 8 septembrie 2011 14:01
Adica Robopocalypse ... nu ? Scrie si pe coperta cartii ... Robocalypse e un joc pentru DS :))
Shovi pe 8 septembrie 2011 15:49
Asta a fost primul lucru care mi-a venit in minte cand am vazut articolul. Se pare ca nu trebuie sa fii atent la ce scrii ca sa faci un articol ca asta.
paulxpz pe 8 septembrie 2011 14:43
daca sunt si gameri pe aici povestea asta cam seamana si cu revolta geth-ilor din Mass Effect, in orice caz cum au mai zis si altii chestia asta cu revolta masinilor e cam fumata (matrix, i robot, terminator, battlestar galactica, etc) tare imi e frica de faptul ca filmul asta e finantat de 2 studiouri mari (banuiesc ca bugetul fa vi imens) si nu o sa se ridice la asteptari. A fost dovediti de multe ori ca un buget mare nu face un film bun (exemplu Avatar)
Costirik pe 8 septembrie 2011 17:54
:))))) "exemplu Avatar" :)))) astia au alergat dupa bani nu dupa Oscaruri si 2.8 miliarde incasari dovedeste ca au reusit ce si au prous
legolas05 pe 8 septembrie 2011 16:00
interesant proiect
xerses pe 8 septembrie 2011 16:26
Imi plac astfel de filme.
pe 8 septembrie 2011 23:20
Comentariu șters
alex_il_fenomeno pe 9 septembrie 2011 11:19
este bine : mai multi bani , sanse mai mari de a iesi ceva bun !
zeno.marin pe 9 septembrie 2011 12:20
Crapocalypse Now (Redux).
happysunnyday pe 31 iulie 2012 00:07
chiar vreau sa-l vad. cred ca o sa ie supeeer tare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells