Actrița din După dealuri: "Despre scenele violente am aflat mult mai târziu..."

Actorul american Alec Baldwin a înmânat duminică seara premiul pentru Cea mai bună actriţă la Cannes ex aequo româncelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele din După dealuri. Fetele au mulţumit "tuturor celor care au participat cu pasiune la turnarea filmului şi lui Cristian Mungiu pentru regizarea lui magistrală. Vă datoram atât de mult", au continuat, adresându-i-se regizorului. Acesta a fost unul dintre premiile pe care filmul După dealuri le-a obţinut duminică seara. Mungiu a fost răsplătit şi cu premiul pentru scenariu.

 Iată, mai jos, un interviu acordat la Cannes publicaţiei Cinemagia, de către cele două căştigătoare ale prestigiosului premiu de interpretare.

Care este natura relației dintre cele două fete, așa cum ați înțeles-o din scenariu. Variety scria că "Dincolo de dealuri e mai puţin plăcut de urmărit decât alte filme despre călugăriţe lesbiene şi despre partenerele lor psihopate".

Cosmina: Alina și Voichița au crescut împreună, sunt mai mult decât niște surori, una pentru cealală înseamnă totul; nu știu dacă e vorba de o relație sexuală, ci de o dependență. Relația se schimbă când Alina pleacă în Germania, iar Voichița nu poate rămâne singură să o aștepte, are nevoie să înlocuiască partea care îi lipsește, și atunci găsește mănăstirea, măicuțele, preotul; ei o ajută să treacă mai ușor de această despărțire. Așa e și personajul, genul de om care depinde de cineva.

Cristina: e clar o poveste de dragoste; pentru Alina Voichița e absolut totul - o iubită, o prietenă, o soră, familia pe care nu a avut-o...

Cosmina: E cu atât mai trist cu cât și orientarea lor este incertă, tocmai din cauza acestor goluri afective pe care amândouă le au. Ele nici măcar nu-și pot da seama dacă pot iubi un bărbat sau pot iubi o femeie. Exstă în orfelinate cazuri de genul acesta. Și nu se știe dacă pornesc de la nevoia de afecțiune. La ele e clar o incertitudine și o nevoie de dragoste foarte mare.

Ați empatizat cu protagoniștii reali ai evenimentelor după ce ați jucat în film?

Cosmina: De la început am empatizat cu ele. Cristian a încercat să explice motivele umane care au dus la tragedie, motive care se nasc din dorința fiecăruia de a face bine, doar că protagoniștii nu găsesc soluția la timp; tot ce s-a întâmplat s-a datorat faptului că Voichița a tot amânat decizia salvatoare, o neînțelegere s-a transformat în ceva tragic. Decizia de a sta pe picioarele ei și de a trăi în lumea reală, de asta îi este ei frică și - mai mult - să trăiască singură.

Cristina: Nu-mi imaginez cum ai putea juca fără să empatizezi cu personaul tău, doar așa ai acces la lumea lui interioară. Să ajungi să vezi lumea prin ochii lui, cu inima lui. Eu am înțeles de ce Voichița nu are curajul de a acționa și conflictul între nevoia de a face ceva pentru cel drag și imposibilitate. Eu am înțeles de ce Voichița nu are curajul de a acționa, dar Alina nu a putut să empatizeze cu celelalte personaje și nici să înțeleagă lipsa de curaj a Voichiței. Alina e o luptătoare, o fată care ar fi vrut să aibă viață normală.

Cristina, ai empatizat cu personajul tău, deși Alina nu este un personaj atașant, de aceea vorbește-ne depre resorturile interioare ale Alinei. Ce ai înțeles despre Alina?

Cristina: Acum că am văzut filmul, pot spune că personajul este misterios. Spectatorul trebuie să fie atent la ce se spune în film despre Alina. Celelalte personaje vorbesc despre ea. A avut o copilărie grea, se vorbește despre singurătatea ei, că și-a găsit tatăl spânzurat, toate informațiile astea puse cap la cap ar trebui să aducă o lumină asupra ei. Cu o biografie ca cea pe care o are Alina și cu un mare "nu" din partea Voichiței, poți ajunge să reacționezi violent, când ai adunat atâtea frustrări. Refuzul Voichiței a fost picătura care a umplut paharul.

Din punctul de vedere al unghiului de filmare, scene de maximă încărcătură emoțională sunt filmate din spatele personajului, astfel încât nu-i vedem reacția... Spectatorul poate fi frustrat.

Cosmina: Poate pentru că uneori nu e nevoie să pui o lupă peste un moment de foarte mare de suferință, pentru că el oricum trece de ecran, și poate fi cu atât mai impresionant când nu poți să vezi fața omului, dar îi înțelegi suferința. Nu știu dacă a fost o manieră în care a gândit el toate momentele astea, dar mi s-a părut o soluție foarte bună, nu știu dacă filmul ar fi avut de câștigat dacă eram la gros plan plângând.

Cristina: S-a vrut să se citească de pe fețele celorlalți, din reacțiile celorlalți, în oglindă, nu direct.

Cosmina: Înainte să ne apucăm de filmat, îmi explica Cristian [Mungiu - n.red.] că îl interesează ce înțeleg eu din poveste, și cum trece prin filtrul meu povestea asta. Iar eu nu știu dacă am avut vreun moment în care am înțeles că Alina e nebună sau posedată. Nu înțelegeam de ce se poartă așa. Personajul meu nu înțelegea de ce niște decizii care i se păreau raționale la momentul respectiv pe ea o dureau atât de mult. Nu mă gândeam ca personaj că are pe cel rău în ea sau că e nebună. Cristina: Nu am încercat să relatăm cazul real pas cu pas, să facem o copie a lui, a fost un punct de plecare spre ceva care are o valoare universală, fiind o poveste de dragoste, și despre libertatea de a alege și puterea de a gândi cu proria minte sau de a face alegerea potrivită la momentul potrivit.

Cu ce probă ați dat/luat Castingul?

Cristina: Eu am citit mai întâi rolul Voichiței, apoi pe cel al Alinei. Eu am avut o scenă mai "soft". Despre scenele mai dure și mai violente și despre ce se întâmplă de fapt cu Alina am aflat mult mai târziu...

Cosmina: Felul în care a lucrat Cristian cu actorii a fost diferit, atât la filmări cât și la casting. Eu am dat cu o scenă destul de grea, momentul în care Voichița îi spune Alinei că nu mai merge cu ea în Germania, prima scenă de conflict dintre cele două și scena cu părintele, în care testează apa, nu știe dacă vrea să rămână sau să plece. Cea mai dificilă scenă, întrebarea cel mai des pusă de presa internațională.

Cristina: Din momentul în care Voichița îi spune "nu", toate scenele au fost dificile pentru Alina. Se adună o tensiune emoțională și fizică (scenele de imobilizare ale Alinei), care erau copleșitoare. Ea în vârtejul acela al unei dureri cu care nu știam ce să fac și de unde să o apuc.

Cosmina: Ultima scenă de exorcizare, când decid că nu mai pot să rămân în biserică. E prima dată când Voichița se întreabă dacă ceea ce se întâmplă în biserică e spre binele Alinei sau nu. E prima oară când pune la îndoială că ce se întâmplă e în regulă.

 ***

Inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu şi Cartea judecătorilor, povestea lungmetrajului După dealuri este plasată într-o mănăstire ortodoxă şi se centrează pe deformarea psihică a unei tinere, exorcizarea ei şi investigaţiile ulterioare ale poliţiei. Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan) s-au regăsit într-o mănăstire izolată din România după ce au petrecut câţiva ani în Germania. Cele două fete sunt foarte ataşate una de cealaltă şi s-au sprijinit reciproc de când s-au cunoscut, copii fiind, într-un orfelinat. Alina vrea ca Voichiţa să părăsească mănăstirea şi să se întoarcă împreună cu ea în Germania, dar Voichiţa şi-a găsit refugiul în credinţă şi a găsit o familie în călugăriţele şi preoţii de la mănăstire, aşa că refuză. Alina nu poate înţelege opţiunea prietenei ei. Este dusă la spital şi cei din mănăstire încep să presimtă că fata este posedată. În curând se conving că trebuie exorcizata, dar rezultatul nu e cel sperat de ei.