« Înapoi la pagina festivalului

Madonna: încă un chix cinematografic

de Ştefan Dobroiu în 4 Sep 2011
Madonna: încă un chix cinematografic

După ce acum câţiva ani provoca senzaţie la Berlin, unde venea cu proiectul Filth and Wisdom, Madonna reuşeşte aceeaşi performanţă la Veneţia, cu W.E.. Este de lăudat faptul că drama chiar este un film, nu doar un scurtmetraj transformat la repezeală în lungmetraj, aşa cum a fost cazul debutului (repede şi nu pe nedreptate etichetat de presă drept Filth and Filth). Doar că laudele de adus noului proiect nu prea sunt multe...

Dacă filmul nu a impresionat, venirea Madonnei a provocat agitaţie pe Lido, unde fanii s-au strâns cu mic cu mare să asigure o primire triumfală. Rareori gigantica sală de presă a festivalului a fost considerată neîncăpătoare, dar iată că Madonna a reuşit s-o umple până la refuz cu zeci de minute înainte de a pune piciorul pe podiumul de unde a răspuns unor întrebări mult mai amabile decât valul de cronici neelogioase.

Şi până la urmă meritate, pentru că fără doar şi poate W.E. este un film cu potenţial, dar prost. Madonna dovedeşte că s-a uitat de prea multe ori la In the Mood for Love şi-şi pune personajele feminine să defileze au relenti, pe muzică tânguitoare de vioară. Cealalaltă jumătate din film este montată ca un adevărat videolcip, iar cel putin 40 de minute din această producţie puteau să cadă liniştite la montaj pentru ca spectatorul să nu ofteze atâta de plictiseală.

Povestea are, în schimb, potenţial, şi chiar am vreo s-o vedem mai puţin romanţată şi, desigur, regizată de altcineva. Ai auzit de Wallis Simpson în Discursul regelui, unde este înfăţişată ca principal motor al dorinţei viitorului rege George al VI-lea (Colin Firth, premiat la Veneţia şi la Oscar pentru rol) să-şi rezolve problema de vorbire. Născută în ultimii ani ai sectolului 19, Wallis Simpson este femeia pentru care regele Edward al VIII-lea renunţă la tron. Un regat pentru o femeie, aşadar, iar balanţa este suficient de interesantă pentru a ne atrage atenţia asupra poveştii.

Madonna porneşte de la premise corecte şi încearcă să exploreze cum le-a schimbat această decizie tip "singuri împotriva tuturor" celor doi protagonişti. Din nefericire, regia stângace şi scenariul lălâu (Madonna co-scenaristă), precum şi neinspirata alegere de a aduce povestea şi în zilele noastre strică aproape totul în W.E.. În vizor este şi Wallis (Abbie Cornish), o tânără din zilele noastre obsedată până peste poate cu relaţia dintre tiza ei şi fostul rege. Filmul este de fapt un slalom între cele două perioade: un minut ici, unul colo, şi tot aşa, până când surpriză-mare surpriză: iată-le pe cele două Wallis în acelaşi cadru!

Dacă Abbie Cornish este cu totul lipsită de viaţă în jumătatea ei film, cu totul altfel stau lucrurile în cazul britanicei Andrea Riseborough, în rolul lui Wallis Simpson. Urmărindu-i eleganţa în mişcări şi replicile pronunţate la marele fix, mai că înţelegem de ce Edward al VIII-lea a renunţat la tron pentru o viaţă alături de ea. Din păcate nici partea de epocă a lui W.E. nu duce lipsă de probleme şi printre atâta "filth" e cam greu să înghiţi calupul de "înţelepciune".

Ne îndoim că vom vedea vreodată W.E. pe ecranele din România. Ar fi o experienţă chiar interesantă, având în vedere că producţia a fost aplaudată (anemic, dar totuşi aplaudată) la ultima proiecţie de la Veneţia...

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 4 septembrie 2011 14:23
Poate ca e rost de o "zmeurica".
Crist11 pe 4 septembrie 2011 15:05
"(Madonna co-scenaristă)"

ahaaa.ahaaaa.ahaaaa =))))))
hai ma sa fim seriosi oameni buni, Madonna actrita? Inseamna ca, Cristi e nemuritor, ceva total eronat. asa ca i-as da un sfat "Lasa actoria mama, ca nu e pentru tine si nu mai incerca orice mijloc de a face bani, ai destui, cheltuiei cu spor ca minte nu ai, si mai lasa modestia deoparte ca nu te prind, "o tu, mare actrica", sincer nu o inghit pe aceasta persoana si nici pe cele care de la muzica o dau in actorie si gata vezi domne, mare actor si o vedete nemaivazuta, mare pacat."

Turi pe 4 septembrie 2011 20:41
Am spus mereu ca Madonna ar trebui sa se limiteze la singurul lucru pe care il face foarte bine, muzica. Dar ce sa-i faci cand sunt bani de scos din orice lucru in care apari? Nu sunt o fana, dar sa nu fim ipocriti si sa tinem cont ca a muncit sa ajunga unde este si sa nu judecam dupa toate articolele aparute in presa pentru ca si ele fac parte din marketing.
Domyno pe 4 septembrie 2011 21:03
Adevarat ai grait! :)
Gebeleizis pe 4 septembrie 2011 22:00
Madonna ar trebui sa isi vada lungul nasului si sa nu se bage intr-un domeniu unde este total pe langa: cinematografia.
xerses pe 5 septembrie 2011 14:51
Uneori "vedetismele" se urca la cap prea mult.
Crist11 pe 5 septembrie 2011 15:14
Nu sunt de vina ei, ci cei care ii propulseaza si ii indruma sa faca asta, cei care abia asteapta sa faca un ban in plus si sa fure.
alex_il_fenomeno pe 5 septembrie 2011 19:24
sa vedem ce o sa iasa . o sa urmaresc acest film .
jude pe 15 octombrie 2011 15:38
eu vreau sa-l vad...chiar sunt curioasa.
margott pe 5 noiembrie 2011 18:31
Probabil are prea mult timp liber intre concerte. Oricum e de apreciat ca nu se descureajeaza, poate la un moment dat va avea si succes in cinematografie. Iar cu muzica nu poate continua pana la 80 de ani, trebuie sa se agate de un domeniu in care poate fi la fel de vizibila precum a fost in muzica.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells