În Melancholia, film cu premiera românească pe 30 septembrie, Kirsten Dunst interpretează rolul lui Justine, o fire melancolică şi depresivă ce observă în noaptea nunţii ei cum o nouă planetă planează apocaliptic pe cer, deasupra unei recepţii ultra-fastuoase ce trebuia să aducă un sens vieţii sale pustii. Nimic prea exagerat pentru stilul imprevizibil al lui Trier, care mărturiseşte că personajul principal feminin din ultimul său film este direct inspirat din propriile depresii şi temeri. Succesul lui Dunst la Cannes (premiul de interpretare) pune în perspectivă o altă poveste legată de producţia filmului lui Trier.
Primele ştiri despre naşterea proiectului anunţau participarea actriţei spaniole Penélope Cruz în rolul principal al filmului. Aşa cum obişnuieşte Trier, ale cărui filme plasează aproape exclusiv personaje feminine în centrul poveştii, Justine a fost creată pe măsura actriţei ce avea să o interpreteze. Se spune chiar că ideea iniţială a filmului a apărut în urma unor discuţii pe care Trier le-a purtat cu actriţa spaniolă. Penélope îi mărturisise regizorului că fusese foarte impresionată de piesa „Maids” a dramaturgului francez Jean Genet, în care două servitoare îşi omoară stăpâna. Trier a preluat duo-ul servitoarelor, le-a transformat în surori şi apoi, păstrând notele cenuşii ale poveştii, a adăugat ingredientele propriei sale viziuni apocaliptice despre lume, creând într-un final o reflexie extrem de sugestivă asupra sfârşitului.Proiectul lui Trier reprezenta o promisiune şi pentru cariera lui Penélope Cruz, căreia îi lipsea din palmares un film art house de dimensiunea proiectului Melancholia.
În mod neaşteptat însă, înainte ca filmul să intre în producţie, Cruz îşi anunţa retragerea din proiect datorită neconcordanţei cu programul său de filmare pentru o superproducţie destinată unui public mult mai larg decât orice film realizat vreodată de Trier. Făcând o turnură destul de abruptă, Trier o alegea pe Kirsten Dunst ca înlocuitoarea lui Cruz, după ce doi prieteni regizori ai său – Paul Thomas Anderson şi Susanne Bier – i-au sugerat-o pe actriţa din Marie Antoinette (2006, regia Sofia Coppola) şi Spider-Man (2002, regia Sam Reimi). Câteva zile mai târziu, Trier îi spunea simplu lui Kirsten: „Vreau ca tu să joci în acest film”, la care actriţa răspundea afirmativ aproape în aceeaşi răsuflare.
Mai târziu, regizorul danez, în jurul căruia au existat multe controverse în legătură cu felul în care îşi tratează actriţele pe platoul de filmare (se spune că Björk a jurat să se lase de actorie după Dancer in the Dark) mărturisea cu entuziasm despre evoluţia lui Kirsten Dunst: „Cred că este o actriţă dată naibii. Este mult mai nuanţată decât am crezut şi are avantajul de a fi avut o depresie. Toate persoanele sensibile au. M-a ajutat foarte mult. În primul rând, s-a fotografiat în timpul depresiei, aşa că am putut vedea cum arăta atunci. Era prezentă şi zâmbitoare, dar cu o privire total absentă. Şi putea face asta foarte bine." În interviuri, Dunst este întrebată dacă este adevărat mitul conform căruia Trier îşi terorizează protagonistele pe platoul de filmare. Actriţa contracarează cu entuziasm acest fals portret al regizorului danez spunând că Lars este mai degrabă timid şi foarte deschis la a-şi descoperi vulnerabilitatea pentru ca actorii să poată empatiza cu el. Cât despre lucrul la rol în sine, Kirsten Dunst afirmă că filmările la Melancholia au reprezentat "în principiu cea mai bună şcoală de actorie" la care ar fi putut să participe vreodată.
Cu trofeul Cannes pentru cea mai bună actriţă în buzunar, Kirsten Dunst te poate face să te întrebi cum ar fi arătat filmul lui Trier dacă Penélope Cruz ar fi interpretat rolul lui Justine. În definitiv, cele două actriţe au tipologii radical opuse. Cu greu ne-o putem imagina pe Cruz cufundată în mod ireversibil într-o depresie finală. Dar cu Lars von Trier la cârmă, cine ştie cât de original ar fi arătat lururile?
Părerea ta
Spune-ţi părerea