12.03.2024
Zilele trecute, American Fiction îşi transforma una dintre cele cinci nominalizări la Oscar (inclusiv la Cel mai bun film şi Cel mai bun actor principal) într-o statuetă: regizorul debutant şi scenaristul Cord Jefferson a primit statueta pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Într-o perioadă când poveştile prefabricate, sequel-urile şi francizele domină cinema-ul, să câştigi această statuetă este mai mult decât important, pentru că celebrează ceva ce Hollywood-ul pune adesea pe locul secund, anume o poveste curajoasă şi captivantă.
Şi puţine pot fi poveştile mai curajoase, incomode şi actuale decât cea din American Fiction: un scriitor apreciat, Thelonius "Monk" Ellison (Jeffrey Wright), este tot mai excedat de faptul că romanele sale sunt judecate mai întâi p...Taguri: Sterling K. Brown, Leslie Uggams, Insecure, Issa Rae, Cord Jefferson, Jeffrey Wright, American Fiction
10.03.2024
Numeroși fani au așteptat în spatele gardurilor sosirea invitaților pe covorul roșu, care s-a deschis oficial de la ora locală 12:30PM. Întrucât bulevardul principal a fost închis odată cu debutul festivităților, oamenii care stăteau în hotelurile din apropiere au fost blocați în interior din motive de securitate până ce toți invitații au intrat în Dolby Theatre, sala de spectacol emblematică ce găzduiește prestigioasele premiiOscar încă din 2002.
Valeții îmbrăcați în roșu au primit invitații care au ieșit din limuzinele și SUV-urile negre cu geamuri fumurii și au intrat direct în interiorul cortului închis de pe Hollywood Boulevard, unde au fost intervievați de reporteri.
Oppenheimer este filmul cu cele mai multe nominalizări, 13, deși niciun fil...Taguri: Greta Gerwig, Margot Robbie, Four Daughters, Nyad, La sociedad de la nieve, napoleon, Oppenheimer, Da'Vine Joy Randolph, America Ferrera, Jodie Foster
23.01.2024
Oppenheimer, creația lui Christopher Nolan, se impune drept marele favorit la Oscar 2024, primind un total impresionant de 13 nominalizări marți, 23 ianuarie. De asemenea, filmulPoor Things se bucură de un succes remarcabil cu 11 nominalizări, iar Killers of the Flower Moon se distinge, de asemenea, cu 10 nominalizări. Un moment istoric pentru acest an este reprezentat de faptul că, în premieră, filmele a trei regizoare au fost nominalizate pentru categoria „Cel mai bun film”, marcând un pas semnificativ în atingerea obiectivului diversității și în recunoașterea talentului feminin în industria cinematografică.
Nominalizările corespunzătoare celei de-a 96-a ediții a Oscarurilor au fost anunțate marți, 23 ianuarie, de la ora 3.30 p.m. a României, din Bev...Taguri: Jonathan Glazer, Yorgos Lanthimos, Christopher Nolan, Martin Scorsese, Justine Triet, Emma Stone, Carey Mulligan, Sandra Hüller, Lily Gladstone, Annette Bening
18.02.2019
Lansat la începutul săptămânii trecute, trailer-ul lui Frozen II a devenit cel mai vizionat din istorie - din categoria producţiilor de animaţie - în primele 24 de ore de la debut, scrie TheHollywoodReporter.com. A înregistrat atunci peste 116,4 milioane de vizualizări şi a depăşit astfel recordul deţinut de The Incredibles 2, de 113,6 milioane de vizualizări.
Sequel-ul oferă protagoniştilor o nouă aventură plină de mister – vedem cum au evoluat vieţile lui Anna, Elsa şi Kristoff, însă transformarea cea mai relevantă (după cum a sugerat co-regizorul Chris Buck) pare să vină din partea Elsei: „A avut parte de o evoluţie dramatică în Frozen, iar la final părea să simtă că în sfârşit se poate relaxa şi se poate distra şi ea”, a declarat Buck pentru...Taguri: Frozen, Evan Rachel Wood, Sterling K. Brown, Josh Gad, Jonathan Groff, Kristen Bell, Idina Menzel, Frozen 2
01.09.2018
Un nou trailer The Predator a fost lansat vineri seară de către studiol 20th Century Fox, cu ratigul R, echivalentul românesc al clasificării „Nerecomandat sub 15 ani”. Trailerul conține scene sângeroase de confruntare dintre Predator și armată, dându-ne o imagine clară asupra ferocității Predatorului dar oferă și prima imagine cu câinii de vânătoare ai extraterestrului, nou introduși în franciză.
„Își urmărește prada, ca într-un joc. Și se pare că îi face plăcere asta”, spune personajul lui Sterling K. Brown. Pe de altă parte, în completarea potretului extraterestrului, personajul Oliviei Munn spune că „acesta nu este un prădător, ci practică vânatul sportiv”. Trailerul mai conține și alte mostre de umor în maniera regizorului și scena...Taguri: predator, Alfie Allen, Jake Busey, Yvonne Strahovski, Thomas Jane, Jacob Tremblay, Keegan-Michael Key, Olivia Munn, Sterling K. Brown, Shane Black
17.08.2018
Tom Cruise l-ar putea juca pe Hal Jordan în Green Lantern Corps, scrie HeroicHollywood.com, însă starul, deși este deschis propunerii, și-a condiționat participarea. El a cerut modificări radicale ale scenariului, legate mai ales de soarta eroului său, care, potrivit unor surse apropiate producției, este scos din scenă pe final.
Cruise se afla încă de anul trecut pe o listă cu actori doriți în Green Lantern Corps. De scenariu se ocupă David S. Goyer. Pelicula DC se află în dezvoltare, astfel încât niciun alt detaliu despre intrigă – în afara celui scăpat online datorită posibilei participări în distribuție a lui Cruise – nu a fost dat publicității. Tot ce cunoaște până acum este că trupa de pământeni ce se alătură poliției interstelare pentru a pro...Taguri: Green Lantern Corps, Sterling K. Brown, David S. Goyer, Tom Cruise
28.06.2018
Vânătoarea a evoluat. Predator a evoluat. Și, de asemenea, a evoluat talentul la trailere a 20th Century Fox. La mai puțin de două luni după ce studiourile au dat publicității primul teaser oficial pentru The Predator (regizor Shane Black), Fox a lansat trailerul oficial iar ce vedem e captivant.
Personajul lui Sterling K. Brown, un agent guvernamental, explică faptul că sarcina lui este să captureze orice cade din cer, mai ales și mai cu seamă creaturile războinice extraterestre, genul care se prăbușesc pe Pământ în nave spațiale. Însă trailerul arată și o perspectivă asupra Predator-ului titular, să-i zicem Predator-ul suprem: mai mare, mai rău, mai brutal ca niciodată. Iată, de asemenea, și echipa de mercenari-asasini care investighează zona în care creat...Taguri: The Predator, Trevante Rhodes, Alfie Allen, Thomas Jane, Keegan-Michael Key, Boyd Holbrook, Olivia Munn, Shane Black, Sterling K. Brown
08.01.2018
Starurile de la Hollywood s-au adunat duminică seară în Beverly Hills, la cea de-a 75-a ediție a Globurilor de Aur, premiile anuale ale Asociației Presei Străine la Hollywood oferite pentru excelența în film și televiziune.
Seara a fost dominată de ținutele negre ale starurilor, ca formă de protest legată de scandalurile de harțuire sexuală ce au zguduit Cetatea Filmului și al căror ecou, au menționat vedetele în discursurile lor, nu se va stinge prea curând.
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri și miniseria Big Little Lies au fost marii câștigători ai serii. Protagonistele acestor titluri, Frances McDormand și Nicole Kidman, au fost premiate pentru cele mai bune interpretări într-un rol principal.
După ce a stârnit controverse prin includerea sa în categ...Taguri: Yentl, Harvey Weinstein, Alexander Skarsgård, Laura Dern, Master of None, Aziz Ansari, Rachel Brosnahan, This Is Us, Sterling K. Brown, Elisabeth Moss
18.09.2017
Cea de-a 69-a ediție a Primetime Emmy Awards, ce recompensează cele mai bune producții TV ale ultimului an, a avut loc duminică seara, pe 17 septembrie, la Microsoft Theatre din Los Angeles. Printre marii câștigători ai evenimentului s-au numărat producția HBO Big Little Lies (cu cinci premii la activ, inclusiv cel pentru cea mai bună miniserie de televiziune – alături de cel pentru regie) și The Handmaid’s Tale, ce a încheiat seara tot cu cinci trofee (printre care pentru cel mai bun serial-dramă, dar şi unul pentru cel mai bun scenariu).
Cel mai impresionant discurs a venit din partea lui Nicole Kidman – câștigătoarea premiului Emmy pentru cea mai bună actriță în rol central (Big Little Lies), care a subliniat că victoria sa aduce în atenție un subiect deli...Taguri: Stephen Colbert, Dave Chappelle, Melissa McCarthy, Gerald McRaney, Alexis Bledel, Alexander Skarsgård, Laura Dern, John Lithgow, Ann Dowd, Kate McKinnon
25.08.2017
Prestigioasa publicaţie Variety a publicat joi topul salariilor pe care actorii de pe micul ecran le primesc, împărţit pe două secţiuni, seriale dramatice şi seriale de comedie.
Ce observăm din clasament este că cinci dintre protagoniştii popularului serial Game of Thrones, din care două actriţe, sunt la fel de bine plătiţi per episod, aflându-se pe locul trei în topul serialelor dramatice. Este vorba despre Emilia Clarke (Daenerys Targaryen/Mama Dragonilor), Kit Harington (Jon Snow), Lena Headey (Cersei Lannister), Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister) şi Peter Dinklage (Tyrion Lannister), care primesc fiecare câte 500.000 de dolari per episod.
De asemenea, observăm că un actor de prim rang al marelui ecran, precum Robert De Niro, primeşte pentru apariţia într...Taguri: Shut Eye , The Blacklist, Outlander, The Crown, This Is Us, Designated Survivor, The Handmaid's Tale , Better Call Saul, The Big Bang Theory, Modern Family
09.01.2017
A 74-a ediţie a Globurilor de Aur, prezentată de Jimmy Fallon, şi-a încheiat festivităţile, marcată de un discurs aprig al lui Meryl Streep - premiată pentru întreaga carieră - vădit îndreptat către Donald Trump, din cauza lipsei sale de empatie (şi nu numai), emoţionant prin modul în care a fost transmis şi apelul la o uniune a membrilor industriei cinematografice, alături de presă, indiferent de ţara de origine, sub cupola artei. "Violenţa invită la violenţă. Lipsa de respect, la fel. [...] Transformă-ţi inima rănită cu ajutorul artei", a mai spus ea, citând-o pe una din partenerele sale de scenă, Carrie Fisher.
Scena a aparţinut în mare parte favoritului serii, musical-ul La La Land, ce şi-a transformat toate nominalizările în trofee şi a devenit astf...Taguri: The Dresser, Thandie Newton, Mandy Moore, Chrissy Metz, Lena Headey, Olivia Colman, John Travolta, Christian Slater, John Lithgow, Sterling K. Brown