Şase noi fotografii Iron Man

de Ştefan Dobroiu în 22 Iul 2009
Şase noi fotografii Iron Man

Iron Man 2 tocmai şi-a terminat filmările (nu că acum n-ar urma luni în şir de "retuşuri" la fiecare cadru), iar imensul aparat de promovare al celor de la Marvel începe să se rostogolească pentru ca pe 30 aprilie 2010 sălile de cinema să fie arhipline, iar noua producţie să bată recorduri la încasări. USA Today publică mai multe fotografii noi, printre care şi două cu Scarlett Johansson şi Gwyneth Paltrow la birou. Se pare că între Văduva neagră şi asistenta cea descurcăreaţă se vor purta nişte lupte, iar miza nu va fi cine bate cel mai repede la calculator vreo scrisorică, ci un sărut (sau poate chiar mai mult) cu playboy-ul ultra-isteţ Tony Stark, alias Iron Man (să sperăm că nu în costum).

Distribuţia formată din cinci nominalizaţi la premiul Oscar este completată de Don Cheadle. Îl puteţi vedea şi pe el în două dintre fotografii în rolul colonelului James Rhodes, prietenul şi aliatul lui Tony Stark. Cheadle l-a înlocuit pe Terrence Howard anul trecut, după ce actorul din primul Iron Man nu s-a înţeles cu Marvel în ceea ce priveşte onorariul său.

În curând vom scrie despre impresia făcută de Iron Man 2 la Comic Con, un mega-eveniment la care vor fi prezenţi regizori celebri precum James Cameron sau Peter Jackson, fiecare promovându-şi noi proiecte.

Tu cu cine ţii, cu Scarlett Johansson sau cu Gwyneth Paltrow?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ALI3N pe 22 iulie 2009 12:32
Gwyneth e mai frumoasa
cobacel pe 22 iulie 2009 13:10
Nu prea sunt de acord cu sequeluri dar sper sa fie bun macar sa aibe o poveste bine pusa la punct !
Myrela23 pe 22 iulie 2009 15:44
imi place mai mult de Scarlett in general, dar parca culoarea asta nu o prinde asa bine..
Klara pe 22 iulie 2009 16:20
Au aparut cam multicele poze avand in vedeare ca suntem in iulie si filmul va aparea tocmai in aprilie (la noi si mai tarziu). Asta e, daca vor sa ne tina pe jar, ce putem face altceva decat sa asteptam si sa ne multumim cu pozele?
Eu tin (desi e cam mult spus "tin") cu Gwyneth, sau mai bine zis cu Pepper... Vaduva Neagra e oricum personaj negativ, indiferent de cine e interpretat.

ugotbloodonmysuit pe 23 iulie 2009 09:39
mmmmmmmm....Scarrrrrleeett ...yummmmy

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells