Noul RoboCop îşi găseşte scenarist

de Ştefan Dobroiu în 11 Mar 2011
Noul RoboCop îşi găseşte scenarist

Poate că nu ai auzit de Josh Zetumer, dar noi îţi spunem că este considerat unul dintre cei mai pe val tineri scenarişti de la Hollywood.

Ultimul său scenariu, Infiltrator, a fost inclus pe lista "neagră" a celor mai bune 10 scenarii de la Hollywood care nu şi-au găsit încă producător, dar asta înainte ca Warner Bros să cumpere proiectul de spionaj, cu Leonardo DiCaprio în cărţi pentru rolul principal.

Zetumer a mai scris al patrulea film Bourne (care nu se mai realizează), iar de pe lista ghinioanelor sale mai face parte şi SF-ul Dune, la care Peter Berg a renunţat între timp.

Cu José Padilha (celebru pentru cele două Tropa de Elite/Elite Squad, din care primul a câştigat şi Ursul de Aur la Berlin acum câţiva ani) drept regizor şi Zetumer drept scenarist, ne putem foarte uşor imagina că noul RoboCop va fi dur, sumbru şi cât mai realist, înscriindu-se în trendul noilor filme ale genului.

În curând vom afla cine îl va interpreta pe RoboCop şi când ar putea începe filmările. O premieră ar putea avea loc cel mai probabil în 2013.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 11 martie 2011 16:24
interesant....sper sa iasa ceva bun
spartacus pe 11 martie 2011 17:52
Superb. Prima parte din anii '90 a avut un mare succes si mie unul mi-a placut mult. Sper ca si aceasta tentativa de resuscitare sa fie de succes si sa gaseasca un actor bun cum a fost cu Peter Weir, perfect in rolul sau.
simi pe 11 martie 2011 18:27
personal ma consider un mare fan Robocop, in special al primei serii
Vorador pe 11 martie 2011 18:36
primul film din seria RoboCop este preferatul meu.
alex2812 pe 11 martie 2011 21:10
sa vedem ce iese
NmpN pe 11 martie 2011 22:42
Filmele cu Robocop au fost destul de reusite ! sa vedem ce fel acesta .....
anaelena pe 12 martie 2011 21:45
a fost ok pentru anii aceia acum nu stiu cat succes o sa mai aiba
jason_xjr pe 13 martie 2011 08:25
Peter Weller mai exact
Spartacus pe 13 martie 2011 09:04
Corect, greseala mea. .. din graba.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells