Jocul lui Ender începe filmările anul viitor

de Cristina Grigore în 29 Apr 2011
Jocul lui Ender începe filmările anul viitor

Orson Scott Card a încercat o ecranizare a Jocului lui Ender încă din 2003, însă neînţelegeri cu studioul producător au făcut ca proiectul să fie amânat. Anul trecut, însă, acesta a fost pus din nou în mişcare prin aducerea, la cârma producţiei a lui Gavin Hood (Tsotsi, X-Men Origins: Wolverine), iar acum, potrivit Deadline, filmul a ajuns în ograda celor de la Summit Entertainment şi va începe filmările anul viitor.

Anunţati prima dată ca scenarişti ai noii pelicule, Roberto Orci şi Alex Kurtzman (duo-ul de producători şi scenarişti din spatele Star Trek şi Cowboys and Aliens), au rămas acum ataşaţi producţiei doar în calitate de producători, Hood fiind cel care va finaliza scenariul.

Câştigător a două dintre cele mai importante premii SF (Premiul Nebula în 1985 şi Premiul Hugo 1986), romanul îl are în centru pe  Andrew „Ender” Wiggin, un băiat de numai şase ani, care ajunge, în urma durelor şi complicatelor antrenamente de la Academia Spaţială, să fie văzut drept viitorul geniu militar al Terrei.

Lovită deja de două invazii ale unei rase extraterestre insectoide, omenirea trăieşte acum sub ameninţarea unui nou atac, ceea ce duce la o solidarizare a marilor puteri, cu scopul de a găsi şi pregăti copii talentați pentru a deveni viitori comandanți ai flotei stelare.

Jocul lui Ender ar putea lua locul francizei de succes a studiourilor Summit Entertainment, după ce va fi lansată şi cea de-a doua parte a lui The Twilight Saga: Breaking Dawn. Un alt film după un roman SF, aflat deja în producţie, pe al cărui succes se bazează un studio rival,  Lionsgate, este The Hunger Games.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
paul2011 pe 29 aprilie 2011 10:40
Numai de articole interesante avem parte azi :) .
legiune pe 29 aprilie 2011 17:46
asta da articol, felicitari
PS: ceva informatii despre Dune

kenya pe 30 aprilie 2011 08:56
Nu ar strica sa incerce sa ecranizeze toata seria,desi ma indoiesc ca ar putea sa surprinda esenta povestii si mai ales morala acesteia.
Am convingerea ca "Jocul lui Ender" va fi considerat un film pentru copii(si probabil asa va si arata)dar nu este.Pana atunci,recomand celor neinformati sa citeasca cele trei carti ale seriei:"Jocul lui Ender";"Vorbitor in numele mortilor" si "Xenocid".Si daca mai au timp,sa incerce si saga Umbrelor.

danymury pe 30 aprilie 2011 09:50
foarte tare ..de abia astept, sper sa nu devieze prea mult de la carte..
Vorador pe 30 aprilie 2011 17:47
@kenya,mai este si seria a 4-a,Copiii mintii.Cine nu a citit cartile sa le citeasca neaparat
Alin pe 1 mai 2011 20:43
Wow, super, abia astept, am citit in copilarie toata seria. Sa vedem ce iese!!
alex_il_fenomeno pe 5 mai 2011 13:58
in sfarsit s-a stabilit si data filmarilor ; cand se va stabili si data lansarii ?
xerses pe 30 mai 2011 19:47
Grozav.Asteptam!
kick pe 8 iunie 2011 20:37
O.S.Card a scris vreo 20 de carti, toate avand la baza "Jocul lui Ender". Ma bucur ca vor scoate si film, chiar daca va fi super ciopartit, macar pentru poveste. Mai gred cred ca le va fi sa gaseasca ceva actorasi de 6-7 ani, foarte talentati.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells