Cele mai proaste finaluri de film

de Ștefan Dobroiu în 11 Dec 2012
Cele mai proaste finaluri de film

O lege a scenaristicii îi obligă pe autorii de „povești” să rezolve toate ițele personajelor, iar deasupra să așeze un deznodământ concludent și coerent cu eșafodajul narativ construit anterior. Din nefericire, unele din marile blockbustere sau succese de casă apărute în ultima vreme nu respectă deloc această lege, iar rezultatul este un final absurd și o mulțime de spectatori părăsind sala de cinema simțindu-se înșelați. Cei de la TotalFilm au compilat o listă cu astfel de finaluri, iată mai jos câteva dintre cele mai bătătoare la ochi. Atenție, dacă nu ai văzut unele dintre titluri, ar fi o idee să sari paragrafele dedicate lor: CONȚIN SPOILERE!

The Devil Inside/Diavolul din tine
Apărut și la noi în martie, după ce în primul weekend de la lansarea în Statele Unite a reușit să se cocoațe pe primul loc în topul încasărilor, The Devil Inside te pocnește cu un final abracadabrant: aparent în toiul acțiunii, ecranul devine negru, iar publicul este trimis la o pagină de internet pentru „mai multe informații despre investigație”. Aproape că nu există cronică să nu comenteze acest final considerat jignitor pentru așteptările publicului. În ciuda cronicilor deloc laudative The Devil Inside este probabil cel mai profitabil film al anului: un buget de un milion de dolari și încasări de 100 de milioane.

Indiana Jones şi regatul craniului de cristal
Ce ne plăcea la aventurile arheologului plin de inițiativă interpretat de Harrison Ford era faptul că, oricât de fantastice ar fi fost acestea (amintește-ți de deschiderea Chivotului legământului), măcar erau coerente din punct de vedere logic. Cea mai recentă producție a popularei francize te ia pe nepregătite cu un final cât se poate de SF, cu o navă extraterestră pierzându-se în spațiu. Cei de la TotalFilm comcentează că întreaga secvență finală „seamănă cu o scenă care a tăiat la montajul unuia dintre prequelurile seriei Star Wars”.

The Village
După genialul twist final din mega-succesul Al șaselea simț, M. Night Shyamalan a ținut să compenseze cu finaluri deloc onorabile la mai toate filmele sale de după. În The Village, se află că acțiunea nu are loc în secolul 19, ci în zilele noastre, și că monștrii ce îl bântuie sunt de fapt născocirile înțelepților satului, necesare pentru ca acesta să fie complet izolat de restul lumii. Un final la fel de dezamăgitor îl are The Happening, nominalizat la trei Zmeure de Aur în 2009, dar și Signs, unde eroii își dau seama că extratereștrii care le pun viața în pericol mor dacă arunci un pahar de apă pe ei.

I Am Legend
Tot există zvonuri că acest succes de casă din 2007 ar putea avea parte de un prequel, iar explicația este succesul de casă al SF-ului regizat de Francis Lawrence. Ecranizare a unui roman de Richard Matheson, filmul schimbă complet direcția sursei, transformându-i pe vampiri în monștri fără sentimente, atât de periculoși, încât eroul, doctorul interpretat de Will Smith, decide să se sacrifice pentru a le permite ultimilor doi supraviețuitori din New York să scape. În roman, vampirii atacau casa doctorului pentru că acesta făcea teste pe unul dintre semenii lor, o conduită ce-i umanizează.

War of the Worlds
Deși Steven Spielberg a păstrat finalul din scrierile lui H.G. Wells, acesta este atât de necinematografic și atât de nepotrivit pentru un blockbuster de talia lui War of the Worlds, încât nu poate fi omis. Practic, după ce aproape că decimează rasa umană și produc distrugeri imposibil de evaluat, giganticii tripozi încep să cadă ca spicele, iar spectatorul este informat că extratereștrii mor din cauza virușilor umani pentru care nu erau pregătiți. Poate că funcționează pe pagina de hârtie, dar nu și pe ecran.

Ție care ți se pare cel mai dezamăgitor final de film?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 11 decembrie 2012 10:29
Pai asa filme asa finaluri
Crynick pe 11 decembrie 2012 12:05
corect era:cele mai proaste finaluri de filme proaste.
johnnyg pe 11 decembrie 2012 11:25
Sa-mi crosetez un pulover, nu alta!
De acord cu Indiana, I am legend sau The Happening, dar restul ce cauta pe aici?
Spielberg urmeaza cartea. Punct. Daca ar fi schimbat finalul, lumea ar fi comentat ca de ce-si permite el, mare regizor, sa nu tina cont de finalul unuia dintre sf-urile importante scrise de nimeni altul decat Wells. Si nici asa nu era bine. Prin urmare nu ar trebui sa comenteze nimeni ca a ales sa incheie filmul precum e in carte.
Cat despre The Village, presupun ca de fapt oamenii ar fi trebuit sa se lupte cu monstrii in padure, fata oarba secerand vreo 4-5 dintre ei, nu? Asa zic si eu final!
Si in ceea ce priveste Signs, ce pot sa le raspund unor oameni care au inteles ca in acest film "eroii își dau seama că extratereștrii care le pun viața în pericol mor dacă arunci un pahar de apă pe ei"? Serios acuma? Atata au inteles criticii din film (sper ca nu si tu Stefane)? Mie ideea din final mi se pare excelenta, cu regasirea credintei si alea, alea.
The Devil Inside nu am vazut, pt ca nu sunt amator de horror-uri, dar as spune ca finalul e interesant.
Iar primul film care imi vine in minte si care a dezamagit enorm prin final (ca inca ma doare) e The Rum Diary!

lilith_chibi pe 17 decembrie 2012 20:50
Eu m-am uitat la The devil inside si sincer,mi-a placut filmul,dar finalul mi s-a parut penibil ,a lasat filmul in aer,dar pe de alta parte consider ca daca nu ar fi avut acest final,nu ar fi avut atat de multa credibilitate ideea filmul - documentar real !
alex_il_fenomeno pe 11 decembrie 2012 15:00
mare pacat, pentru ca de la unele chiar se asteptau multe...
rizea.alex70 pe 11 decembrie 2012 15:29
Cel mai dezamagitor final mi se pare cel al lui The Devil Inside....pana si filmul mi se pare unul foarte neatractiv(nu il voi viziona).
radu3455 pe 11 decembrie 2012 15:57
nu numai finalul filmului the devil inside e prost ci tot filmul la fel si the villaage restul sunt ok
Moody pe 11 decembrie 2012 16:14
Finalul din The Village mi se pare genial, nu mă așteptam să fie introdus aici.
k-rissa pe 12 decembrie 2012 10:34
de acord
Macabru pe 11 decembrie 2012 17:04
Prin finaluri proaste, cred ca vreti sa va referiti ca nu au fost cu "happy ending". Spre exemplu " I am legend", a fost film bun, poveste si interpretare buna. Ce-i drept a dezamagit finalul ca nu ne asteptam sa se sfarseasca asa, dar nu toate filmele se termina bine. Deci aici mai degraba ar fi un final neasteptat, nicidecum prost cum spune articolul.
VIBERS pe 11 decembrie 2012 17:29
Dar de filmul The Mist ce spuneti?
Medicate pe 11 decembrie 2012 19:56
The Mist are cel mai bun final pe care l-am vazut...pe langa soundtrack-ul ales excelent si secventele implementate genial...dramatismul atinge cote maxime, facandu-l cel mai bun final al unui film realizat dupa scrierile lui Stephen King.
Bayard pe 11 decembrie 2012 18:17
Mie mi-a placut foarte mult finalul din The Village. Sigur, daca te uiti la film ca la un horror, poate esti dezamagit, insa pt mine filmul ala este o poveste de dragoste... La fel si I Am Legend, au ales varianta alernativa pt ca oamenii pur si simplu nu intelegeau, ca vampirii aia au si ei sentimente si au o noua civilizatie.... exista pe youtube varianta initiala (este mai impresionanta).
SANDA45 pe 11 decembrie 2012 19:06
I am legend.
VVVVV pe 11 decembrie 2012 19:37
War of the worlds......n-am inteles deloc finalul si m-am mai uitat de vreo 2 ori cu foarte mare atentie....credeam ca mi-a scapat ceva....
rob3rt_89 pe 11 decembrie 2012 19:44
Could Mountain
Lalolica pe 11 decembrie 2012 20:27
din contra,finalul filmului War of the Worlds il ancoreaza in realitate si ii ofera o credibilitate mult mai ridicata !exista studii stintifice care sustin aceasta interpretare a lui H.G. Wells,dak ati fi facut putina cercetare legata de scrierile acestui mare vizionar ati fi ajuns la concluzia ca el nu a scris nimic fara sa aiba o baza stintifica !!
Bayard pe 11 decembrie 2012 20:56
Nu e vorba ca nu are o baza stiintifica, dar extraterestrii aia care au pregatit invazia cu zeci, sute de ani inainte (ca isi ingropasera masinariile acolo), nu au facut si ei niste studii sa vada daca se pot adapta pe pamant?? Chiar crezi ca nu auzisera de microbi pana atunci ca sa le dea prin cap ca poate sunt vulnerabili? :)
Bayard pe 11 decembrie 2012 23:02
Si extraterestrii aia nu au fost capabili sa prevada asa ceva?? O mutatie? sa testeze inainte sa aterizeze??
kosmin1403 pe 11 decembrie 2012 20:42
gasesc interesant faptul ca signs , war of the worlds si the village sunt unele din filmele mele preferate.poate ca nu signs si village nu sunt facute neaparat de cel mai bun regizor de la hollywood, dar shyamalan are un stil caracteristic prin care are succes doar la anumite tipuri de spectatori.si signs nu era nici pe departe vorba despre "aruncatul apei pe extraterestrii". si ce poti spune despre war of the worlds unde finalul este absolut genial , final ce sugereaza ca pana la urma tot natura este cea care trebuie pretuita deoarece ea a avut rolul principal in distrugerea extraterestilor. pacat ptr reclama proasta care o faceti unor filme destul de bune si captivante , filme la care trebuie sa iti mai pui "bibilica" nitel la contributie
Bayard pe 11 decembrie 2012 20:57
Si totusi, ce au gandit extraterestrii aia de au atacat o planeta cu 70% din suprafata apa? Daca dadea o ploaie cand au inceput rapirile? Asta a parut amuzant unora.... mie insa filmul mi-a placut mult, mai ales ca atunci cand l-am vazut prima oara chiar nu ma asteptam sa apara extraterestrii, credeam ca e un thriller psihologic :))
danii1234 pe 11 decembrie 2012 21:42
i am legens si war of the worlds chiar au finaluri neinsemnate
happysunnyday pe 11 decembrie 2012 22:46
war of the wolds a vrut sa puna in evidenta faptul ca, atunci cand cele mai avanste arme ale noastre au dat gres, micile creaturi pe care Dumnezeu le-a lasat pe pamant au reusit sa puna in genunchi acei fiorosi extraterestri...chiar si asa, acel final a ruinat filmul. l-am urmarit cu sufletul la gura pana ce finalul i-a taiat aripile. daca ar fi fost altceva, ceva mai interesant, sau dramatic, gen, moare toata lumea, sau cei doi ar fi putut iesi din cosurile alea si sa fi ajuns printr-o padure ceva; cu siguranta ar fi fost mult mai frumos, iar nota pe imdb ar fi fost cu siguranta 7, sau mai mult.
brutalistic pe 12 decembrie 2012 03:50
mie The Happening mi-a placut, sau ma rog cel putin ideea de baza :)
va veni o zi cand planeta asta o sa-si dea reset.

ADYTHEONE pe 12 decembrie 2012 11:59
Mie Mi a placut cum s-a terminat Razboiul lumilor, de ce finalul sa nu fie potrivit ca doar exista o posibilitate . . .
^Neo^ pe 16 decembrie 2012 22:17
Irreversible. Un sfarsit pe cat de neasteptat, pe atat de nesatisfacator...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells