Christopher Nolan şi Batman, rămas-bun emoţionant!

de Cristina Grigore în 25 Iul 2012
Christopher Nolan şi Batman, rămas-bun emoţionant!

A schimbat pentru totdeauna faţa peliculelor cu supereroi prin „întunecata” trilogie despre aventurile lui Batman. Fanii îl ridică în slăvi, iar Hollywood-ul şi-ar dori parcă să-l aibă la cârma unei noi serii de întâmplări care să-l aibă pe eroul  Gotham-ului  în prim-plan.

Christopher Nolan a sugerat însă în unele din declaraţiile sale anterioare că nu va reveni la celebra serie, iar scrisoarea sa de adio adresată acesteia, emoţionantă şi evocatoare, vine ca o confirmare în acest sens.

În textul său de rămas-bun Nolan a clarificat aşadar afirmaţiile conform cărora The Dark Knight Rises va fi ultima sa contribuţie la franciză. El şi-a inclus declaraţiile în prefaţa noii sale cărţi, The Art and Making of The Dark Knight Trilogy.

Potrivit site-ului ComingSoon, explicaţiile sale au legătură cu modul trepidant în care ia naştere o trilogie şi cu faptul că şi-a calculat ca fiecare dintre filme să fie privit ca şi când ar fi ultimul din serie.

„Toată echipa de producţie, actori şi membri ai echipei de filmare, au dat totul când s-a făcut primul film. N-am lăsat nimic la voia întâmplării. N-am păstrat nimic pentru mai târziu. A fost construit un oraş întreg. Apoi Christian şi Michael şi Gary şi Morgan şi Liam şi Cillian au început să trăiască în el”.

„Christian şi-a asumat o mare parte din viaţa lui Bruce Wayne şi a făcut din ea ceva de-a dreptul captivant. Ne-a purtat prin mintea acestei legende a culturii contemporane şi  nu ne-a lăsat pentru o clipă măcar să băgăm de seamă natura fantastică a modului de acţiune al lui Bruce”, a spus Nolan.

Regizorul a vorbit şi despre felul în care au fost realizate continuările lui Batman Begins şi a insistat asupra faptului că niciuna din ele nu a fost planificată.

„Timpul pe care eu l-am petrecut în Gotham, lucrând la aventurile uneia dintre cele mai spectaculoase şi mai binecunoscute figuri ale culturii pop contemporane, a fost cea mai mare provocare şi cea mai plină de satisfacţii experienţă la care poate spera un cineast”.

„Îmi va lipsi Batman. Mi-ar plăcea să cred că şi lui îi va fi dor de mine, însă nu a fost niciodată prea sentimental”, a concluzionat regizorul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pdf pe 25 iulie 2012 11:51
am vazut filmul , pot sa spun ca Bane mi s-a parut mult mai dur decat Joker , un antagonist mai malefic , Bruce Wayne cu o latura mult mai umana fata de restul filmelor , Catwoman o hoata si nu un supererou cum o cred multi , un film realist si nu SF , bun filmul , recomand , nu este cel mai tare film cum zic unii dar este un film care se merita sa il vezi.
Andrey92 pe 25 iulie 2012 14:06
Lasand la o parte isteria fan-boy Batman, filmul e superb realizat. Nici cel mai bun film, insa printre cele mai bune clar se numara. Nu e doar un film bun, fiindca transmite multe emotii iar totul este facut la carte. Fara efecte speciale multe, atentie deosebita la detalii si acting-ul e de nota 10 din partea fiecarui actor. Serios acum, nu prea sunt fan Batman, insa doar un film bun e putin spus.
alex_il_fenomeno pe 10 august 2012 12:35
felicitari pentru ca stie cand sa se opreasca .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells