Încă un premiu pentru Katalin Varga

6 Iul 2009
Încă un premiu pentru Katalin Varga

Coproducţia româno-britanico-maghiară Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, a  câştigat Premiul pentru cea mai bună interpretare pentru Hilda Péter în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului de Film de la Bruxelles. Membrii juriului au fost impresionaţi de interpretarea lui Péter în rolul titular, afirmând că actriţa şi filmul "devin un tot unitar".

Iată un fragment din motivaţia juriului: "Interpretarea Hildei Péter prezintă o multitudine de emoţii fără ca actriţa să forţeze sau să se lase pradă personajului. Balanţa este în echilibru. Perversitatea universului personajelor este zugrăvită prin controlul cu care reuşeşte să-şi unească lumea interioară cu realitatea exterioară atât de puternic exprimată prin dialoguri."

Trofeul a fost înmânat regizorului Peter Strickland în cadrul galei de decernare a premiilor, organizată ieri.

Actriţã a Teatrului Maghiar din Cluj, Hilda Péter este câştigătoare a Premiului Uniter 2006 şi a Premiului Criticii (atât în România cât şi în Ungaria) pentru cel mai bun rol secundar - personajul Lucky din Aşteptându-l pe Godot de Tompa Gabor.

De asemenea, a obţinut Premiul de debut la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier din Sf. Gheorghe în 2003 şi Premiul Naţional Pentru Cea Mai Bună Actriţă Debutantă, acordat de Ministerul Cultelor şi Culturii, tot în 2003. În 2004, Hilda Peter a fost nominalizată de Uniter la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul din spectacolul Omul cel bun din Sichuan.

Rolul principal din Katalin Varga marchează debutul actoricesc al Hildei într-un film de lungmetraj.

Filmul a obţinut un Urs de Argint pentru contribuţie tehnică deosebită la Berlin 2009. Premiera românească va avea loc în cursul lunii octombrie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells