James Franco adaptează două romane de succes

de Cristina Grigore în 4 Ian 2011
James Franco adaptează două romane de succes

Una din vedetele incontestabile ale anului 2011 - actor în câteva blockbustere şi prezentator al Oscarurilor, James Franco e hotărât să cucerească şi teritoriul regizoral al carierei sale, domeniu în care (deşi nu este începător) vrea, se pare, să câştige mai multă experienţă.

Conform Entertainment Weekly, actorul are în plan adaptările romanelor lui William Faulkner, As I Lay Dying şi Cormac McCarthy, Blood Meridian.

Două dintre romanele lui McCarthy au fost deja ecranizate cu succes de către John Hillcoat (The Road) şi fraţii Coen (No Country for Old Men), Franco având şi el şanse destul de promiţătoare în a transpune pe marele ecran povestea din Blood Meridian, pentru care a scris şi scenariul.

Acţiunea ne poartă în Vestul Sălbatic al anului 1850, în mijlocul evenimentelor ce au însoţit expansiunea americană în Mexic şi care îl prind în vâltoarea lor pe Kid, un băiat de 14 ani din Tennessee, blocat într-o lume de coşmar în care indienii sunt omorâţi pe capete pentru a li se lua scalpul.

Va fi însă mult mai dificil să adapteze capodopera lui Faulkner din 1930, As I Lay Dying, despre o familie care încearcă să îndeplinească ultima dorinţă a mamei decedate şi să o transporte pe aceasta în locul de baştină, din Mississippi. Dificultatea constă şi în faptul că evenimentele sunt narate de voci diferite, printre care şi cea a mamei, dar şi cea a Sudului, un peisaj imaginar minunat personalizat şi faimos în întreaga literatură.

Este interesant de văzut cum se va achita actorul devenit şi scenarist şi regizor de munca sa în adaptarea celor două romane.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legolas05 pe 4 ianuarie 2011 11:52
James Franco este un actor foarte bun
Krakatau pe 4 ianuarie 2011 14:32
Foarte tare. Ambele imi suna bine. Al 2lea pentru ca pare originala perspectiva narativa, primul pentru ca am o afectiune pentru tot ce inseamna western.
JohnnyAddams pe 4 ianuarie 2011 20:04
No way. Un actor fantastic, dar sa nu se atinga de regie sau de scris.....
Radu1711 pe 5 ianuarie 2011 09:59
cam tanar sa regizeze, lui ii se potriveste meseria de actor, pe la batranete se poate apuca de regizat ca are vreme
free_spirit pe 5 ianuarie 2011 23:38
Eu as zice sa avem ceva mai multa incredere in Franco. Face multa scoala si asta incepe sa se vada. Cred ca este unul dintre cei mai subestimati actori de la Hollywood!
alex2812 pe 6 ianuarie 2011 01:01
sunt doua proiecte foarte interesante. Daca o sa-i reuseasca si o sa aiba critici pozitive plus niste premii, atunci are un viitor mare, daca nu o sa trebuiasca pentru o vreme sa ramana doar la stadiul de actor
psihologu pe 10 ianuarie 2011 14:32
un actor cu potential si care va mai avea multe de spus...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells