Adolescenta Carrie, etapă a renaşterii genului horror, îşi va susţine din nou cazul pe marile ecrane, din 10 octombrie. Cea de-a doua adaptare a romanului scris de Stephen King o va avea în rol principal pe Chloe Moretz, o alegere potrivită a regizoarei Kimberly Pierce.
Personaj complex, victimă a unei mame obsedate de factorul religios şi înconjurată, în mare parte, de oameni care preferă batjocura în locul altruismului şi toleranţei, Carrie suferă o transformare definitorie, susţinută de puterile ei telekinezice. Devine coșmarul asupritorilor săi, răzbunarea scăldată în sânge a tuturor femeilor ce au fost vreodată condiţionate şi neîndreptățite.
Părerea ta
Spune-ţi părerea