Premierele săptămânii 23-29.11.2012

de Ștefan Dobroiu în 23 Nov 2012
Premierele săptămânii 23-29.11.2012

Una dintre cele mai ambițioase premiere ale anului, o comedie ”cu greutate”, thriller cu împușcături, o nouă încercare comică românească și o mostră de infidelitate franțuzească, iată oferta cinematografelor de la sfârșitul acestei săptămâni. Ce mai, chiar ai de unde alege, iar noi încercăm mai jos să-ți dăm câteva argumente cu privire la petrecerea a două (sau chiar trei!) ore în întunericul sălilor de cinema.

Atlasul norilor/Cloud Atlas
Știm că părerile sunt împărțite în ceea ce privește filmul regizat de Lana Wachawski, Andy Wachawski și Tom Tykwer, dar nouă ne-a plăcut foarte mult și ne-am transformat instantaneu în apărătorii lui. Da, e lung, da, e atât de plin de informație și de evenimente încât s-ar putea chiar să ți se pară obositor, dar nu ai să vezi alt film anul ăsta care să te emoționeze, amuze, sperie și impresioneze în aceeași măsură. Slalom prin șase perioade ale trecutului și viitorul, Cloud Atlas nu are un sinopsis propriu-zis, firul logic al celor șase povești fiind premisa că alegerile noastre au bătaie lungă în țesătura istoriei. Poate ți se va părea pe alocuri prea prețios și filozofic, dar te asigurăm că Atlasul norilor va rămâne cu tine și după derularea genericului de final...

Categoria grea în acțiune/Here Comes the Boom
Simpaticul Kevin James revine la comedie, de această dată cu un rol foarte... fizic! Alături de Salma Hayek, James este starul lui Here Comes the Boom, care spune povestea soluțiilor inedite încercate de un profesor de liceu pentru a salva programul de muzică al instituției sale. Celebra regulă că, atunci când situația pare fără ieșire, cea mai trăsnită soluție ar putea rezolva problema, se verifică și aici, profesul ajungând în ringul de wrestling pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea, nu fără și o mulțime de vânătăi.

Alex Cross
Pentru amatorii de adrenalină, dar și fanii starului serialului Lost, Matthew Fox, iată că pe ecrane apare și thrillerul Alex Cross, ecranizare după unul dintre romanele lui James Petterson. Sadism, jocuri de-a șoarecele și pisica și explozii punctează povestea detectivului care se confruntă cu cea mai mare provocare a vieții sale, un criminal în serie în stare de orice pentru a-și satisface dependența sadică. Încă nu ne e clar dacă Alex Cross mai are șanse să se transforme într-o franciză (nu a fost primit foarte bine în Statele Unite), dar dacă vrei doar acțiune și urmăriri, această premieră te-ar putea satisface.

Ho Ho Ho 2: O loterie de familie
Recunoaștem că nu am văzut prima parte și ne-am mirat puțin la știrea că filmul original are un sequel, deși nu a fost vizionat decât de 20.000 de spectatori. Dar poate că aceste detalii nu contează și iată că Dragoș Bucur îi ia locul lui Ștefan Bănică Jr. în rolul principal al acestei povești despre spiritul Sărbătorilor, bunătate și înțelegere. În centrul atenției este Ema, o orfană care intră în posesia unui bilet de loterie câștigător. Cum acesta nu poate fi încasat decât de o persoană adultă, Ema începe să caute pe cineva demn de încrederea ei...

Fustangii
A câștigat Oscarul anul acesta, iar acum iată-l cu pantalonii în vine: Jean Dujardin, starul mega-succesului Artistul, reapare pe ecranele noastre în Fustangii/Les infidèles. Atenție, comedia e interzisă minorilor! Subiectul: infidelitatea masculină sub diverse forme, văzută de șapte regizori diferiți. La cât de vestiți sunt în arta adulterului, e chiar nimerit că francezii au lansat acest film despre obiceiurile lor... extraconjugale.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Razvan600 pe 23 noiembrie 2012 11:55
"Atlasul norilor" m-ar interesa.
legolas05 pe 23 noiembrie 2012 11:59
Atlasul norilor
Mishu25 pe 23 noiembrie 2012 12:45
Atlasul norilor, categoric. restul nu ma intereseaza
calin88 pe 23 noiembrie 2012 13:07
Am vazut aseara Cloud Atlas, mie personal mi s-a parut superb: 6 povesti total diferite care se intersecteaza subtil, iar transformarile actorilor sunt incredibile, pe unii ii veti recunoaste imediat, pe altii poate abia cand se vad creditele. Aproape 3 ore, dar merita, l-am notat 9/10
SANDA45 pe 23 noiembrie 2012 13:11
atlasul norilor.
rizea.alex70 pe 23 noiembrie 2012 14:51
Atlasul norilor pare de departe cel mai interesant film abia astept sa-l vad.
aavramescu23 pe 23 noiembrie 2012 15:07
Cloud atlas si Alex Cross
Chelbos pe 23 noiembrie 2012 19:24
cum se numeste filmul cu ala incordat din imagine?
Nimicdinceparafi pe 24 noiembrie 2012 12:20
Alex Cross,iar ala e Matthew Fox din Lost,greu de recunoscut,asa-i?
Nimicdinceparafi pe 24 noiembrie 2012 16:12
Cred ca nici maica-sa nu l-a recunoscut in fotografia aia
Bayard pe 23 noiembrie 2012 20:23
Cloud Atlas trebuie neaparat vazut, dar si Here Comes the Boom am citit ca este foarte bun.
Manusa pe 24 noiembrie 2012 22:11
Toate sunt filme foarte bune, dar cred ca Alex Cross si Atlasul Norilor sunt cele mai bune..
alex_il_fenomeno pe 25 noiembrie 2012 21:24
Alex Cross suna foarte bine, dar si Ho ho ho 2 in preajma sarbatorilor de Craciun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells