The Lady deschide prima ediţie Cinepolitica

25 Apr 2012
The Lady deschide prima ediţie Cinepolitica

Prezentat în premieră mondială în Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, cel mai important showcase cinematografic al lumii, şi selecţionat în cadrul festivalurilor de film de la Pusan, Roma sau Stockholm, Doamna The Lady, cel mai recent film regizat de Luc Besson, va fi proiectat în deschiderea primei ediţii Cinepolitica - Festivalul Internaţional al Filmului Politic.

Doamna spune, în paralel, povestea mişcării pro-democraţie din Myanmar şi povestea de dragoste dintre Aung San Suu Kyi (Michelle Yeoh) şi soţul ei, Michael Aris (David Thewlis), dragoste care a supravieţuit, în pofida distanţei mari, a separărilor de lungă durată şi a regimului periculos de ostil: în timpul alegerilor generale din Burma, în anul de graţie 1990, Suu Kyi era secretarul general al Ligii Naţionale pentru Democraţie, partid care a obţinut 59% din voturi şi, prin extensie, 81% din locurile în parlament - în ciuda victoriei, Suu Kyi a fost reţinută sub arest la domiciliu, situaţie în care a rămas vreme de aproape 21 de ani, fiind eliberată de abia în 2010.

Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson este proprietarul companiei Europa Corp, prin intermediul căreia a produs mai bine de 50 de filme într-o carieră de peste un sfert de secol. Besson a început să scrie poveşti din plictiseală - se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor Al cincilea element şi Marele albastru pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor '80 - începutul anilor '90).

Metroul, Marele albastru şi Nikita sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii. În ultimii ani, Besson a scris şi a produs nenumărate filme de acţiune, precum seriile Taxi şi Curierul sau peliculele Sărutul Dragonului şi Dresat pentru a ucide, ambele cu Jet Li. Tot Besson a realizat şi clipul promoţional al campaniei organizate de oraşul Paris pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de Vară 2012.

Vă reamintim că prima ediţie Cinepolitica - Festivalul Internaţional al Filmului Politic va avea loc în Bucureşti, în perioada 15-21 iunie, la Cinema Studio.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 25 aprilie 2012 14:29
Sa fie un festival bun.
alex_il_fenomeno pe 17 mai 2012 16:56
daca e Luc Besson , sigur e ceva demn de urmarit .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells