3D de nota zece la TIFF

Două proiecţii-eveniment de la TIFF ne-au schimbat programul nouă, celor de la Cinemagia, hotărâţi să vedem cum se descurcă, din spatele ochelarilor 3D, doi dintre cei mai celebri regizori europeni, Wim Wenders şi Werner Herzog. Câştigător la puncte este fără îndoială Wim Wenders, care aduce în sala de cinema, cu o tehnică 3D desăvârşită, povestea şi coregrafiile celebrei dansatoare şi coregrafe Pina Bausch. Deşi ajutat de un subiect poate chiar mai incitant, Werner Herzog dă chix cu Peştera viselor uitate: lungit, cu digresiuni impardonabile, documentarul său se bazează exclusiv pe frumuseţea celor mai vechi desene create vreodată de om, descoperite în anii '90 în spectaculoasa peşteră Chauvet din Franţa.

Din nefericire, Wolf Bosse, supervizorul de stereoscopie pentru proiectul Pina, nu a mai reuşit să ajungă la Cluj, unde urma să ţină un masterclass despre tehnicile 3D atât de populare în acest moment (măcar printre producătorii de blockbustere, conştienţi că biletele la filmele tridimensionale sunt sensibil mai scumpe). Am fi avut multe să-l întrebăm, mai ales că Pina 3D, care se va lansa în România pe 9 septembrie, pur şi simplu excelează la acest capitol.

Wim Wenders intenţiona de aproximativ un deceniu să aducă pe marele ecran captivantele mişcări şi coreografii ale bunei sale prietene Pina Bausch, iar avansarea tehnologiei 3D i-a oferit şi suportul tehnic pentru a face dreptate unei arte care depinde atât de mult de spaţiu. În Pina ai să vezi fragmente din celebrele Café Müller, Le Sacre du Printemps, Vollmond şi Kontakthof, care în format 3D arată pur şi simplu magnific. Pariul câştigat de Wenders este evident şi în scenele în care dansatorii companiei Tanztheater Wuppertal Pina Bausch "evadează" de pe scena teatrului lor şi dansează în decorurile industriale al oraşului Wuppertal, într-o captivantă aventură vizuală.

Din 9 septembrie vei putea vedea pe marile ecrane şi unul dintre cele mai spectaculoase momente înregistrate vreodată cu o cameră 3D: pe scena neagră, dansatori îmbrăcaţi în costume viu colorate îşi execută mişcările aruncând în jur evantaie din stropi de apă. O vei auzi cântând şi pe Maria Tănase, iar printre secvenţele de dans o vei putea cunoaşte mai bine pe apreciata Pina Bausch, readusă printre spectatori de imagini, dar şi de omagiile dansatorilor din trupa ei.

Dacă Pina dovedeşte că 3D-ul este obligatoriu pentru un astfel de film, cu totul altfel stau lucrurile în cazul documentarului Peştera viselor uitate, de Werner Herzog: explorarea peşterii Chauvet din Franţa, în care s-au descoperit cele mai vechi desene realizate de mâna omului preistoric şi cunoscute omului modern (deşi adevărata vârstă a operelor de artă este încă dezbătută). Cu ajutorul unui mini-echipe tehnice, Werner Herzog explorează peştera, aruncă pe ecran câteva dintre cele mai interesante desene (sunt magnifice), dar documentarul său are probleme supărătoare pentru spectator, în sensul că nu răspunde la câteva întrebări obligatorii, preferând balastul unor secvenţe inutile.

Bineînţeles, de la Werner Herzog nu te poţi aştepta niciodată să primeşti ceea ce vrei, iar întrebările şi comentariile inspirate ale regizorului, aflat mai mereu în afara ecranului, sunt adesea o sursă de umor. Doar că Peştera viselor uitate nu avea de ce să fie 3D: în primul rând desenele deja sunt 3D, pentru că artiştii de acum 30.000 de ani s-au folosit de cotloanele şi cavităţile pereţilor de stâncă pentru a da perspectivă operelor lor. Cum în cinema Florin Piersic nu a existat şi o subtitrare 3D, iar subtitrarea 2D era întunecată de ochelari până la ilizibil, o parte dintre spectatorii nefamiliarizaţi cu limba engleză au ajuns să părăsească sala. Până şi noi am preferat să mai scoatem din când în când ochelarii, mai ales la secvenţele în care Werner Herzog intervievează cercetătorii însărcinaţi să exploreze galeria de artă din adâncuri.

În ceea ce priveşte subiectul, Peştera viselor uitate este obligatoriu, în schimb. Werner Herzog este unicul regizor care a primit permisiunea să filmeze în interior şi, cum peştera este închisă publicului pentru că o oricât de mică schimbare a microclimatului ar putea dăuna comorile dinăuntru, documentarul său este UNICA şansă de a explora desenele magnifice. Preferatul nostru este şi cel mai cinematografic: un rinocer, al cărui contur dublat şi triplat în linii mai subţiri şi mai estompate aminteşte de tehnicile animaţiei, sugerând mişcarea! Autorul acestor rânduri nu poate crea contururi atât de corecte nici în ziua de azi, dar iată că aceşti Leonardo ai preistoriei puteau reprezenta lumea înconjurătoare fără greşeală, ceea ce ridică o întrebare lăsată fără răspuns de Herzog: cum executau strămoşii noştri desenele la lumina torţelor, integrând asperităţile peretelui de stâncă, din prima, fără să facă încercări?

În loc să răspundă la întrebările urgente, Herzog include divagaţii în documentar: delicios dar inutil este maestrul parfumeur care "descoperă" noi peşteri cu ajutorul nasului infailibil. Un faux pas ni s-au părut şi imnul Statelor Unite cântat de un cercetător la un fluier de os vechi de zeci de mii de ani sau "joaca de-a vânatul cu suliţa", divagaţii ce îndepărtează spectatorul de la fascinaţia din adâncuri.

Poţi vedea în galeria acestui articol câteva dintre cele mai interesante desene din peştera Chavet, inclusiv rinocerul "animat", dar şi o imagine cu publicul din cinema Florin Piersic, captivat de extraordinara Pina Bausch.