Interviu cu Shane Acker

Este dovada vie că visul Hollywood-ului se poate împlini. După studii de arhitectură, Shane Acker s-a aplecat asupra animaţiei şi a petrecut câţiva ani de zile realizând 9, un scurtmetraj despre o fiinţă umanoidă, parcă creată din pânză de cânepă, ce se luptă cu un monstru ce fură sufletele semenilor ei. Nominalizat la Oscar în 2006, scurtmetrajul i-a atras atenţia lui Tim Burton, iar celebrul regizor, alături de rusul Timur Bekmambetov (Wanted), i-a propus lui Acker realizarea unui lungmetraj bazat pe acelaşi neconvenţional personaj şi acelaşi sumbru decor. Rezultatul este 9, animaţia apărută în 2009, având pe generic nume precum Elijah Wood, Christopher Plummer, John C. Reilly, Martin Landau şi Jennifer Connelly.

Animator invitat al celei de-a şasea ediţii Anim'Est, Shane Acker a stat o jumătate de oră de vorbă cu Cinemagia despre viitorul animaţiei, şansă, Hollywood, Tim Burton, dar şi Peter Jackson, pentru a cărui companie Weta Digital a lucrat în timpul pregătirii lui Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui.

9 este una dintre cele mai sumbre animaţii văzute în ultimul deceniu la cinema. Crezi că viitorul animaţiei merge în această direcţie?
2009, anul în care a apărut 9, a fost un an cu o mulţime de animaţii independente lansate în cinema, iar unele dintre ele, Coraline, de exemplu, sunt mai sumbre decât animaţiile obişnuite. Asta pare să indice un trend, o direcţie orientată spre publicul adult, cu subiecte nu foarte populare printre animaţiile pe care le putem vedea oricând la cinema. A fost foarte interesant să văd valul acela de animaţii diferite, de la Coraline la Persepolis sau Vals cu Bashir, a fost incredibil. Filme atât de inovatoare şi atât de diferite.

Acum nu ştiu ce să zic, starea economiei şi ciclul obişnuit al lucrurilor sunt probabil cauza unui an 2010 nu la fel de variat. Sper totuşi că acel trend va continua, pentru că eu unul simt că animaţia s-a născut ca un gen destinat publicului matur şi apoi, din diverse motive, s-a reorientat către copii. Acum se observă o intenţie de întoarcere la origini. Se lansează Tintin, de exemplu, care este un anumit tip de animaţie. Avatar pur şi simplu a şters linia între ceea ce este live action şi animaţie. Acest tip de filme pot face publicul să accepte o direcţie mai serioasă, mai sumbră şi în acelaşi timp mai cinematografică a genului. Doar că este nevoie de timp ca publicul să-şi dezvolte o înclinaţie către genuri mai specifice, diferite de ceea ce a experimentat până acum.

Pregăteşti ceva nou?
Da, un film de animaţie făcut cu studenţii de Gnomon Studios, o şcoală de efecte vizuale. Titlul este Plus Minus şi deja am realizat jumătate din cele şase minute. Am şi publicat un teaser online, o bucăţică doar, care nu prea-ţi spune despre ce este filmul, de fapt. Mai realizez în acelaşi timp o încercare de serial de animaţie. Am început producţia acum câteva luni şi sperăm ca în martie sau aprilie să putem lansa primul episod. Mai am un proiect bazat pe opera lui Lynd Ward, strămoşul romanului grafic şi mare specialist în xilografie. A publicat povestiri foarte emoţionante doar din imagini, fără dialog. Acum încerc să iau una dintre cărţi, Gods' Man, şi s-o transform într-o animaţie. Intenţia e să fie alb-negru, fără dialog. Încă nu am idee când ar putea să apară, acum de-abia testăm terenul.

Iar în 2014 ar trebui să-ţi apară primul film live-action, Thomas the Tank Engine. E ceva timp de aşteptat...
Da, este (râde). În acest moment se rescrie scenariul. Există un scenariu original care mi-a plăcut chiar mult, iar acum încercăm să-l privim dintr-o nouă lumină. De-abia am început pre-producţia. Lumea noastră va arăta foarte stilizat, ca în genul filmelor lui Tim Burton, după care vom merge într-o lume magică, cea a trenurilor vorbitoare, care va fi creată în principal pe calculator. Sunt foarte entuziasmat de proiect pentru că ar fi prima mea incursiune în lumea filmelor cu actori în carne şi oase. E o oportunitate interesantă, de-abia aştept să văd în ce direcţie mă duce...

În 9 ai folosit actori numai pentru voci, crezi că lucrul mai intensiv cu actorii la Thomas îţi va ridica probleme?
Cred că voi fi mai solicitat ca regizor, pentru că va fi necesar lucrul cu actorii pentru a le cizela interpretarea. În animaţie ai personajele mereu cu tine, iar ele fac exact ceea ce le spui tu să facă, poţi oricând interveni. Şi în cazul vocilor este relativ simplu, pentru că poţi schimba până iese bine. În live-action, jocul actorilor este esenţial. Mi-a plăcut să lucrez cu actorii la 9, deci nu cred că vor fi probleme...

Cum a fost să treci de la un scurtmetraj fără dialog, la un lungmetraj cu Elijah Wood, Jennifer Connelly, Christopher Plummer şi John C. Reilly?
A fost copleşitor şi înspăimântător! Din fericire, primul care a venit la înregistrări a fost Christopher Plummer. Este incredibil de profesionist, face asta deja de 60 de ani. Cu el a fost foarte uşor să lucrez, a fost extraordinar. Îşi ştia toate replicile, deja avea o viziune despre personajul său, ştia ce voia să facă. Unii dintre ceilalţi nu mai făcuseră actorie de voce până atunci, precum Jennifer Connelly. Cu fiecare a fost diferit, iar pentru unii a fost dificil. Când îţi foloseşti doar vocea nu dispui de arsenalul obişnuit al actorului, pentru că nu mai ai acces la subtilităţile din gesturi, mimică, privire. Cu Jennifer a trebuit să lucrez ca să exprime mai mult şi tot mai mult numai cu ajutorul vocii. Iniţial replicile ei sunau rece şi plat.

Oricum, pentru actori durează destul de mult să-şi descopere personajul pentru că la momentul înregistrării nu există decât scenariul şi storyboard-ul (succesiune de cadre desenate ce punctează momentele importante din animaţia finală) şi nici măcar acela complet. Începem foarte devreme pentru că animaţia se face în funcţie de dialog (pentru mişcarea buzelor - n.r.), iar vocile te ajută şi să dai o formă finală poveştii. Pentru actori este o mare provocare, pentru că nu au contextul, stau acolo trei-patru ore şi-şi recită replicile de unii singuri. A doua zi mai vine unul şi tot aşa.

Adică actorii şi-au înregistrat replicile separat? Nu au interacţionat în studio? Nu-ţi dai seama nici măcar o clipă de acest lucru din film...
Nu, pentru că sunt actori cunoscuţi, cu programe încărcate şi e foarte greu să-i sincronizezi. Dacă ai noroc, poţi chema doi o dată, dar e foarte greu să aduci doi actori de asemenea calibru în acelaşi timp şi acelaşi loc. E aproape tragic, pentru că pierzi mult din spontaneitate. Unii regizori insistă ca actorii să înregistreze în acelaşi timp. Gore Verbinski la Rango, de exemplu. La fel la Fantastic Mr. Fox. Asta dă dialogului o bogăţie fantastică şi chiar te ajută să descoperi noi posibilităţi ale poveştii. Dar de multe ori nu procedezi aşa şi e greu.

Şi pentru mine a fost o provocare să lucrez cu dialoguri, pentru că eram obişnuit să spun povestea doar din punct de vedere vizual. Prin urmare am încercat să ţin dialogul la minim, cred că din întreg filmul avem numai 19 minute de dialog. Asta mi se pare o provocare esenţială pentru un cineast: să poată spune o poveste numai din imagini, fără cuvinte.

L-ai avut pe Elijah Wood în film, iar el a fost actor principal într-un blockbuster celebru la care ai participat şi tu. Ce ai făcut, ca specialist în efecte vizuale, la Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui?
Este uimitor de câţi oameni e nevoie ca să realizezi astfel de filme. Şi la 9, dacă te uiţi pe genericul de final, sunt sute şi sute de oameni, e uimitor. La Întoarcerea regelui am fost animator de creaturi. Am făcut elefanţi gigantici, dragonii zburători. Şi am omorât o mulţime de lucruri, omorât din punct de vedere digital, desigur, în secvenţele acelea gigantice de luptă. Am ajuns în echipă destul de târziu şi cea mai mare parte din lucrul la Gollum era deja făcut, dar încă mai erau de făcut secvenţele de luptă. Am mai făcut animaţie pentru Turn, ochiul imens al lui Sauron...

Deci ai fost stăpânul Stăpânului inelelor, cum ar veni...
Da... (râde). M-am ocupat de mişcările ochiului, în stânga şi în dreapta, contractarea pupilei, reacţiile care sugerau nervozitatea la apropierea inamicilor, lucruri de genul acesta.

S-a întâmplat vreodată să-l ai pe Peter Jackson în spatele tău, privind la ceea ce făceai în momentul respectiv?
De fapt da, s-a întâmplat să intre la mine în studio. Cum ziceam, am ajuns în echipă destul de târziu, iar el era în general foarte ocupat cu post-producţia, sunete şi alte lucruri de acest gen, deci nu prea era prin zonă. De fapt când a intrat în studio nu făceam altceva decât să mă joc la calculator. S-a oprit, s-a uitat la mine pentru o secundă cum mă joc şi apoi a ieşit şi şi-a văzut de treabă (râde). Nu prea cred că i-am făcut o impresie foarte bună (râde). Deci nu am apucat să lucrez cu el la acel proiect, ceea ce e tragic, dar în echipă erau o mulţime de animatori fantastici. Am avut norocul să lucrez cu Randy Cook, de exemplu, sau Richie Baneham, care ulterior a fost supervizor pe animaţie la Avatar. A fost uimitor fiu în aceeaşi cameră cu ei şi să-i văd la lucru pe ei şi pe alţi animatori extraordinari.

Experienţa m-a ajutat să-mi văd de scurtmetraj şi după ce am terminat lucrul la Întoarcerea regelui am lucrat timp de opt luni doar la 9. Mă simţeam un animator mult mai pregătit.

Joi de la ora 19, la Sala ArCuB, vei susţine Conferinţa cu intrare liberă From School to Hollywood. Atunci vei discuta cu siguranţă despre colaborarea ta cu celebrul Tim Burton. Cum este să petreci o oră cu el vorbind despre animaţie?
Este uimitor. A avut o carieră extraordinar de variată, iar imaginaţia lui este pur şi simplu sălbatică. Pentru mine este categoric un model. Şi el a început cu animaţia, iar ulterior a realizat filme live-action, ceea ce intenţionez şi eu să fac acum. Mă fascinează cum încearcă de fiecare dată lucruri noi şi cum reuşeşte să rămână proaspăt în continuare. Nu este uşor să fii un regizor la asemenea nivel şi să poţi experimenta. Este foarte uşor să fii devorat la Hollywood. Şi el frustrările mele, pentru că nici pentru el nu este uşor să găsească fonduri pentru un nou film. Am vorbit mult despre acest lucru, despre direcţia de urmat, despre următorul pas în carieră. Sfatul lui a fost să accept proiecte şi, dacă sunt direcţii pe care vreau să le explorez, pur şi simplu să le includ în ceea ce fac la momentul respectiv, într-o formă sau alta. Ca artist vrei să te dezvolţi şi să explorezi. Chiar dacă rezultatul nu este exact ceea ce îţi doreai să faci, oportunitatea există. Sfatul mi s-a părut foarte bun, mai ales că şi el procedează exact la fel. Trebuie să cauţi mereu ceva unic, sau o oportunitate de a explora în ceea ce faci.