Gore Verbinski ar putea regiza The Secret Life of Walter Mitty

de Ştefan Dobroiu în 30 Iun 2010
Gore Verbinski ar putea regiza The Secret Life of Walter Mitty

Unul din proiectele de la Hollywood scos în repetate rânduri din producţie imediat după ce a primit undă verde de la studiouri, The Secret Life of Walter Mitty ar putea fi regizat de regizorul primelor trei filme Piraţii din Caraibe, Gore Verbinski. Acesta este implicat în acest moment în realizarea animaţiei Rango, dar şi-ar putea pune în program The Secret Life of Walter Mitty imediat după finalizarea acestui proiect animat cu Johnny Depp în rolul principal.

Filmul prezintă banala viaţă a lui Walter Mitty, creator de benzi desenate, un tânăr timid terorizat de şeful său şi cocoloşit de prea protectoarea sa mamă. Pentru a evada din viaţa de zi cu zi, Walter se imaginează protagonistul unor aventuri care mai de care mai nebuneşti. Asta până în ziua când întâlneşte o misterioasă femeie care-i dă o cărticică neagră şi-i spune locul unde sunt ascunse bijuteriile casei regale olandeze, pierdute în Al Doilea Război Mondial. Pentru a le recupera, Walter trebuie să devină erou şi în realitate.

În acest moment nu se ştie nimic despre distribuţie şi nici când ar putea începe filmările, dar aventurile lui Walter Mitty au un potenţial asemănător cu cel al Piraţilor, iar Gore Verbinski sigur este genul de regizor care apreciază un subiect în stare să-i dea frâu liber imaginaţiei.

Ce părere ai despre proiect?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
eratostene pe 30 iunie 2010 15:44
interesant de vazut,regizor de succes,film posibil de succes!
ofelik_cat pe 30 iunie 2010 19:55
pot spune din ce am citit ,ca filmul va avea un foarte mare succes......intradevar interesanta imaginatia regizorului gore verbinski.....momentan lucreaza si la realizarea animatiei rango....astept sa vad aceasta animatie,care cred ca va fi una reusita ,din distributie facand parte in rol principal si johnny deep....piratii din caraibe a fost si va fi ceva extrordinar de bine gandit si realizat...un regizor de top...
marius93 pe 1 iulie 2010 20:40
Gore Verbinski e un regizor talentat, si sper sa faca filmul asta. Pare interesant...
alex_il_fenomeno pe 9 iulie 2010 09:54
cred ca o sa iasa un film bun , la ce talent a dovedit gore verbinski ca are...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells