Mimi-Cornel Brănescu s-a născut în Lehliu la data de 31 martie, 1974. În perioada studenţiei la U.N.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", ca învăţăcel al uriaşei Olga Tudorache, Mimi Brănescu a jucat la studioul Casandra, printre altele, în "Somnoroasa aventură", de Teodor Mazilu, "Zoostory", de Edward Albee, şi "Comedia erorilor", de William Shakespeare. Afinitatea pentru Shakespeare s-a perpetuat şi pe scena de la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", cu "Îmblânzirea scorpiei", în regia lui Mihai Măniuţiu - pe lângă care s-a mai distins şi în "Trilogia belgrădeană", de Biljana Srbljanovic, în regia pe-atunci tânărului Theodor Cristian Popescu, sau în spectacolul "Arta", de la Teatrul de Comedie.
Personajul Bucşan, din "Ultima oră", de Mihail Sebastian, cu care şi-a dat examenul de licenţă, a fost răsplătit cu Premiul de Interpretare la Gala Absolvenţilor. Pasiunea lui Mimi pentru scenă, susţinută şi de o inteligenţă care se poate identifica în felul cum îşi compune fiecare rol, se regăseşte în creaţia lui dramaturgică, pe care a abordat-o în ultimii opt ani, scriind piese ca "Bigudiuri" (pusă în scenă la Teatrul "C.I. Nottara", în 2004), "Flori, fete, filme sau băieţi" (Teatrul Act), "Dumnezeul de a doua zi" (Teatrul de Comedie), sau "Dacă ăla e cu aia, ai'a lui cu cine-o fi?" (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ).
Mimi îşi exprimă iubirea de teatru, conform naturii sale mărinimoase şi raţionale, prin cuvintele: "Nu mă înţeleg cu oamenii care cred că doar ei ştiu ce înseamnă teatrul. Mă enervează lipsa de generozitate. Atunci când oamenii nu-şi întind mâini de ajutor, ci aşteaptă un pahar cu apă." Faţă de el însuşi este la fel de exigent - afirmând despre propriile sale piese: "...toate au câte un defect, şi asta pentru că nu ştiu să scriu teatru, ci dialoguri bune. Promit că n-am să mai joc în piesele scrise de mine".
Pe lângă piese de teatru, Mimi a mai scris până în prezent şi trei scenarii - ale serialelor de televiziune "Lombarzilor 8" (2006, regia Titus Muntean, Andreea Păduraru şi Alexandru Maftei), "Fetele marinarului" (2008, regia Sebastian Voinea şi Valentin Hotea), ambele scrise în colaborare cu Dan Chiriac, şi al filmului "Acasă la tata" (2011, Andrei Cohn).
De altfel, cariera sa cinematografică este jalonată de o succesiune de roluri din ce în ce mai semnificative. După debutul din "Filantropica" (2002, Nae Caranfil), s-a evidenţiat cu unul dintre cele două roluri ale scurtmetrajului "Un catruş de Kent şi un pachet de cafea" (2004, Cristi Puiu), dându-i replica marelui Victor Rebengiuc, cu acea forţă exprimată discret care avea să se menţină pe tot parcursul evoluţiei sale artistice.
Solicitat din ce în ce mai des, a crescut constant printr-o serie de roluri de întindere relativ redusă, dintre care merită să fie menţionate doctorul Mirică, din "Moartea domnului Lăzărescu" (2006, Cristi Puiu), locotenentul Deleanu, din "Hârtia va fi albastră" (2006, Radu Muntean), sau Daniel, din "După ea" (2007, Cristina Ionescu). Finalmente, anul 2008 a fost acela care l-a impus în prim-plan pentru toată lumea... În acel an, Radu Muntean a recurs la Mimi Brănescu pentru a întregi formula Penescu, Iordache şi Adrian Ciocăzan - cei trei prieteni ajunşi la "treizeci şi ceva"... de ani (conform titlului iniţial), alături de Dragoş Bucur şi Andrei Văncică, în cunoscutul său "Boogie". Tensiunea subtilă, dar în continuă creştere, a acelei nopţi de distracţie debilă şi tristă, tineresc-întârziată, pe care o parcurg cei trei protagonişti, este conturată de Mimi, pe partea care-i revine, cu economia sa de mijloace caracteristică, demonstrându-i nu numai capacitatea de a susţine un rol de mare întindere, ci şi de a face acest lucru într-o deplină armonie cu partenerii de joc - trăsătură ce avea să se confirme şi în filmele ulterioare.
În chip plăcut surprinzător, următorul rol s-a situat cumva la antipozi: Cornel, din "Medalia de onoare" (2009, Peter Călin Netzer), este un personaj conturat în absenţă, pentru a apărea doar câteva momente, la sfârşit - dar într-o secvenţă cheie, punând cu putere punctul final al dramei parcurse de vechiul său partener, Victor Rebengiuc. A urmat Gabi Bogdanovici, din "Întâlniri încrucişate" (2009, Anca Damian), precum şi, în acelaşi an, o apariţie dovedind că Mimi dispune de toate resursele de a-şi păstra decenţa profesional-artistică până şi în "Casanova, identitate feminină" (Marius Theodor Barna).
O prezenţă eficient conturată a fost şi cea a căpitanului Aran Varlam din "Portretul luptătorului la tinereţe" (Constantin Popescu jr.). în 2010 - an care a reprezentat, cel puţin până în prezent (şi avem toate motivele să credem că nu se va opri aici), punctul culminant al creaţiei sale cinematografice. Printr-o coincidenţă, a fost un an marcat de două personaje numite Paul. Cel dintâi, în "Periferic", de Bogdan George Apetri, îi oferă lui Mimi şansa de a ne surprinde prin schiţa de portret a unui caracter negativ complex, mult mai interesant decât majoritatea rolurilor sale anterioare, oricât de reuşite - unde, în multe cazuri, contribuţia actorului era aceea care îmbogăţea câte un personaj scris mai mult sau mai puţin convenţional. Aici, însă, sugestiile de backstory din scenariu, instrucţiunile regizorului şi creativitatea interpretului se combină într-un profil dual, de o abjecţie cu perverse accente cuceritoare.
Oarecum la antipozi se situează tizul lui din 2010: Paul Hanganu, în "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean - unde Mimi are de-a face cu un om normal, banal, cinstit şi cumsecade, bun familist, al cărui univers e spulberat de propria lui slăbiciune: se îndrăgosteşte, neputincios şi iremediabil, de o altă femeie şi e nevoit să gestioneze cum poate mai bine, destrămarea familiei - un rol pe măsura talentului său robust, folosit şi aici cu aceeaşi economie şi măsură dintotdeauna, într-o cheie interpretativă ponderată care marşează în primul rând pe arsenalul sugestiei. Paul e un om de nivel mediu şi cu temperament introvertit, ale cărui frământări lăuntrice transpar exclusiv prin efectele lor cele mai indirecte - nu întâmplător, momentul său cel mai dramatic din tot filmul este de factură reactivă: finalul episodului de confruntare, când e nevoit să-şi imobilizeze, prin acea "încălecare" trist-grotescă, soţia dedată dezlănţuirilor violente. Şi la fel de neîntâmplător este şi faptul că memorabila secvenţă este interpretată de doi actori care sunt soţ şi soţie şi în viaţă, transpunând în context dramatic resorturile unei căsnicii reale, până acum fericite şi armonioase, pe care nu putem decât să le-o dorim păstrată astfel pentru totdeauna: Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor.
În aşteptarea rolului din "Roxanne", de Valentin Hotea, se mai remarcă apariţia sa cea mai recentă, cu Alex din "Tatăl fantomă" (Lucian Georgescu, 2012), din nou un rol restrâns dar plin de substanţă - micul caporal-coleg-amant pentru care partenera de viaţă trebuie să fie musai un animăluţ ţinut în lesă (admirabilă secvenţa din restaurant, în care el tot timpul nu face altceva decât să stea întins peste masă, porţionându-i păpica-n farfurie şi dându-i suav dumicaţi în guriţă, sau reacţia de stupoare ofuscată - şi câtuşi de puţin supralicitată - când aude că-l va duce pe Robert cu maşina pe coclauri). Semnificativ este şi faptul că încărcătura astfel plasată este atât de densă, încât se menţine şi după dispariţia personajului de pe ecran, (cu excepţia scurtei reveniri finale, pe peronul gării), prin interminabilele apeluri telefonice care devin de-a dreptul obsesive - deşi de cele mai multe ori Tania, exasperată, nici nu mai răspunde la omniprezentele ţârâituri. Alex constituie unul dintre punctele viguroase de reper pentru descifrarea principalului personaj feminin şi motivarea relaţiei care ia naştere între Tania şi Robert - precum şi, depăşind contextul filmului, un exemplu reprezentativ al modului în care reuşeşte mereu atât de bine ecuaţia artistică aplicată de Mimi Brănescu: aceea a fondului consistent situat la baza unor forme cât mai economice. Adică, pe scurt, esenţa actoriei.
Părerea ta
Spune-ţi părerea