Mila Kunis devine vrăjitoarea cea rea din Oz

de Cristina Grigore în 28 Mar 2011
Mila Kunis devine vrăjitoarea cea rea din Oz

James Franco şi Mila Kunis au fost confirmaţi în prequel-ul Oz, the Great and Powerful, a anunţat Disney Pictures prin Comingsoon.com.

În pelicula regizată de Sam Raimi, Franco va juca rolul unui vânzător ambulant foarte vorbăreţ, care oferă şi spectacole de iluzionism şi care, în călătoria lui alături de un circ ambulant, este smuls de o tornadă în balonul său cu aer cald şi purtat spre minunata ţară Oz. Aici trebuie să facă faţă unor vrăji cât se poate de reale din partea surorilor aflate într-o permanentă luptă pentru controlul ţinutului.

Theodora (Kunis) este iniţial, alături de frumoasa ei soră, Glinda, o vrăjitoare bună, însă, după ce avansurile sale sunt refuzate de către vânzătorul nou sosit în regat, ea este convinsă de sora ei Evanora să treacă de partea sa şi, împreună, să pună stăpânire pe Oz.

Kunis şi Franco au mai fost colegi de platou, prima dată în 2007, în scurt-metrajul lui Judd Apatow, The Hills, şi, recent, în comedia Date Night. Următorul film în care o vom vedea pe actriţa din Lebăda neagră va fi Friends with Benefits (lansarea românească pe 9 septembrie), iar pentru starul din 127 de ore, viitoare peliculă, ce va fi lansată la noi pe 25 noiembrie, este Rise of the Apes.

Scenariul lui Oz, the Great and Powerful a fost revizuit de către scenaristul peliculei Rabbit Hole, David Lindsay-Abaire şi va fi produs de Joe Roth (Alice in Wonderland). Printre alte actriţe vizate pentru rolurile celorlalte două vrăjitoare din film producătorii le-au inclus şi pe Olivia Wilde, Amy Adams, Kate Beckinsale, Keira Knightley şi Rebecca Hall.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 28 martie 2011 19:40
a....James Franco va avea un rol mic , la fel ca si in "Date Night" , unde a aparut tocmai alaturi de Mila Kunis in cateva secvente !
danymury pe 28 martie 2011 21:24
actrita foarte buna...in The Book of Eli ..joaca bine...sa vedem cum merge in Oz
Andrutza100 pe 30 martie 2011 15:24
SE POTRIVESTE FOARTE BINE PENTRU ROLUL VRAJITOAREI DIN OZ.DAR NU STIU SA VAD FILMUL

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells