Ken Loach: "a vrea un loc de muncă este egal cu a cere o revoluţie..."

UPDATE. Premiul Juriului a fost înmânat duminică seara, 27 mai, la Cannes, lui Ken Loach, pentru The Angels' Share. Această comedie spumoasă cu mize sociale avea, într-adevăr, cele mai mari șanse să placă președintelui juriului de la Cannes, Nanni Moretti, conform predicţiilor Cinemagia dinaintea anunţării palmaresului.

The Angels' Share al lui Ken Loach e despre un tânăr din Glasgow, Robbie, obligat la serviciu în folosul comunităţii. Actorul principal, Paul Brannigan, este fost pușcăriaș. Povestea lui a inspirat filmul. Robbie îi întâlneşte în film pe Rhino, Albert şi Mo: pentru toţi, un loc de muncă nu e decât un vis frumos. Şi totuşi, băutura este viitorul lor - dar nu la cârciumă. Cei patru pun la cale furarea celui mai scump whisky din lume, cotat la peste 1 milion de euro...

Regizorul Ken Loach a declarat pe scena din Grand Théâtre Lumière în seara premierei, că Festivalul de Film de la Cannes ne arată că cinema-ul nu este doar entertainment, ci şi ceea ce suntem. "De asemenea, aş vrea să-mi exprim solidaritatea faţă de toţi cei care se confruntă cu măsurile de austeritate".

Aflați la Cannes pentru promovarea comediei lor dulci amărui, regizorul Ken Loach și scenaristul Paul Laverty au stat de vorbă cu Cinemagia pe Terraza Martini Gray Beach, înainte de anunţarea palmaresului.

The Angels' Share al lui Ken Loach e despre un tânăr din Glasgow, Robbie, obligat la serviciu în folosul comunităţii. Actorul principal, Paul Brannigan, este fost pușcăriaș. Povestea lui a inspirat filmul.

Robbie îi întâlneşte pe Rhino, Albert şi Mo: pentru toţi, un loc de muncă nu e decât un vis frumos. Şi totuşi, băutura este viitorul lor - dar nu la cârciumă. Cei patru pun la cale furarea celui mai scump whisky din lume, cotat la peste 1 milion de euro...

Filmele dumneavoastră au devenit mai optimiste... Există o schimbare pozitivă în filmul care porneşte pe un ton furios...

Ken Loach: Este o comedie, şi are aspecte comice, dar în esenţă subiectul e grav. În fond, numai unul din ei îşi va găsi de lucru, Robbie, ceilalţi trei nu. Aşa că obiectivul filmului, până la urmă, nu se modifică.

Paul Laverty: Faţă de ceilalţi trei cu care a crescut, viaţa protagonistului și a persoanei reale este de basm: are un serviciu, are un viitor, are o maşină, e ceva care ar trebui să aibă toată lumea. Declaraţia drepturilor omului, de acum peste şaizeci de ani, spune că fiecare trebuie să aibă dreptul la muncă, să aibă dreptul de a avea o familie; şi asta nu ar trebui să fie doar un vis pentru ei.

Însă dacă nu au de lucru, nu e din vina lor?

Paul Laverty: E o întrebare bună; unii din băieţii din Glasgow, aşa cum e Robby în film, sunt la a cincea generaţie de şomeri. Dacă am merge acolo am vedea că nu există simţ al comunităţii, nu există locuri de muncă, nici tata, nici bunicul poate nu au avut locuri de muncă, iar familia a fost disfuncţională . Am urmărit cazul unui băiat, de la naştere şi până la crimă, la 15 ani: băiatul fusese abuzat, mama era alcoolică, el s-a dus să locuiască cu unchii care erau delincvenţi. Acasă ia bătaie, între timp mama se sinucide, apoi, la 15-16 ani, omoară pe cineva. Sigur, vina este a lui. Însă dăm prea uşor vina pe el: am urmărit viaţa lui, şi a fost la rândul lui o victimă şi nu neapărat un asasin. Sistemul este unul violent pentru că nu lasă unora posibilitatea unei vieţi demne, e o violenţă structurală, şi dacă nu ai noroc, viaţa ia o turnură dramatică.

Ken Loach: Există la ora actuală peste 1 milion de tineri şomeri în Marea Britanie. Iar din cei care lucrează, mulţi au slujbe temporare, sau part time. Alţii lucrează pe contracte de muncă plătite la numărul de ore fără ca acesta să fie precizat: nu e garantat că vor lucra nici măcar o oră. Şi dacă nu fac ore, nu iau bani. Aşa că pentru un om care are serviciu există alţii care nu vor avea. Asta e situaţia concretă: există permanent un număr mare de şomeri.

Şi atunci, de unde comedia?

Ken Loach: Pentru că ajungi să cunoşti oamenii: dincolo de statistici, ei sunt oameni care te fac să râzi, te fac să plângi, au propriile lor proiecte pe care încearcă să se îndeplinească, au ideile lor. Şi ei sunt oameni. Însă, dacă ţinem cont de viaţa pe care o duc, se poate mai mult; merită mai mult! După cum spune Paul în film: să ceri acum un serviciu bun, să ceri o casă, să ceri beneficii, asta ar fi o revoluţie a ceea ce poţi cere la ora actuală: pentru că sistemul nu e capabil să le asigure. Ceea ce se cere este o schimbare a modelului economic.

Aceast film reprezintă un angajament?

Paul Laverty: Asta nu putem spune noi, publicul ar trebui să spună. Sper să fie aşa, şi publicul să înţeleagă la ce se referă personajele atunci când spun "Nu ai nicio şansă să ai un serviciu, chiar dacă nu te iau la armată. Singura ta speranţă e să pleci din oraş". De fapt îi spune: "ai să fii un ratat toată viaţa. Aş vrea ca publicul să nu ignore şi să reflecteze asupra acestei probleme.

Sunteţi cunoscut ca un regizor angajat politic. Dar sunteţi mulţumit de rezultate?

Ken Loach: Vă referiţi la film sau la consecinţele politice?

La partea de angajament politic, pentru că prin filmele dumneavoastră probabil ating nişte puncte sensibile.

Ken Loach: Nu ştiu, filmul meu e doar o voce mai puternică într-o întreagă masă de voci ale politicienilor, presei, ale întregului discurs public. Avem un efect redus, foarte redus. Un singur film european nu are cum să aibă un efect mare.

Din punct de vedere formal, e un film despre un jaf. Cum v-a venit ideea să puneţi în scenă un jaf, ca soluţie a personajelor pentru o situaţie dificilă?

Paul Laverty: Păi aveau nevoie de bani! Pentru că se aflau în lumea whisky-ului, aceasta pare o decizie la îndemână. Atunci când personajul îi spune prietenei: părăsesc lumea asta, nu mai fac de-acum rău nimănui, el vrea sincer asta. Şi nu e deloc o scenă comică. Şi atunci când se oferă să compenseze paguba victimei vede de fapt şi paguba pe care şi-a făcut-o lui însuşi: prietena îl umileşte, se face de ruşine, or e important ca să aibă el însuşi o relaţie sinceră.

De ce aţi ales să fie un film despre whisky?

Ken Loach: Nu pentru că aş fi un mare băutor de whisky, dar aici în Scoţia whisky-ul este un prilej de socializare, e ceva foarte frumos să conversezi şi să mai bei câte un pahar, şi sunt mulţi care nu beau mult - câte un pahar mic. Whisky-ul este băutura naţională a Scoţiei şi este şi intens promovată. Iar Robbie învaţă multe despre whisky, aşa cum se face el tradiţional la noi la ţară. Aşa că băutura asta reprezintă multe aspecte contradictorii, uneori dramatice, şi ne dă multe opţiuni. Protagoniştii nu înţeleg că iau ceva ce nu este al lor, iar asta duce la comic.

Aţi adus pe ecran de mai mult timp subiectul şomajului. Aveţi vreun sentiment anume sau vreo explicaţie vizavi de creşterea numărului de şomeri în ultimii ani?

Ken Loach: Acestea sunt legile sistemului politic: a creat un număr de şomeri care nu a avut cum să se diminueze în timp. Asta s-a întâmplat în anii '80, când companiile nu mai făceau profit, deoarece existau sindicate puternice care apărau drepturile muncitorilor. Aşa că au distrus sindicatele, au lăsat companiile fără subvenţii ceea ce le-a dus la faliment, ceea ce a dus la 3 milioane de şomeri. Din punct de vedere legal a fost simplu, iar companiile au strâns mai mult profit. Cu un număr mare de şomeri, exista opţiunea să faci aceeaşi muncă pe jumătate din bani, altfel nu aveai serviciu. Şi lucrurile stau la fel acum: au descoperit că indienii sau chinezii lucrează pe şi mai puţini bani. De ce să nu importăm de acolo, că e mai ieftin, şi tot mai mulţi britanici rămân şomeri. Şi nu este bine, pentru că mulţi şomeri înseamnă mai puţine taxe, iar băncile vor să facă profit şi vând ipoteci unor oameni care nu le pot plăti. Aşadar, sistemul concurenţial al marilor corporaţii nu poate să funcţioneze. Din cauza asta este şomajul ridicat.

Paul Laverty: E un drum fără ieşire!

Ken Loach: Da, e adevărat. De aceea când un personaj spune că a vrea un loc de muncă este egal cu a cere o revoluţie e adevărat, pentru că e vorba de a schimba sistemul. Care sistem nu e capabil să asigure o viaţă decentă oamenilor. E o întrebare grea,iar răspunsul e la fel de greu: trebuie mai bine planificată lumea în care trăim, trebuie să avem o proprietate mai echitabilă astfel încât lumea să aibă şanse egale, trebuie să planificăm utilizarea resurselor ca să nu distrugem planeta - ceea ce facem acum. Pentru mine, asta ar fi soluţia ca să supravieţuim şi condiţia pentru ca fiecare să aibă şansa la o viaţă decentă.

Aţi spus ieri, la conferința de presă, că fără clasa muncitoare nu e posibil să fie depăşită criza. Că soluţia nu poate veni din sfera politică şi că momentul este periculos.

Ken Loach: Nu am spus nimic nou...

Dar unde e azi solidaritatea de altădată a clasei muncitoare?

Ken Loach: Ei bine, muncitorii şomeri fac în continuare parte din clasa muncitoare, şi există o nemulţumire uriaşă. Este nevoie de lideri potriviţi care să orienteze bine această furie şi să nu îi facă vulnerabili în faţa pericolelor reprezentate de extrema dreaptă, pe care o vedem ridicându-se în Grecia şi în alte locuri.

Aţi primit multe cereri din partea celor care vor să lucreze cu dumneavoastră, chiar şi fără bani...

Ken Loach: Noi niciodată n-am lucrat cu cineva fără să-i plătim. Cereri de lucru am primit,dar noi am încercat să lucrăm în aşa fel încât să îi avantajăm pe cei cu care facem direct filmul: în Scoţia am lucrat cu scoţienii, în Irlanda cu irlandezii.

Câţi oameni au muncit la acest film?

Ken Loach: Nu am avut o echipă uriaşă, probabil 30-40 în toate departamentele,inclusiv scenografie, costume, electric.

Aveţi un mod foarte particular de a lucra cu actorii. Le daţi scenariul cu doar câteva ore înainte...

Ken Loach: Cu câteva zile mai înainte, mai exact. Asta pentru ca să aibă continuitate, să lucreze într-o secvenţă continuă şi să păstreze spontaneitatea, la fel ca în viaţa de zi cu zi.

Tot timpul aveţi conştiinţă politică în filme?

Ken Loach: M-am născut cu acest "capital"... De altfel, citesc ziarele şi nu are cum să nu fie aşa. Un prieten din Grecia a subliniat bine că situaţia necesită măsuri urgente, şi atunci când sunt ucişi oameni pe străzi nu e timp de dezbateri academice. E adevărat că acum stăm într-o staţiune luxoasă, dar în Europa sunt probleme mari şi o soluţie nu este aproape. Iar ca regizor, pot doar să încurajez pentru oamenii aceia care încearcă din greu să găsească o soluţie.

Copyrigt: Mediafax Foto. Actorul principal, Paul Brannigan, al treilea din dreapta. Scenaristul este primul din drepta, iar regizorul în mijloc.

Copyrigt: Mediafax Foto