Ce proiecte ar putea dezvolta în continuare Joss Whedon?

de Cristina Grigore în 12 Mai 2012
Ce proiecte ar putea dezvolta în continuare Joss Whedon?

The Avengers este gata să atingă în acest week-end un număr fabulos al încasărilor globale, de un miliard de dolari în toată lumea, fapt extrem de favorabil pentru regizorul filmului, Joss Whedon, ale cărui proiecte anterioare sau de suflet au acum mult mai multe şanse de a se realiza. Surplusul de popularitate câştigat de cineast se va traduce în primă instanţă prin The Avengers 2, iată însă ce alte titluri au şanse să fie realizate în curând de acesta.

Potrivit blogului de film al publicaţiei The Guardian, cel mai interesant proiect pe care Whedon l-ar aduce cu succes pe marele ecran este legat de aventurile unui alt personaj al benzilor desenate, Wonder Woman. El este urmat de o nouă versiune a lui Buffy the Movie, în care creatorul personajului Buffy să aibă, spre deosebire de pelicula din 1992, şi o implicare regizorală.

Terminator 5 nu pare a fi tocmai felia cinematografică potrivită lui Whedon, însă acesta şi-a exprimat interesul faţă de populara franciză, oferindu-se în urmă cu câţiva ani să cumpere drepturile de producţie cu 10.000 de lire sterline. Cum Arnold Schwarzenegger este şi el dornic să revină în rolul robotului T-800, colaborarea celor doi ar fi salutară, iar filmul ar avea cam 50 de procente în favoarea realizării sale.

Printre nenumărate alte proiecte pe care Whedon (şi fanii producţiilor sale) şi-ar dori să le vadă pe marele ecran se numără şi continuările lui Serenity, filmul lansat de acesta în 2005 pe baza succesului serialului TV Firefly, dar şi Afterlife, un film ce are la bază un alt serial cunoscut al lui Whedon, Dollhouse, a cărui producţie a fost începută la un moment dat, dar abandonată.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 12 mai 2012 11:31
Ar fi ceva sa faca Wonder Woman.... desi ar fi ciudata trecerea de la Marvel la DC, dar se incearca de mult timp sa se faca un film cu Wonder Woman, dar e delicata treaba, mai ales din cauza costumului :)))
xerses pe 12 mai 2012 11:54
Este un regizor ocupat.M-ar interesa sa vad un film Wonder woman.
MNarcis pe 12 mai 2012 13:19
M-ar incanta un ''Terminator 5'' si daca ar mai aparea si Schwarzenegger (ehee, asta da film de vazut).
co_daniel pe 12 mai 2012 14:41
Serenity 2, si Terminator 5 cu Arnold, ar fi super daca le-ar realiza.
catasmile17 pe 12 mai 2012 18:01
Super :)
JohnnyAddams pe 12 mai 2012 18:10
Un nou proiect Pixar .
Arlequinade pe 12 mai 2012 20:46
Deci NIMIC original. Totul fie continuare, fie adaptare a ceva deja existent. Slabut.
JohnnyAddams pe 12 mai 2012 23:45
pai a facut si proiecte originale, printre care "Toy Story".
Arlequinade pe 13 mai 2012 18:27
stiu ca "a facut" - timp trecut. Subliniam doar ca autorul articolului respectiv e foarte fericit pentru nimic, ca tot ce URMEAZA sa scoata nenea Whedon, in viitorul semi-apropiat, este neoriginal :))
cavallioty pe 12 mai 2012 21:01
mi-a placut foarte mult Dollhouse deci as vrea sa vad Afterlife,cu Eliza Dushku desigur
10nutz_413x pe 13 mai 2012 12:47
eu nu stiu de ce vedeti asa de importanta aparitia lui Arnod in Terminator 5. Fiti seriosi, e mos zbarcit cu burta, nu mai e ce a fost odata, ar arata penibil, la fel cum a aratat in ultimul film terminator. Se poate realiza CGI sau o sosie...ceva. Eu zic ca filmul, desi cu personajul principal in el, cel care ..da..a facut furori pe vremea lui, ar avea de suferit daca ar aparea Arnold mos in el
Bayard pe 13 mai 2012 13:38
de acord
Vorador pe 13 mai 2012 23:39
Dar ar putea sa-l faca pe calculator,ca pe Jeff Bridges in Tron: Legacy.
Han_Solo pe 14 mai 2012 09:39
Era vorba ca Arnol sa joace rolul unui cercetator, dupa chipul caruia se va face T-800. Nu stiu daca se va merge pe aceasta idee insa despre asta se vb acuma ceva vreme daca nu ma insel.
alex_il_fenomeno pe 30 mai 2012 22:57
as vrea sa ii urmaresc cat mai multe .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells