Câştigător de Emmy la 98 de ani! Dick Van Dyke face istorie

de Ştefan Dobroiu în 10 Iun 2024
Cu o carieră ce se întinde pe opt decenii, Van Dyke încă ia lumea prin surprindere

Premiile Emmy sunt cele mai importante premii ale televiziuni americane şi sunt împărţite în două: Primetime Emmys, unde sunt premiate producţiile difuzate seara, în timp ce "sora mai mică şi urâtă" Daytime Emmys premiază producţiile difuzate în cursul zilei. La 98 de ani, actorul Dick Van Dyke a devenit cel mai vârstnic câştigător al unui Daytime Emmy, după ce a fost cel mai în vârstă nominalizat.

Actorul a şi venit să-şi ridice premiul, ba chiar a fost în plină vervă, scrie Variety. "Sunt cel mai bătrân nominalizat din istorie. Mi se pare incredibil. Am interpretat moşi toată viaţa mea. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi trăi atât de mult, aş fi avut mai mare grijă de mine", a glumit Van Dyke pe scena galei.

Actorul a fost nominalizat pentru o apariţie specială din serialul Days of Our Lives, unde a interpretat unul din cele mai utilizate locuri comune din serialele de soap opera: un bărbat amnezic. În aceeaşi categorie au fost nominalizaţi actori din extrem de longevivele producţii The Young and the Restless, The Bold and the Beautiful, General Hospital şi Neighbours.

Citeşte şi despre recordurile care ar putea fi bătute la următoarea ediţie a premiilor Primetime Emmy.

Fotografie realizată de Gage Skidmore şi publicată pe Wikipedia.

Exploreaza subiecte similare:

Dick Van Dyke, Days of Our Lives, The Young and the Restless, The Bold and the Beautiful, General Hospital

Alte știri din cinema

Regizorul Emmanuel Courcol despre Fanfara: "Nu am vrut să fac un basm"

Regizorul vorbeşte cu Cinemagia despre muzică, destin şi depăşirea propriei condiţii

Supereroul Marvel pe care James Gunn a refuzat să-l includă în seria Gardienii galaxiei

Cu toate insistenţele producătorilor, regizorul nu a cedat

CSI: Vegas Sezonul 3 revine pe AXN din 23 iunie. Crime, mistere și personaje legendare în Orașul Păcatului

Fanii genului crime au motive serioase de entuziasm vara aceasta. CSI: Vegas, continuarea modernă a celebrului CSI: Crime Scene Investigation, revine cu sezonul 3, în premieră pe AXN, din 23 iunie, de la ora 21:00.

Wonder Woman se întoarce, dar cine o va interpreta?

Un nou lungmetraj cu Femeia Fantastică este în stadii incipiente de dezvoltare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells