Avatar a strâns peste 232 de milioane de dolari în numai trei zile

de Răzvan Boboc în 21 Dec 2009
Avatar a strâns peste 232 de milioane de dolari în numai trei zile

Lansat vineri în cinematografele din întreaga lume, Avatar-ul lui James Cameron a adus în primele trei zile încasări uriaşe. Mai exact, conform primelor date, pelicula a adunat 73 de milioane de dolari numai în America şi 159,2 în restul lumii. În aceste condiţii, a ajuns la un total de 232,2 milioane de dolari.

Cei de la 20th Century Fox, distribuitorii filmului, sunt deja convinşi că au făcut o afacere foarte bună atunci când au investit sute de milioane de dolari pentru promovarea peliculei.

Cu toate acestea, Avatar nu a reuşit să detroneze filmul I Am Legend, cu Will Smith în rolul principal, care se află pe primul loc în topul încasărilor pentru luna decembrie, din toate timpurile. În 2007, filmul a strâns în primul weekend 77 milioane de dolari.

Recordul pe care a reuşit să îl doboare Avatar este cel al filmului 3D cu cele mai mari încasări în weekend-ul premierei. Până acum, campion era filmul de animaţie Up, cu 68,1 milioane de dolari.

Vã prezentãm mai jos topul încasărilor din Statele Unite:
  1. Avatar - 73 milioane de dolari.
  2. The Princess and the Frog - 12.2 milioane de dolari.
  3. The Blind Side - 10 milioane de dolari
  4. Did You Hear About the Morgans? - 7 milioane de dolari
  5. The Twilight Saga: New Moon - 4.4 milioane de dolari
  6. Invictus - 4.2 milioane de dolari
  7. Disney's A Christmas Carol - 3.4 milioane de dolari
  8. Up in the Air - 3.1 milioane de dolari
  9. Brothers - 2.6 milioane de dolari
10. Old Dogs - 2.3 milioane de dolari

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Eustake pe 21 decembrie 2009 01:13
Eu cred ca va fi un alergator de cursa lunga, asa ca nu ma indoiesc ca incasarile in SUA vor depasi macar 350 de milioane... Iar in lume, peste 7-8 sute... Totusi, nici gand sa depaseasca Titanicul. Eu asa zic.
Radu47hitman pe 21 decembrie 2009 01:14
Cred ca daca n-ar fi criza mondiala, incasarile acestei pelicule ar fi cu mult mai uriase.
GAlexa pe 21 decembrie 2009 02:14
La naiba cu I am Legend, Avatar e de 1000 d ori mai magic decat filmul acela! am citit si cartea, care defapt e o nuvela..si nu seamana deloc cu filmul.Nu zic ca nu mi-a placut filmul dar Avatar merita mai mult!
Radu47hitman pe 21 decembrie 2009 02:29
GAlexa, prea multa fantastica in acest Avatar al tau, cu siguranta Legenda vie (I Am Legend) merita sa fie primul in top!
alynach pe 21 decembrie 2009 09:39
Am fost la avatar 3D si mi-a placut foarte mult. Am iesit cu o usoara durere de cap dupa ce am purtat ochelarii aia mai bine de 2ore jumate ,dar a meritat. Va recomand acest film. ;)
lucian.iorga pe 21 decembrie 2009 10:55
GAlexa...daca tu poti spune ca avatar-ul e de 1000 de ori mai magic decit I am legend inseamna ca nu ai vazut acel film...sau poate tu ai vazut altceva. in primul rind sunt 2 filme cu subiecte total diferite. si in al doilea rind Avatar-ul ar merita incadrat la animatie tinand cont ca este CGI aproape in totalitate.
I am legend este un film foarte bun, chiar mai bun decit Avatar-ul. parerea mea.

GAlexa pe 21 decembrie 2009 13:23
Probabil voi nu ati citit si cartea care e total pe dos, exemple: TIpul nu e negru.. e alb si blond, ma mir? "Will Smith"( nu-l critic e actorul meu preferat de culoare urmat de Cuba gooding jr si Denzel washington)...dealtfel abia astept filmul acela The Book of Eli pare-mi-se. Creturile sunt catalogate ca vampiri in carte. Am facut prea multa aluzie intre film si carte..cea ce nu se face. Oricum la cat sa lucrat la Avatar.. voi vedeti un film mai bun in anul acesta?
cristinica pe 21 decembrie 2009 13:26
Mi-a placut foarte mult acest film.
Recomand acest film...

bodoknut pe 21 decembrie 2009 13:39
este un film superb. Fiind genuri diferite, nu se poate compara cu i am legend. Ambele sunt foarte bune, dar avatar e magic!

O sa aiba si foarte multe nominalizari la oscar!

Mergeti la cinema sa-l vedeti, o sa ramaneti muti de peisaje, explozia de culoare si miraculoasa lume in care se desfasoara actiuea.
Se face subtil referire la lumea noastra pe care in loc sa o pretuim o distrugem.

vizu pe 21 decembrie 2009 15:40
Este superb. Cel mai fain film din istorie !!!! Capodopera cinematografica, film de referinta de acum incolo.

FILMUL FILMELOR dupa cum zicea cineva la TV. Este pur si simplu FABULOS, nu poti exprima prin cuvinte ceea ce reda AVATAR in 3D. L-am vazut de 2 ori 3D, si intentionez sa o mai fac si a 3-a oara.

JAMES CAMERON a revolutionat lumea filmului, iar AVATAR este his MASTERPIECE.

Avatar nu va mai fi batut de nici un film, multi ani de acum incolo !

MERGETI LA CINEMA !!!!

eracle alexanndra pe 21 decembrie 2009 15:47
e urat
13 pe 21 decembrie 2009 18:24
Avatar este o capodopera cinematografica.Sunt sigur ca daca n-ar fi criza mondiala ar depasi Titanicul
GAlexa pe 21 decembrie 2009 19:07
Lucian by the way in Avatar ICG nu predomina in totalitate ci doar 60% restul e live-action adica 40% so.. in aproximatia poti lua jumi-juma.
victor_neo75 pe 22 decembrie 2009 12:01
77 de milioane de dolari a adunat pana la urma in 3 zile si nu 73 (sunt doar vreo 4 milioane de dolari diferenta - nu mare lucru).
dara68 pe 22 decembrie 2009 12:42
Magic !!!
Magic......pt. cei care iubesc aventura, SF-ul si de ce nu.....basmele.

Andrew pe 22 decembrie 2009 21:16
L-am văzut 3d la cinema şi atât de mult mi-a plăcut că orice altceva aş vedea la tv sau pe comp mi se pare...incomplet. Chiar şi The Lord of the Rings...
djufx88 pe 23 decembrie 2009 08:49
pai la cati bani s-au bagat in publicitate de vreun an jumate era culmea sa nu scoata atatia bani, si la cati bani s-au mai bagat si pt productie ar fi culmea sa nu mai scoata inca o data atata. dar sunt curios cat scotea daca faceau reclama obisnuita si nu atata tam tam cu el, penibil, is tare curios ce e de capul lui.
kNd pe 23 decembrie 2009 09:19
Djufx88 /// revino te rog cu un reply dupa ce il vezi ;) si o sa vezi de ce se face atata tam tam ;)...

Uluitor... este primu film care il cataloghez peste Lord of the rings...
Lotr era favoritul meu... dar acum Avatar a urcat pe primu loc... pur si simplu no-comment ... te lasa fara cuvinte...
UN story line de exceptie ... o poveste de dragoste superba... Cateva momente triste care face sa curga o lacrima ....
1-Avatar ......2- , 3-, restu e can-can

bb pe 24 decembrie 2009 00:44
Avatar e bestial! merita vazut!!!
GAlexa pe 25 decembrie 2009 21:48
The Dark Knight a avut incasari dupa 24 de zile de 441,5 milioane de dolari, se situeaza pe locul 3 in istorie. Pe primul loc fiind Titanic apoi Star Wars. Nu vad de ce Avatar n-ar intrece Titanicul daca doar in 3 zile a facut 232 mil.
Pareri? Astept.

Danylou pe 27 decembrie 2009 02:13
Am vizionat si eu filmu Avatar 3D chiar acum 2 ore l-am vazut .. ce pot sa zic mia placut f.mult intr-un cuvant e jmeker rau filmu parerea mea ... care nu la`ti vazut ducetiva sal vedetiiiiiii naveti nimic de pierdut ..
Geoey pe 30 decembrie 2009 10:26
Super tare filmul l-am vazut 3D, e minunat.Va recomand sa-l vedeti la cinema 3D alfel nu are nici un farmec
blacksc0rpy pe 2 ianuarie 2010 00:00
Ba da filmul frumos super !!!!!:P:D
cristina pe 8 ianuarie 2010 01:04
CEL MAI BUN!!! l-am vazut de 3 ori 3D si mai ma duc inca odata.
The BESTTTT!

peterpanrmx pe 9 ianuarie 2010 05:59
intr adevar....AVATAR....e de 1000 de ori mai "magic" ca......I Am Legend....:).....nu ca a si tine cu Galexa.... "cu siguranta Legenda vie (I Am Legend)....nu.... merita sa fie primul in top!". ..(chit ca mi place f mult)...:D..."i primul rand"...cred ca majoritatea lumii au vazut Avatar.. I Am Legend....si nu altceva..sper ca si au dat seama ca sunt total diferite ca subiect unul fata de celalt....."in al doilea rand"...:D....citez:"
prea multa fantastica in acest Avatar "....

dragutza pe 24 ianuarie 2010 22:46
e dragutz site-ul
Borzasi Andras pe 27 ianuarie 2010 19:01
Parerea mea despre film : un film interesant , cu o actiune cat se poate de palpitanta. Insa dragi ortodoxi si catolici, care va considerati crestini, cele intamplate in film sunt roadele unei imaginatii bogate, si pot spune bolnave in acelasi timp. Ateismul lui James Cameron este foarte bine cunoscut.
Capodopera pe 8 februarie 2010 09:30
Acest film merita mai mult...criza a impiedicat filul sa castige mai mult...altfel depasea CHIAR ORICE FILM DIN ISTORIE asta si mertia ... este o capodopera,...ESTE...GENIAL...+ Cameron va face o Trilogie...asa ca vom mai avea 2 filme din serie...Ceea c e FOARTE BINE...Nu stiu daca il pot depasii pe primul...SA VEDEM DE LA JAMES NU MA MAI MIRA NIMIC....
valigeo96 pe 8 februarie 2010 09:36
Un film incredibil,...criza l-a impiedicat sa stranga mai mult...CU SIGURANTA ESTE CEL MAI BUN FILM 2009 - 2010 (pt mine din toate timpurile) Cameron vrea sa faca o trilogie...Deci vom mai avea parte de inca 2 Avatar(e)care nu stiu daca vor intrece succesul primului DAR DE LA JAMES NU MA MAI MIRA NIMIC,...revenind la film...Este genial orice ar bate altii campii...Trebuie sa intelegi si mesajul pe care ni-l trimite Cameron prin intermediul filmului.Deoarece printre limba Na'vi,Obiceiurile,Botanica Greu alesa si inventata de pe Pandora si multe altele TOATE ACESTEA cuprind un mesaj,...si anume omul oriunde ar fi face dezastre,...Cum a facut cu Terra asa ar face cu orice (EXEMPLU - Pandora),...in film spre exemplu distrugeau mirifica planeta pt acel minereu...Filmul are si un mesaj,...desi am auzit unii oameni comentand ca nu are unul...EI BINE...ARE!...Si trebuie inteles cat mai repede!
Radu1711 pe 17 aprilie 2010 01:42
au bani nu gluma

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells