Interviu cu Peter Călin Netzer

Premiat la festivalul Transilvania cu un premiu de regie, Peter Călin Netzer (foto) petrece câteva clipe cu cititorii Cinemagia pentru a ne povesti despre cel de-al doilea lungmetraj al său, Medalia de onoare. Acesta se va lansa în întreaga ţară, vineri, pe 12 noiembrie, dar spectatorii de la Cluj şi de la multe alte festivaluri din lume au avut deja ocazia să aplaude sensibila dramedie cu Victor Rebengiuc în rolul principal (poţi vedea aici un interviu video cu maestrul scenei româneşti). Filmul ne poartă în anul 1995 şi ne spune povestea lui Ion I. Ion, un pensionar a cărui relaţie cu soţia, fiul şi vecinii se îmbunătăţeşte considerabil după ce seniorul primeşte o medalie de onoare pentru fapte de vitejie săvârşite în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cum ai ajuns să faci Medalia de onoare şi ce impresie ţi-a lăsat scenariul la prima citire?
Am primit scenariul de la Tudor Voican - a fost lucrarea lui de masterat de la Toronto - cu aproximativ două săptămâni înaintea sesiunii de concurs CNC 2007. Mi-a plăcut dar am ezitat. Am dat scenariul unor prieteni pentru lectură şi toţi mi-au spus acelaşi lucru, fără alte justificări "Fă-l, că ai stat destul". Adevărul este că deja trecuseră cinci ani de la debutul meu Maria (laureat, în 2003, cu premii de interpretare şi Premiul Special al Juriului la Locarno - n.r.) şi eram în căutare de subiecte pentru un nou scenariu. Până la urmă am acceptat să-l înscriem la concursul CNC cu condiţia să mai lucrăm la el. Cred că mi-a fost destul de greu să mă hotărăsc deoarece a fost prima oară când am fost pus în situaţia să fac un film scris de altcineva. După câştigarea concursului am mai lucrat cu Tudor la scheletul dramaturgic, câteva scene, dialoguri. Apoi mi-am dat seama de la prima lectură că personajul principal Ion I. Ion poate fi numai Victor Rebengiuc şi că e o şansă de neratat să lucrez cu unul dintre actorii mei preferaţi.

Ce probleme ţi-a ridicat situarea temporală a filmului din punctul de vedere al producţiei? Care este obiectul de recuzită obţinut cel mai greu de echipa ta?
Destul de mari. Asta a fost de altfel şi prima mea observaţie la scenariu - am încercat iniţial să plasez acţiunea în zilele noastre, dar nu s-a putut din diverse motive. Personajele ajungeau să fie mult prea în vârstă, aniversarea de 50 de ani a războiului dispărea, ar fi trecut mult mai mult timp de la plecarea fiului în Canada înainte de Revoluţie... Din această cauză au trebuit scoase sau schimbate mai multe secvenţe din scenariu sau readaptate la locaţii de interior. E foarte greu să filmezi în locuri populate fără să foloseşti prelucrări computerizate. Bugetul nu ne-a permis să facem modificări semnificative în locaţiile existente. Chiar şi apartamentul protagoniştilor a fost reconstruit într-o vilă dezafectată. În ultimii 15 ani s-au schimbat foarte multe lucruri.

Probleme mari la recuzită nu au fost. Singurul lucru puţin mai dificil a fost documentarea şi confecţionarea unei medalii de "onoare", ceea ce în realitate ar fi echivalentul medaliei comemorative al celui de-Al Doilea Război Mondial.

A suferit personajul Ion I. Ion vreo schimbare la trecerea de la pagina de scenariu la marele ecran? Cum a influenţat Victor Rebengiuc viziunea ta asupra personajului?
Aproape nicio schimbare. Am avut exact aceeaşi viziune asupra personajului. De la mersul lui Ion I. Ion până la cum îi stătea părul. Am construit  personajul împreună cu Victor Rebengiuc în cele două-trei săptămâni de repetiţii după care am scurtat, adaptat unele părţi din dialog. La filmare am mers cu lecţia învăţată şi restul a fost pură formalitate. Sigur au existat şi momente de improvizaţie... unele au şi rămas în film.

Ai primit mai multe premii pentru noul tău lungmetraj, cel mai recent fiind unul de regie la TIFF. Te ajută soarta medaliei să relativizezi importanţa premiilor?
Da, pentru că într-un fel zace în fiecare dintre noi un mic Ion I. Ion. Cum ar fi să mi se retragă premiile primite până acum? (râde) Serios vorbind, cred că este invers. Relativizezi importanţa premiilor tocmai atunci când nu le câştigi. Premiile sunt o recunoaştere şi o încurajare pentru ce ai făcut. Când nu le câştigi atunci începi să te îndoieşti de importanţa lor şi cauţi un refugiu. Până la urmă este o reacţie psihologică normală.
 
Medalia de onoare a fost inclus în selecţia mai multor festivaluri, iar de la TIFF a plecat la Karlovy Vary. Ce te interesează mai mult la un film, parcursul festivalier sau contactul cu publicul obişnuit?
Amândouă. Cred că ideal ar fi ca un film bun să fie apreciat şi de oamenii de specialitate şi de spectatorul obişnuit. Asta se întâmplă destul de rar. Deocamdată trebuie să admit că mă interesează parcursul festivalier şi atenţia deosebită pentru filmul românesc. Dar sper că Medalia de onoare va face intrări consistente în România. Este un film mai accesibil şi digerabil pentru publicul larg. Filmul va fi lansat pe 30 septembrie.
 
Ce indicaţii regizorale i-ai dat lui Ion Iliescu şi care sunt cele mai interesante reacţii, întrebări, nedumeriri sau comentarii avute de el în timpul filmării secvenţei sale?
L-am rugat să fie el însăşi şi să nu încerce să joace deloc. Doar se juca pe sine! În rest a avut câteva observaţii la începutul zilei de filmare în care mi-a atras atenţia asupra faptului că el nu a decorat veterani la Cotroceni în anul 1995. I-am explicat, împreună cu Victor Rebengiuc, că e un film de ficţiune şi nu un documentar istoric. Apoi a decurs totul foarte repede şi bine. Am filmat toată scena în 2-3 ore cu mai multe aparate.
 
Dacă ar fi să strecori, ca personajul tău, o petiţie unei personalităţi politice cu influenţă în lumea filmului din România, ce ar conţine aceasta?
În momentul de faţă Proclamaţia de la Cluj.
 
Care crezi că e cel mai mare avantaj la a face film în România? Dar dezavantaj?
La ora actuală cred că singurul avantaj este atenţia şi vizibilitatea filmului românesc la festivaluri. Este absolut remarcabil cum s-au schimbat lucrurile în ultimul timp. Dacă acum zece ani nu interesa pe nimeni filmul românesc, acum este un must pentru orice cinefil, critic, jurnalist.

Problema e că nu este văzut de publicul larg. Nici în România, nici în afară. Dezavantajul este limba în primul rând. Un film românesc, indiferent că e comercial sau premiat la Cannes, Berlin sau Veneţia, se vinde mult mai greu decât un film mediocru german sau italian... Ca să nu mai vorbim de câte intrari face un film românesc acasă, în comparaţie cu ţări ca Cehia, Polonia şi chiar Ungaria.