Peste 15 filme vedetă în septembrie la Cinemateca Eforie

de Cinemagia în 12 Sep 2011
Peste 15 filme vedetă în septembrie la Cinemateca Eforie

Concurs, De ce trag clopotele, Mitică, O lacrimă de fată vor fi proiectate în cadrul evenimentului Noaptea albă a filmului românesc, la Cinemateca Eforie din Bucureşti, începând cu vineri, 16 septembrie. De asemenea, noua stagiune a Cinematecii include şi Aniversări de actori străini sau români, plus comemorări.

Salma Hayek, la împlinirea vârstei de 45 de ani, aduce la Cinemateca filmul Desperado, iar Coca Bloos, o serie de trei filme româneşti.

Frank Capra  e comemorat cu It` s a Wonderful Life, iar filmul Noaptea iguanei vine la pachet cu cei 90 de ani pe care îi împlineşte luna aceasta Deborah Kerr.

Iată cele mai importante filme care vor rula în luna septembrie la Cinemateca Eforie.

O lacrimă de fată
Vineri 16 septembrie 0:30
Joi 27 octombrie 19:00, Vineri 28 octombrie 17:00
România, 1980 / color / v.o. / Dramă, comedie
R: Iosif Demian Cu: Dorel Vişan, George Negoescu, Lujza Orosz
"Dialogul dintre cele două priviri - privirea cu ochiul liber şi privirea cu lupa telescopică a aparatului - dialogul dintre cele două mijloace de cercetare, constituie adevărata dramaturgie a acestui film, sursa tensiunii din subtext, a unui interes care depăşeşte curiozitatea pentru story-ul presupunerii." - Cinema - 1980

De ce trag clopotele, Mitică?
Vineri 16 septembrie 20:00
Joi 27 octombrie 14:30, Vineri 28 octombrie 14:30
România, 1981 / color / v.o. / Dramă, comedie
R: Lucian Pintilie Cu: Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache
Interzis timp de zece ani, filmul se bazează pe piesa De-ale Carnavalului a lui I.L. Caragiale şi explorează universul micii burghezii meschine, o lume a concreteţii şi-a culorii, măcinată de nimicuri şi aventuri sentimentale, o lume de o morală dubioasă care-şi asumă sincer şi zgomotos pasiunile. O lume rea, cu un limbaj urât şi o minte îngustă. Didina Mazu, amanta lui Pampon, este îndrăgostită de Nae Girimea, bărbierul şi Don Juan-ul cartierului. Dar Nae e şi amantul Miţei Baston, la rândul ei amanta lui Crăcănel. O scrisoare a Miţei va stârni scandal...

Concurs
Vineri 16 septembrie 22:30
Joi 27 octombrie 17:00, Vineri 28 octombrie 19:00
România, 1982 / color / v.o. / Dramă
R: Dan Piţa Cu: Marin Moraru, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică
Un colectiv de funcţionari publici care lucrează la aceeaşi instituţie se decide să participe la un concurs turistic duminical. Funcţionarilor li se alătură un necunoscut care cunoaşte împrejurimile şi-i ajută să se descurce. În timpul concursului, ei aud strigătul disperat după ajutor al unei femei, se întâlnesc cu un alai nupţial, dar nici unul dintre concurenţi nu se abate din drum, căci grija lor cea mare este să respecte instrucţiunile, care spun că orice ignorare a regulamentului înseamnă moartea. Tensiunile ierarhice, complexele şi laşităţile de care umilii funcţionari nu reuşesc să scape transformă ieşirea la iarbă verde într-un penibil moment al adevărului.

ANIVERSĂRI / COMEMORĂRI SEPTEMBRIE/OCTOMBRIE 2011

Salma Hayek, 45 DE ANI
Desperado
Joi 6 octombrie 17:00, Vineri 7 octombrie 19:00, Sâmbătă 8 octombrie 19:00, Duminică 9 octombrie 13:00
SUA, 1995 / color / s.rom. / Film de aventuri
R: Roberto Rodriguez Cu: Antonio Banderas, Salma Hayek, Steve Buscemi
Căutând de lucru într-un orăşel, un chitarist itinerant este confundat cu un ucigaş plătit şi, ca urmare, se vede implicat într-o reţea de intrigi, şi confruntări violente între mafioţii locali. Filmul continuă aventurile din El Mariachi, pelicula de debut a lui Roberto Rodriguez.

Frank Capra, 20 de ani de la moarte
S-a întâmplat într-o noapte
Luni 3 octombrie 17:00, Marţi 4 octombrie 19:00, Miercuri 5 octombrie 15:00
SUA, 1934 / a/n / v.o. / Comedie
R: Frank Capra Cu: Claudette Colbert, Clark Gable
Una dintre cele mai savuroase comedii sofisticate de la începuturile sonorului, S-a întâmplat într-o noapte (premiată cu Oscarul pentru cel mai bun film)  este povestea unei aventuroase călătorii cu autobuzul care face legătura între New York şi Miami, pe parcursul căreia un reporter urmăreşte o fată de milionar fugită de acasă şi îi face curte cu intenţia de a-i folosi confesiunile pentru un articol bine plătit.

Arsenic şi dantelă veche
Luni 3 octombrie 19:00, Marţi 4 octombrie 15:00, Miercuri 5 octombrie
SUA, 1944 / a/n / v.o. / Comedie neagră
R: Frank Capra Cu: Cary Grant, Raymond Massey, Peter Lorre
Cele două mătuşi bătrâne ale lui Mortimer scurtează suferinţele unor domni în vârstă administrându-le o băutură savant otrăvită. Ciudaţii veri ai eroului sunt şi ei implicaţi , având sarcina de a se debarasa de cadavre. După ce reuşeşte să pună capăt lanţului de crime săvârşite „cu bune intenţii”, Mortimer află uşurat că, de fapt, nu e rudă de sânge cu criminalii.

O viaţă minunată
Joi 15 septembrie 15:00, Vineri 16 septembrie 17:00, Sâmbătă 17 septembrie 19:00, Sâmbătă 1 octombrie 19:00, Sâmbătă 29 octombrie 19:00
SUA, 1946 / a/n / v.o. / Comedie
R: Frank Capra Cu: James Stewart, Donna Reed, Thomas Mitchell
Decepţionat că încercările sale de a demasca malversaţiunile capitalistului Potter, care a pus stăpânire pe micul său oraş, eşuează, George Bailey este decis să se sinucidă în ajunul Crăciunului. În acest moment apare îngerul său păzitor care, arătându-i că soarta concitadinilor săi ar fi şi mai vitregă după dispariţia sa, îl convinge să renunţe la gestul fatal.


Deborah Kerr, 90 DE ANI
De aici în eternitate
Sâmbătă 15 octombrie 19:00, Duminică 16 octombrie 13:00, Luni 17 octombrie 14:30
SUA, 1953 / a/n / v.o. / Dramă de război
R: Fred Zinnemann Cu: Burt Lancaster, Montgomery Clift, Deborah Kerr
Filmul urmăreşte destinele încrucişate a câtorva soldaţi, într-o cazarmă din Honoloulou, la începutul bombardamentului de la Pearl Harbour, în 1941.

Noaptea iguanei
Duminică 16 octombrie 19:00, Luni 17 octombrie 17:00, Marţi 18 octombrie 14:30
SUA, 1964 / a /n / s.rom. / Dramă, adaptare după Tennessee Williams
R: John Huston Cu: Richard Burton, Deborah Kerr, Ava Gardner
După ce a trebuit să-şi părăsească parohia în urma unui scandal de moravuri, reverendul Shannon devine ghid într-o agenţie de voiaj de mâna a doua, ale cărei cliente îi fac avansuri.

50 de ani de la premieră
Gustul mierii
Vineri 14 octombrie 17:00, Sâmbătă 15 octombrie 13:00, Duminică 16 octombrie 17:00
Anglia, 1961 / a/n / s. rom. / Dramă, adaptare după Shelag Delaney
R: Tony Richardson Cu: Rita Tushingham, Murray Melvin, Dora Bryan
„După proiecţie ne dăm seama de zădărnicia cuvintelor. Să spui pur şi simplu emoţie este prea puţin. Suntem emoţionaţi de pudoarea tratării, emoţionaţi de interpretarea zduduitoare a Ritei Tushingham (Joe), a Dorei Bryan (mama), a tânărului Murray Melvin”. Marcel Martin-2002(„Dictionnaire des films Larousse”)

Coca Bloos, 65 DE ANI
Secretul armei... secrete!
Duminică 18 septembrie 13:00, Luni 19 septembrie 17:00, Miercuri 28 septembrie 15:00, Duminică 2 octombrie 15:00
România, 1988 / color / v.o. / Comedie muzicală
R: Alexandru Tatos Cu: Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Coca Bloos
„Aparent, regizorul-scenarist se joacă(...) dar filmul nu este nicidecum o joacă. Regizorul combate şi <combate bine> , combate prostia omenească, stupiditatea, anormalul, nonsensul, aberaţia, în contextul unei trame cu tâlc, cu pronunţat mesaj anti-război (dar şi antitotalitar), cu notaţii şi conotaţii morale”. Călin Căliman-2000 („Istoria filmului românesc”)

Casa din vis
Duminică 18 septembrie 19:30, Luni 19 septembrie 19:00, Marţi 20 septembrie 15:00
România, 1991 / color / v.o. / Dramă, adaptare după Fănuş Neagu
R: Ioan Cărmăzan Cu: Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Coca Bloos
„Scenariul-semnat de Fănuş Neagu şi Ioan Cărmăzan - porneşte de la o proză savuroasă a primului, „Ningea în Bărăgan”, conferind o dimensiune temporală suplimentară naraţiunii originare, dimensiunea prezentului(...), nu numai ca termen de comparaţie pentru povestea de ieri, ci, îndeosebi, ca termen de meditaţie.” Călin Căliman-2000 („Istoria filmului românesc”)

Patul conjugal
Marţi 20 septembrie 17:00, Miercuri 21 septembrie 19:00, Joi 22 septembrie 17:00, Sâmbătă 29 octombrie 13:00, Duminică 30 octombrie 19:00
România, 1992 / color /v.o. / Comedie dramatică
R: Mircea Daneliuc Cu: Gheorghe Dinică, Coca Bloos, Camelia Zorlescu
„Epopeea tragicomică a tranziţiei incipiente într-un <fin du siècle> nebun, peste care planează <sindromul helicopterului>, avioane de hârtie, reminiscenţe ale procesului din decembrie 89. Reţetarul avansat de prodigioasa fantezie a lui Daneliuc, deşi îngroşat, nu e chiar rupt de realitate şi, în primele zece minute de dezvoltare, satira taie respiraţia cu ritmul ei nebunesc”. T.Caranfil-2002 („Dicţionar de filme româneşti”)

Catrinel Dumitrescu, 55 DE ANI
Buletin de Bucureşti
Vineri 23 septembrie 19:00, Sâmbătă 24 septembrie 13:00, Duminică 25 septembrie 15:00, Duminică 2 octombrie 17:00
România, 1982 / color / v.o. / Comedie
R: Virgil Calotescu Cu: Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Octavian Cotescu
O absolventă de agronomie, gata la orice pentru a rămâne în Bucureşti şi a nu pleca la ţară, se căsătoreşte, de formă, cu un taximetrist cu buletin de capitală.

Ca-n filme
Vineri 23 septembrie 15:00, Sâmbătă 24 septembrie 15:00, Duminică 25 septembrie 17:00
România, 1983 / color / v.o. / Comedie
R: Manole Marcus Cu: Ion Caramitru, Alexandru Arşinel, Catrinel Dumitrescu
Un scenarist diletant găseşte, într-un om de ştiinţă, un model pentru viitorul său scenariu, personajul fiind „prelucrat” conform reţetelor de succes.

ANDA CĂLUGĂREANU, 65 DE ANI DE LA NAŞTERE
Stop cadru la masă
Duminică 25 septembrie 19:00, Luni 26 septembrie 18:15, Marţi 27 septembrie 16:00, Duminică 30 octombrie 17:00
România, 1980 / color / v.o. / Dramă
R: Ada Pistiner Cu: Aleksandr Kaliaghin, Anda Călugăreanu, Dorina Lazăr
Arhitectul Halunga îşi părăseşte familia, fără explicaţii, de dragul unei profesoare cu 15 ani mai tânără. Viaţa în comun erodează repede relaţia şi fata renunţă la aventură. Revenirea bărbatului în familie este un final în stop-cadru la masă.

DINU TĂNASE, 65 DE ANI
Mijlocaş la deschidere
Sâmbătă 22 octombrie 19:00, Luni 24 octombrie 17:00, Marţi 25 octombrie 15:00, Miercuri 26 octombrie 17:00
România, 1979 / color / v.o. / Dramă
R: Dinu Tănase Cu: Ştefan Maitec, Mircea Creţu, Sorina Stănculescu
„În pofida tramei didactice frecvent utilizate, filmul impresionează plăcut prin ochiul proaspăt, sensibil şi analitic cu care realizatorul investighează cotidianul. Jocul unor interpreţi amatori, veniţi direct de pe băncile şcolii, e cuceritor.” T.Caranfil-2002 („Dicţionar de filme româneşti”)

La capătul liniei
Joi 29 septembrie 17:00, Vineri 30 septembrie 19:00, Sâmbătă 1 octombrie 13:00, Duminică 30 octombrie 15:00, Luni 31 octombrie 17:00
România, 1982 / a/n / v.o. / Dramă
R: Dinu Tănase Cu: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu
Doi bărbaţi ieşiţi din închisoare decid s-o ia de la capăt într-un oraş îndepărtat, unde întâlnesc o tânără femeie care îi ajută să se concilieze cu ei înşişi şi cu lumea.

Doctorul Poenaru
Duminică 23 octombrie 19:15, Luni 24 octombrie 15:00, Marţi 25 octombrie 19:00, Miercuri 26 octombrie 15:00
România, 1977 / color / v.o. / Dramă, adaptare după Paul Georgescu
R: Dinu Tănase Cu: Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Elena Dacian
Imediat după primul război mondial, doctorul Poenaru preia un spital comunal din Bărăgan, devenind obsedat de lupta împotriva mizeriei.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 12 septembrie 2011 17:40
Foarte "incarcat" programul...
alex_il_fenomeno pe 13 septembrie 2011 19:59
sunt niste filme pe care nimeni nu ar trebui sa le piarda !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells