Sarah Jessica Parker mai vrea Sex and The City

de Cristina Grigore în 19 Feb 2011
Sarah Jessica Parker mai vrea Sex and The City

Dacă primul film Sex and the City a reuşit să îşi dubleze, prin încasări, bugetul de producţie, cel de-al doilea abia dacă şi-a scos banii. Amândouă, însă, au fost slab cotate de critici, ceea ce ar face destul de improbabilă o a treia parte a francizei.

Cu toate acestea, Sarah Jessica Parker doreşte să mai apară odată în rolul nonconformistei editorialiste Carrie Bradshaw, şi a mărturisit acest lucru într-un interviu acordat LA Times.

Actriţa, care a fost protagonistă şi producător executiv al serialelor şi al celor două filme Sex and the City, este convinsă că regizorul Michael Patrick King este omul potrivit şi pentru o viitoare parte a treia, în care este mai mult decât dispusă să apară: “Cred că mai este o poveste de spus. Ştiu că mai este… Cu siguranţă voi spune şi această (a treia) poveste, şi ştiu că Michael o va realiza cât se poate de bine. Dar poate nu acum. Poate peste cinci ani, cine ştie?”, a mai spus Parker.

Referitor la zvonurile legate de un prequel – în care actriţa Blake Lively a primit oferta de a o întruchipa pe tânăra  Carrie Bradshaw - ce ar putea reinventa franciza, actriţa nu s-a arătat prea încântată, menţionând că un reboot al personajului pe care l-a interpretat nu i se pare deloc o idee inspirată: “Nu cred că putem să ne întoarcem în timp. E ca şi când am crea două poveşti diferite ale aceluiaşi personaj. Oamenii vor spune: Oh, nu ştiam asta despre Carrie Bradshaw”, a mai adăugat Parker.

Cu toate acestea, în cazul în care preque-ul Sex and the City va fi produs, nu o va avea drept protagonistă pe vedeta din Gossip Girl. Aceasta a declarat recent că nu va juca rolul lui Carrie, ea urmând să apară însă alături de Chloe Moretz în Hick, o comedie-dramă ce o mai are la bord pe Kirsten Dunst.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
diana7 pe 19 februarie 2011 20:56
parca auzisem ca o sa o inlocuiasca Blake Lively
legolas05 pe 19 februarie 2011 21:20
la primul mam uitat primele 30,la al doilea doar vre 40 min..la asta nu ma mai uit deloc
Button pe 20 februarie 2011 01:06
O vrea ea, dar s-a gandit daca mai vrem noi? :))
RomaniaMare pe 20 februarie 2011 09:11
SJP vrea si la 70 de ani sa joace in Sex in the City, partea 6 ! :D
angesa pe 20 februarie 2011 13:18
Pai cum sa-i placa ideea de prequel, cind acolo ar juca atlcineva si nu ea?
Vorba lui "Button" ...........
....si citez din clasici: . "daca voi nu ma vreti, eu va vreau" !!! ha ha ha

Piratu pe 20 februarie 2011 13:33
la cati bani or luat ca sa faca filmele astea sigur ca mai vreau inca o a treia parte,..
bianka pe 20 februarie 2011 16:02
cat d frumos a fost serialul...asa d prost au fost ambele filme..primul a mai fost cum a mai fost..dar al doilea o prostie..fara poveste fara nimik..doar o parada d moda timp d 2 ore..o pierde de timp..in al 3-lea film c vor sa povesteask..cum carrie si a pierdut un pantof si il cauta in intreaga lumea:))..
alex_il_fenomeno pe 21 februarie 2011 19:39
poate ar trebui sa cedeze locul unei actrite mai tinere , avand in vedere ca totusi ea are o varsta ....
Miracle pe 26 iunie 2011 18:04
A wonderful job. Super helpful ifnmoratoin.
whielxot pe 28 iunie 2011 18:37
ddvxfh luoasuvfdhdv

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells