O nouă imagine cu Pălărierul Nebun

de Gloria Sauciuc în 7 Ian 2010
O nouă imagine cu Pălărierul Nebun

Disney a publicat o nouă imagine cu Johnny Depp în pielea Pălărierului Nebun, film cu premiera în România pe 5 martie 2010. "Povestea este, fireşte, una clasică" - spune Tim Burton, deşi imaginea Pălărierului nu mai are câtuşi de puţin de-a face cu ilustraţiile originale, marca John Tenniel.


Regizorul Tim Burton s-a plâns mereu că ecranizările poveştii au fost pentru el "o succesiune de evenimente bizare". Şi continuă mărturisirea: "toate personajele sunt ciudate, iar Alice nu face decât să treacă de la unele la altele, dar în ipostaza de simplă privitoare. Trebuia să punem mai mult accent pe factorul psihologic, şi să-i aducem - în acelaşi timp - prospeţime, păstrând natura profundă a lui Alice. Obiectivul nostru a fost să facem un film care să implice mai mult spectatorul".

În mod cert Tim Burton ne-a captat atenţia asupra acestui film, prin creativitatea cu care a realizat personajele - pe care le-am descoperit din imaginile publicate până acum şi din trailer. Dacă va reuşi să ne şi "implice" în poveste, o vom afla din 5 martie 2010, în varianta 3D şi, posibil, 3D IMAX.

Filmul amestecă actiunea şi personajele realizate digital, plus animaţia, cu filmarea clasică.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
colinx pe 7 ianuarie 2010 15:15
Inca de cand se zvonea ca Tim va face un nou Alice in Wonderland ideea mi se parea extraordinara...Sunt foarte surescitat de ce poate sa iasa din Alice cu bagheta magica a lui Tim Burton.
collins pe 7 ianuarie 2010 15:53
Sigur e Depp?Seamana izbitor cu frumoasa lui sotie Vanessa, probabil l-a inspirat la make-up:)
Burlan pe 7 ianuarie 2010 16:30
Miştooooooooooo!!!
jeff buckley pe 7 ianuarie 2010 17:39
Se pare ac 2010 o sa fie un an bogat in filme bune
eeee pe 7 ianuarie 2010 18:22
super bancuri, filmulete hazlii, imagini sexy, funny si comice, super jocuri: pe la birou .ro
Kalrak pe 7 ianuarie 2010 20:21
Filmul pare ca isi trage inspiratia din jocul cu acelas nume de american mcgee
andreea_andreea pe 7 ianuarie 2010 20:45
abia astept premiera :)
bica pe 7 ianuarie 2010 20:49
nu cred sincer ca e inspirat din joc, jocul este mult mai dark.. este cumva o continuare a povestii, a 2a carte care se numeste through the looking glass .. despre alice care se intoarce in wonderland , si constata ca the queen of hearts has taken over :))
mausyo pe 7 ianuarie 2010 22:00
ma inspaimanta
Gloria pe 8 ianuarie 2010 13:52
Kalrak s-ar putea sa aiba dreptate, sa nu uitam ca American James McGee, designerul jocului video este producator la filmul Alice regizat de Tim Burton.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells