Hugh Jackman, încă 12 kilograme de muşchi pentru Wolverine

de Ştefan Dobroiu în 8 Dec 2010
Hugh Jackman, încă 12 kilograme de muşchi pentru Wolverine

Hugh Jackman tocmai a terminat filmările la Real Steel (se lansează în România pe 18 noiembrie 2011) şi iată că a început să se antreneze pentru noul proiect cu Wolverine, deocamdată intitulat X-Men Origins: Wolverine 2.

Faptul că tot mai apreciatul Darren Aronofsky (al cărui apreciat Black Swan vine la noi pe 25 februarie) se va ocupa de această continuare a aventurilor lui Wolverine nu poate decât să ne bucure, iar faptul că producătorii i-au cerut lui Jackman să pună şi mai mulţi muşchi pentru rol arată că sarcina de a transforma continuarea într-un succes nu stă doar pe umerii regizorului.

Se pare că pentru călătoria sa în Japonia Wolverine trebuie să se antreneze la greu pentru a căpăta cele 12 kilograme de muşchi în plus cerute de producători. Pentru asta, Jackman i-a cerut ajutorul lui Dwayne Johnson (al cărui Faster s-a lansat vineri pe ecranele din ţară), fostul wrestler angajându-se să-i pună la punct actorului un program de antrenament în stare să-i remodeleze corpul în puţinele luni rămase până la începerea filmărilor.

În ceea ce priveşte subiectul, informaţiile sunt puţine şi de obicei sursa lor este mai degrabă în benzile desenate cu Wolverine şi nu în declaraţiile regizorului, ca de obicei foarte secretos cu privire la detaliile despre proiectele sale. Cert este doar că Wolverine va ajunge în Japonia, unde va învăţa să-şi folosească mai eficient vestitele lame de adamantium.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Andu pe 8 decembrie 2010 13:16
sper sa fie facut public programul de antrenament sa punem si noi fanii muschi pe noi.
Emanuel pe 8 decembrie 2010 14:22
da...intreadevar este un film tare...primul mi-a placut mult.....si sper sa ne placa la toti cel de-al doilea film al lui....stiu ca mai este mult pana atunci,cand va li lansat filmu,dar eu abia astept sa vad prin ce aventuri mai trece
vinci pe 8 decembrie 2010 15:31
primul film a fost cat d cat bunicel..trebuie sa mai lucreze la scenariu..k degeaba e actiune multa dak povestea nu e interesanta..
flv pe 8 decembrie 2010 16:28
In loc sa scoata si ei Magneto MAI REPEDEEE, fac 10 sequeluri la wolverine. :(
Adi pe 8 decembrie 2010 19:41
va zic eu programul de antrenament al baiatului asta: biceps+triceps;spate+piept;umeri+picioare si multiii dar multi steroizi anabolizanti ,bafta.
yasmine_kiss pe 9 decembrie 2010 09:26
foarte bine realizat wolverine,mi-a placut..iar hugh e de nota 10...abia astept sa apara acest al doilea...nu ma indoiesc de reusita lui

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells