Hop-Ţop, primul în box-office-ul american

de Cristina Grigore în 4 Apr 2011
Hop-Ţop, primul în box-office-ul american

Cu trei săptămâni înainte de sărbătoarea al cărei nume îl poartă, iepuraşul de Paște, Hop - tradus la noi Hop-Ţop - şi-a făcut apariţia pe marile ecrane, iar umorul şi culoarea aventurilor sale au atras o mulţime de spectatori în cinematografele americane. Biletele vândute au însumat 38,1 milioane de dolari, potrivit rezultatelor estimative ale BoxOfficeMojo.

Pelicula a cărei voce principală (Hop) este Russell Brand a devenit filmul cu cele mai mari încasări de la începutul lui 2011, întrecând la mustaţă suma obţinută la lansare de Rango.

Source Code, cu Jake Gyllenhaal drept protagonist, s-a clasat pe locul doi, iar biletele vândute i-au adus acestui original thriller SF, regizat de Duncan Jones, 15 milioane de dolari.

Insidious a intrat în top pe locul 3, cu 13,5 milioane, şi va ţine trează atenţia fanilor genului horror până la jumătatea lunii aprilie, când va fi lansat Scream 4.

Campionul de săptămâna trecută, Diary of a Wimpy Kid: Rodrick Rules, aflat pe locul 4, mai strânge încă 10,2 milioane de la publicul american, iar pe 5 găsim Limitless, cu încasări de 9,4 milioane. The Lincoln Lawyer coboară două locuri, pe 6, şi obţine în acest week-end 7 milioane de dolari.

Thriller-ul fantasy al lui Zack Snyder, Sucker Punch, aflat pe 7, îşi micşorează considerabil încasările, acum de numai 6 milioane – mai puţin de jumătate din suma obţinută la lansare. Pe 8 s-a clasat Rango (4,5 milioane), urmat de Paul (4,3 milioane de dolari) şi Battle: Los Angeles (3,5 milioane).



Părerea ta

Spune-ţi părerea
catasmile17 pe 4 aprilie 2011 16:02
super !!!!!!
abia astept sa-l vad !!!!!!!

jude pe 4 aprilie 2011 22:56
are doar 5.5 in IMDb...
alex_il_fenomeno pe 5 aprilie 2011 11:26
de abia astept ! cinematografia chiar ducea lipsa de filme de Paste !
Solis pe 6 aprilie 2011 00:02
Postati si voi noul trailer din Green Lantern ca e super.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells