Darren Aronofsky creează un om-maşină

de Cristina Grigore în 27 Oct 2010
Darren Aronofsky creează un om-maşină

Având probabil numeroase idei rămase de când trebuia să regizeze remake-ul Robocop, la a cărui producţie a renunţat anul trecut, Darren Aronofsky a preluat regia viitorului Machine Man, conform The Hollywood Reporter. Filmul îl are în centru pe un inginer pasionat de tehnologie şi de gadget-uri, angajat la o firmă inovatoare din domeniul tehnologiei, dar care este plictisit să treacă prin viaţă ca un om obişnuit şi neinteresant, devenind obsedat de căutarea unor metode de dezvoltare personală. El ajunge să-şi înlocuiască părţi ale corpului cu piese metalice de înaltă performanţă, proiectate chiar de el, dar va descoperi că nu este singurul interesat de această tehnologie.

La baza filmului stă o povestire scrisă de Max Barry, publicată începând din martie 2009 pe site-ul său ca un foileton, câte o pagină pe zi. Ajungând la sfârşit în decembrie anul trecut, Barry a început să scrie un roman bazat pe această povestire, ce va fi publicat în primăvara lui 2011, drepturile de ecranizare fiind ulterior cumpărate de Mandalay Pictures. De scenariu se va ocupa Mark Heyman, cel care a scris şi Black Swan şi a fost co-producător la The Wrestler.

Aronofsky plănuieşte să filmeze Machine Man după ce termină Wolverine 2, pentru regia căruia încă aşteaptă să fie finalizate ultimele detalii, până atunci fiind ocupat cu lansarea în cinematografe a mult-lăudatului Black Swan, ce va avea premiera în decembrie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
RomaniaMare pe 3 ianuarie 2011 23:38
Un geniu!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells