The Lone Ranger, undă verde pentru 215 milioane de dolari

de Cristina Grigore în 25 Sep 2011
The Lone Ranger, undă verde pentru 215 milioane de dolari

Noul proiect al lui Gore Verbinski şi Johnny Depp, The Lone Ranger, era nu demult pe cale să devină istorie. Cei de la  Disney au ajuns însă până la urmă la un compromis în ceea ce priveşte bugetul filmului şi au stabilit deja o dată de începere a filmărilor, scrie Deadline.

După negocieri, suma cu care filmul va fi realizat a rămas la 215 milioane de dolari, nu cu mult mai mică de cea iniţială, de 250 de milioane. „Procesul de reducere a bugetului a inclus o serie de noi înţelegeri financiare cu echipa de producţie şi actorii, dar şi o reevaluare a lungii perioade de producţie estimate”, a menţionat studioul într-un comunicat.

Johnny Depp, care şi-a exprimat dorinţa expresă de a lucra numai alături de Verbinski la acest proiect, a fost factorul principal în compromisul făcut de Disney, ce a preferat să realizeze totuşi filmul pentru o sumă generoasă decât să piardă colaborarea celor doi.

Filmările lui The Lone Ranger – transpunerea pe marele ecran a unui serial celebru al anilor ’50 – urmează să debuteze la începutul lui 2012, pelicula având şi o dată de lansare îndrăzneaţă, ţinând cont de preferinţa pentru efecte speciale a lui Verbinski; Disney va trebui probabil să mai scoată ceva bani din buzunare pentru a reuşi să aducă filmul pe marile ecrane la sfârșitul anului viitor.

Momentan, nu se ştie cu siguranţă dacă actorii care îşi confirmaseră deja participarea - Helena Bonham Carter, Dwight Yoakam, Barry Pepper şi Tom Wilkinson - fac încă parte din distribuţia peliculei. Armie Hammer rămâne însă în rolul principal, cel al lui Lone Ranger, deşi ştirile anterioare îl menţionau în prim-planul scenariului semnat de Justin Haythe (Revolutionary Road) pe ajutorul Călăreţului Singuratic, Tonto, în pielea căruia va intra Johnny Depp.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 25 septembrie 2011 12:57
premiera e la inceputul lui 2012? ca nu am inteles
MelkorTP pe 25 septembrie 2011 16:35
Atunci incep filmarile la el.
legolas05 pe 25 septembrie 2011 21:08
mersi
Bayard pe 25 septembrie 2011 14:01
Eu nu inteleg de ce are un western un buget de Avatar.... mai ales ca in general in bugetul initial nu este inclus si bugetul de promovare, chestie decisa ulterior de producatori. O sa coste in total probabil spre 300 milioane!!!
cavallioty pe 25 septembrie 2011 17:27
nu inteleg comparatia cu Avatar?
cavallioty pe 26 septembrie 2011 17:44
Aici e vorba de filmul Lone Ranger nu avatar,nu eu l-am adus in discutie
alex_il_fenomeno pe 26 septembrie 2011 16:13
a prins un buget extraordinar ! sper ca filmul sa fie pe masura !
paulxpz pe 26 septembrie 2011 22:54
WOW neneee, da astia de la hollywood chiar nu mai au idei noi?? acuma tre sa recurga la dezgroparea fosilei astea? nu ma intelegeti gresit, Lone Ranger a fost super la vremea lui... dar pe atunci era ceva nou... abia se inventase tv-u.. alo ba scenaristii ?!!! mai gasiti si ceva nou lasati trecutu pt arheologi!!!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells