Cu Sebastian Campos am vorbit in primele zile ale festivalului, cand mi-a povestit cat de greu i-a fost sa realizeze La Sagrada Familia si m-a invitat sa-i vad filmul. In mod ciudat, filmul lui se suprapunea intotdeauna peste altele care-mi faceau cu ochiul mai mult, asa ca n-am apucat sa vad "La Sagrada..." decat cu cateva ore inainte de gala de decernare a premiilor, cu gatul sucit in primul rand al cinematografului Victoria, arhiplin in asteptarea ultimei proiectii a unuia dintre cele mai discutate filme din festival. Sebastian apucase sa-mi spuna ca "La Sagrada Familia" contine si momente autobiografice, asa ca prima mea intrebare la interviul acordat la nici zece minute dupa castigarea trofeului Transilvania a fost:
Cat este autobiografie si cat fictiune in lungmetrajul tau de debut?
Pentru mine, filmul acesta este un fel de Frankenstein facut din lucruri pe care le-am vazut, care mi s-au intamplat sau pe care le-am auzit de la altii, este o combinatie de diferite experiente reale intamplate mie sau cunoscutilor mei. Dar trebuie sa spun ca principala anecdota din film nu mi s-a intamplat mie.
URMEAZA UN SPOILER!
Deci tatal tau este inca in viata…
Da, este inca in viata si e un tip foarte de treaba
Si nu s-ar da niciodata la prietena ta…
Wow, sper ca nu... (rade)
SPOILERELE SE TERMINA AICI
Cum a fost posibil sa faci un astfel de film cu un scenariu de 12 pagini si filmand doar trei zile?
Aceasta metoda a fost singura mea solutie de a face film intr-o tara ca Chile, unde banii pentru cinematografie nu sunt deloc multi. Nici la noi nu sunt foarte multe fonduri, asa ca a trebuit sa gasesc o cale sa fac filmul in conditiile date. Eu am scris scenariul, eu am fost cameramanul, eu am montat si am regizat, ceea ce am facut si la scurtmetrajele anterioare. M-am simtit extrem de confortabil lucrand asa, iar acest mod de a lucra s-a dovedit foarte viabil pentru ca miracolul filmarii il poti descoperi numai in timp ce filmezi. Actorii m-au ajutat foarte mult. A fost o combinatie intre acest mod de lucru foarte improvizat si multele lipsuri de care a am avut parte in timpul filmarilor. Toate replicile, toate cuvintele, reactiile personajelor apartin aproape exclusiv actorilor. Filmul este de fapt despre ei.
Prin urmare, personajele sunt de fapt actorii...
Da, in personaje este foarte mult din actori. Pentru ca nu am avut la dispozitie decat trei zile de filmare si nu am lucrat cu un scenariu definitiv, actorii au fost nevoiti sa dea foarte mult din ei insisi pentru a-si interpreta rolurile. Personalitatea lor este materialul de care s-au folosit pentru a-si construi personajele.
Exista anumite scene in care camera pare atasata de corpul actorului. Cred ca aceasta tehnica de filmare se potriveste extrem de bine cu stilul in care ai lucrat. Ce ai urmarit folosind aceasta tehnica?
Imi place foarte mult aceasta tehnica, atunci cand camera este atasata de actor si se misca exact cum se misca si el, ai impresia ca actorul zboara. Pentru mine este combinatia perfecta din obiectiv si subiectiv, pentru ca privesti personajul din exterior, dar in acelasi timp simti exact ce simte si el, de parca ai fi in interiorul lui. Imi place la nebunie acest sentiment si am folosit camera atasata numai in momentele in care personajul se elibereaza, se rupe de ce e in jurul lui si alege sa plece pe propriile picioare. Acel moment, in care el pleaca in cautarea dragostei, mi s-a parut cel mai potrivit pentru a folosit aceasta tehnica, rupand astfel stilul vizual de pana atunci.
Spui ca personajul se elibereaza, nu crezi ca felul in care o face este cam drastic?
Deloc, ceea ce face el este o combinatie intre curaj si lasitate. Face ceva ce rupe vechea ordine si se rupe de influenta opresiva a tatalui sau. Dar in acelasi timp el evita o confruntare directa. Ceea ce face este cu adevarat radical, am vrut sa fac filmul din contradictii, am vrut ca ele sa fie ADN-ul povestii, de aceea imi place foarte mult decizia pe care o ia, poti sa-l judeci si in acelasi timp sa fii alaturi de el in acelasi timp. Imi place acest conflict moral la care este supus spectatorul. De fapt in realitate nu s-a intamplat evenimentul prezentat in film, dar ideea de la care am pornit, aceasta familie de arhitecti cu tatal dominator ce are o relatie cu prietena fiului sau este inspirata din realitate. A trebuit sa adaug si alte elemente pentru a ridica gradul de interes al subiectului.
Nu e primul premiu pe care l-ai primit cu La Sagrada Familia.
Nu este deloc primul, dar cred ca este cel mai important. Am mai luat un premiu important la Toulouse, dar cred ca festivalul de la Cluj este mult mai cunoscut acum, poate si datorita succesului de care se bucura filmele romanesti in lume.
Ai vreun film preferat in competitie?
Din nefericire din competitie n-am mai vazut decat 4 luni, 3 saptamani si 2 zile al lui Mungiu (aici a stalcit intr-un mod inimaginabil numele lui Mungiu), care m-a lasat cu gura cascata, este absolut demential. Daca juriul n-ar fi decis sa nu-i acorde niciun premiu probabil ca ceilalti participanti n-ar mai fi primit absolut nimic.
Cu atatea premii castigate cu La Sagrada Familia probabil ca iti va fi mult mai usor sa faci urmatorul film. Ai vreun proiect in desfasurare?
Da, o sa incep in octombrie filmarile la cel de-al doilea lungmetraj, despre un grup de trei tineri, doua fete si un baiat, ce se retrag de Craciun intr-o cabana. Acolo relatiile dintre ei se schimba, isi pierd inocenta.
Tot trei zile o sa filmezi?
Nu, de aceasta data am sase saptamani de filmare.
Pai daca cu trei zile de filmare ai castigat trofeul Transilvania, cu sase saptamani poate castigi un Palme d'Or.
Nu se stie. In orice caz, la TIFF vreau sa ma mai intorc...
