Jackie Chan, la ultimul rol de acţiune din carieră

de Cristina Grigore în 19 Mai 2012
Jackie Chan, la ultimul rol de acţiune din carieră

Actorul Jackie Chan a anunţat că va renunţa la producţiile de acţiune după lansarea lui Chinese Zodiac, film pe care l-a numit, într-un interviu acordat Associated Press, extrem de important pentru cariera sa.

Pelicula, al cărei debut pe marile ecrane va avea loc spre sfârşitul acestui an, a fost unul dintre proiectele de suflet ale actorului, căruia i-a luat şapte ani să îl realizeze. Chan, producător, regizor şi scenarist al acesteia, interpretează şi rolul personajului principal, un bărbat care se lansează într-o aventură fantastică şi plină de pericole. El este determinat să găsească călătorind prin în toată lumea un legendar set de obiecte mistice – cele 12 capete de bronz ale animalelor reprezentate în Zodiacul Chinezesc.

Actorul, în vârstă de 58 de ani, a recunoscut că toate scenele de luptă executate până acum în filme i-au afectat sănătatea. „Mi se spune, nu, eşti încă tânăr, mai poţi face faţă, dar trebuie să te opreşti într-o bună zi”, a adăugat el.

Chan a subliniat şi cât de important este pentru el acest ultim film de acţiune, în care îşi reia rolul interpretat în Armour of God II: Operation Condor (1991), cel al lui Asian Hawk.

„În ultimii zece ani, mi-am ales regizorul cu care să lucrez la producţiile la care am participat. Pe aceasta am vrut să o regizez eu”, a explicat actorul. „Sper ca acest film să rămână în memoria publicului şi peste 20 de ani. Pentru mine, pentru ei, pentru viitor, pentru istoria mea personală, este foarte important”.

Deşi va renunţa la rolurile solicitante, de acţiune, starul nu renunţă definitiv la actorie. „Când mă gândesc la unii dintre actorii Hollywood-ului, Robert De Niro de exemplu, văd că poate juca orice – comedie, dramă”, a spus Chan. „Gândiţi-vă şi la Clint Eastwood – se mişca foarte bine la 60-70 de ani”, a adăugat el.

„Aş putea spune că acesta este scopul meu acum. Pentru că viaţa unui actor de acţiune este scurtă. Însă cea a unui actor este foarte lungă. Vreau să arăt publicului că ştiu să joc în filme”,  a mai ţinut să puncteze Chan.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
catasmile17 pe 19 mai 2012 16:36
un actor excelent.
xerses pe 20 mai 2012 15:27
o decizie intleapta;trebuie sa stii cand sa te opresti...
CODRIN123 pe 20 mai 2012 21:30
Intr-adevar,eu sunt sigur ca ar mai putea face filme de actiune,insa nu ar mai fi la fel de spectaculos....
Si chiar ma bucur ca,desi renunta la filme de actiune nu renunta la actorie...poate aparea in multe filme gen Karate Kid,unde nu trebuie sa faca cine stie ce efort fizic..

xerses pe 21 mai 2012 18:38
Oricum il indragesc si sper sa-l vad si in alt gen de proiecte cinematografice.
alex_il_fenomeno pe 6 iunie 2012 18:32
parca ma intristeaza o asemenea varsta ... oricum , are o varsta .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells