Sean Penn îi va da indicaţii regizorale lui De Niro

de Cristina Grigore în 28 Oct 2011
Sean Penn îi va da indicaţii regizorale lui De Niro

Robert De Niro va juca împreună cu actriţa din Bridesmaides, Kristen Wiig, în The Comedian, o producţie al cărei regizor va fi Sean Penn, scrie The Hollywod Reporter.

Veteranul actor va juca rolul lui Jackie Burke, un fost comic de succes, frustrat şi nervos din cauza faptului că nu mai este remarcat, care se agaţă de orice mică atenţie acordată fostelor sale apariţii TV şi încearcă din răsputeri să-şi revitalizeze cariera. Disperarea lui atinge un moment critic atunci când loveşte un spectator cu microfonul cap, faptă care îl obligă să lucreze o vreme în beneficiul comunităţii, moment ce-i prilejuieşte întâlnirea cu cea care îi va da peste cap viaţa (Wiig).

Va fi cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Sean Penn, ultima peliculă a acestuia, Into the Wild, fiind considerată de critici cel mai bun film al său, cu două nominalizări la premiile Oscar.  De Niro se va afla pentru a doua oară în rolul unui comic, după reuşita apariţie din filmul lui Martin Scorsese din 1983, The King of Comedy.

Filmările la The Comedian vor începe în primăvara lui 2012.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Gebeleizis pe 28 octombrie 2011 15:50
Suna bine.
Sorin87 pe 29 octombrie 2011 08:43
inseamna ca are experienta foarte mare
alex_il_fenomeno pe 29 octombrie 2011 09:38
interesanta postura in care se gasesc cei doi actori .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells