Cine n-o cunoaşte ca şi cum i-ar fi o adevărată vecină sau rudă, din seria reclamelor la detergenţi...? Cu rare excepţii, de cele mai multe ori spoturile publicitare sunt pe cât de false, pe atât de ostentative - dar, mare minune, reuşesc chiar să te cucerească, iar aici un rol decisiv le revine şi actorilor. Pentru că, la drept vorbind, a face advertising nu implică şi rabatul de la calitate - iar Magda Catone a fost şi este genul de actriţă ideală pentru personaje ca "Maria", patroana de pensiune care s-a îmbogăţit... spălând cearşafurile numai cu Bonux!
Drumul parcurs până aici a început în 24 octombrie, 1958, la Bucureşti, trecând în mod firesc pe la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", facultate absolvită în 1982, la clasa lui Amza Pellea (penultima lui generaţie - căci tocmai urma să se declanşeze fatidicul cancer care peste un an mai târziu ne-a lăsat fără marele actor şi profesor, în care Magda vedea, pe bună dreptate, un mentor ideal şi un om unic...) Era o colegă dezinvoltă şi fără nici un fel de aere, care ne trata de la egal la egal pe noi, bobocii cu doi ani mai mici - şi a fost o plăcere să colaborăm la filmul de platou al colegului meu Radu Caranfil, "Dreptul la ipocrizie", după o piesuliţă de Teodor Mazilu, în cuplu cu Petre Nicolae (Agripina Popescu şi Dobrişor Spălăţelu) - amândoi, de un haz delicios.
În acelaşi an, am văzut-o în spectacolul de diplomă cu piesa "Între etaje", de Dumitru Solomon - alături de Tania Filip, regretata Ana-Maria Bobicov (pe-atunci, soţia lui Florin Călinescu), Bogdan Stanoevici, Costin Bărbulescu, Valentin Voicilă, Marian Stan şi... însuşi Amza Pellea, care pe lângă că făcuse regia, juca alături de studenţii săi. Magda compunea o savuroasă "Madam Trifoi", proprietăreasă de apartament nimfomană, oferind printre altele o savuroasă scenă de umor uşor licenţios cu Bodgan Stanoevici. Stagiul obligatoriu în provincie, propriu acelor vremuri, a purtat-o pe la Teatrul de Stat "Valea Jiului" din Petroşani - dar partea cea mai semnificativă a începuturilor ei actoriceşti a stat sub semnul filmului, debutând, alături de mulţi alţi colegi, în mulţimea personajelor secundare şi episodice din "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981, Lucian Pintilie).
După o trecere prin "Baloane de curcubeu" (1982, Iosif Demian), adevăratul ei debut s-a produs cu rolul din "Prea cald pentru luna mai" (1983, Maria Callas Dinescu), o tânără balcâză şi simpatică în care recunoşteam diverse faţete ştiute din şcoală. A urmat "Imposibila iubire" (1984, Constantin Vaeni), prilej de a-l reîntâlni pe cel ce avea să-i devină soţ, Şerban Ionescu, aka "Pelicanu" (poreclă pornită de la stiloul folosit la admitere), cu care se cunoscuse deja la Petroşani; peste ani avea să-i dăruiască şi un fiu, pe Carol. "Escapada" (1986, Cornel Diaconu), a căzut în uitare (pe nedrept, căci era o satiră surprinzător de acidă pentru acele vremuri), dar un an mai târziu acelaşi Cornel Diaconu a distribuit-o din nou, în Mica din "Nişte băieţi grozavi" - prilej de a ne reîntâlni pe platou, unde mă tot trata grijuliu cu câte o roşioară, un ouşor, o brânzică... Era o comedie cu "mecanizatori" (denumirea oficială a tractoriştilor), neaşteptat de reuşită pentru conformismul festivist impus pe-atunci - mai ales graţie unei distribuţii de zile mari, în cadrul căreia Magda îl avea partener pe Sebastian Papaiani: flăcăul tomnatic Dode. Colaborarea cu Cornel Diaconu a continuat şi în "De ce are vulpea coadă?" (1988), o veselă şi inofensivă povestioară de familie.
De-acum, disponibilitatea ei şi farmecul aparte, cu un autentic "inefabil din topor", începuseră să atragă roluri după roluri - şi, venind Revoluţia şi trecând Revoluţia ca şi cum n-ar fi fost, Magda a devenit şi una dintre primele noastre actriţe care, cu o totală lipsă de inhibiţii, a filmat nud alături de Mihai Bica, într-o secvenţă de sex din "Dragoste şi apă caldă" (1992, Dan Mironescu - după ce filmul fusese început de Octavian Brînzei), pentru a cărei vulgaritate conştiincioşii actorii nu aveau nici o vină (dar să reţinem că producătorul era Daneliuc, care nu mai putea de încântare că cenzura murise şi putea şi el să zburde). Din fericire, în aceaşi an s-a reîntâlnit cu Lucian Pintilie, în "Balanţa" - iar un an mai târziu a avut şansa de a o face pe Rexona, din excelentul "E pericoloso sporgersi", al lui Nae Caranfil. Fiind genul de artistă după inima lui Pintilie, acesta n-a omis-o nici în "O vară de neuitat" (1994), nici în "Terminus paradis" (1998) şi nici în "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (2003). Din păcate, tipologia şi stilul ei atât de populare, precum şi calităţile de excelentă colegă (este una dintre acele actriţe cu care ţi-e drag să lucrezi, pe cât de docilă şi naturală, pe atât de inventivă şi mereu surprinzătoare în munca de creaţie), i-au atras şi roluri prin filme slabe, neputând fi salvate nici chiar de un talent viu şi mereu proaspăt ca al ei - ceea ce i-a atras şi reproşurile unor colegi de breaslă.
Cum însă nimeni şi nimic nu e perfect, se mai remarcă şi participări onorabile, cum ar fi recenta Cecilia din "Ursul" (2011, Dan Chişu). Oricum, cel mai incontestabil lucru e că Magda Catone, ca artistă dramatică în sine, n-a infirmat niciodată impresia admirabilă pe care o făcuse încă din Institut, iar la cincizeci şi trei de ani nu e doar mult mai tânără decât cifra din buletin (sau, mă rog... ID card), ci şi la fel de energică şi plină de resurse ca întotdeauna. Indiferent ce roluri acceptă, ştim sigur că ea una, cel puţin, nu ne dezamăgeşte.
Părerea ta
Spune-ţi părerea