"El Comandante" pe marile ecrane de la noi

de Gloria Sauciuc în 24 Iul 2009
"El Comandante" pe marile ecrane de la noi

Che: Argentinianul, prima din cele două părţi dedicate lui Che Guevara, este spectaculoasă prin amploare, acoperind toate momentele importante legate de răsturnarea regimului Batista.

Spectaculosul vine şi de la tehnologia inovatoare folosită (RED), o cameră digitală din noua generaţie redând imagini similare peliculei de 35 mm. Imaginea, locaţiile luxuriante, secvenţele de luptă de la Santa Clara, când trupele lui Che înving, sunt captivante. Partea aceasta a filmului e spusă folosindu-se imaginile color, cu flashback-uri alb-negru de material documentar (discursul lui Guevara din decembrie 1964 în faţa reprezentanţilor Naţiunilor Unite).

Pe lângă acestea, mai este un element gândit să ne facă să cădem în extaz: perspectiva din care ne este prezentat revoluţionarul Che Guevara (jucat de Benicio Del Toro, premiat la Cannes pentru interpretare). Cubanezul e portretizat de parcă ar fi eroul personal al lui Steven Soderbergh.

Tonul neutru a fost scos din schemă şi ajungem să-i bănuim pe realizatori ca având vederi de stânga.  Realizatorii reuşesc să reaprindă aura care învăluia legendarul erou, astfel încât ne face să uităm că acesta credea în font, într-o lume comunistă perfectă. Partea bună din această fascinaţie a regizorului pentru personaj este că Soderbergh şi-a dat toată silinţa să iasă un film bun. Şi a ieşit. Un film părtinitor.


Soderberg mai greşeşte şi pentru că, divinizându-şi eroul, nu pătrunde în mintea lui.
Per ansamblu, o producţie cu aspect de film hollywoodian de război, în care eroul îşi păstrează aura pe care cubanezii i-au creat-o.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TAMARAINSA pe 24 iulie 2009 11:14
Cuba lui Hemingway?
Voia si un regizor roman SCS, DOCUMENTARIST, sa realizeze un film despre Che Guevara.
Avea un tricou si-l purta cu drag.
Si un afis.
Pe vremea lui Csscu

sakal pe 27 iulie 2009 02:04
ma doare in pola de che si de tricoiurile cu eL` deici in concluzie si de filmele cu transu
fuck Che pe 28 iulie 2009 23:35
Che Gayvara... fuck him...nu imi vine sa cred cum un asemenea ratat al istoriei a ajuns sa fie un produs care se vinde la scara mondiala. toata lumea poarta tricouri cu che GAYvara fara macar sa stie ceva despre el,despre ce a facut. EROU??? mai degraba un ratat
che pe 30 iulie 2009 21:44
che.....erou pt noi NU......pentru cubanezi e un adevarat EROU!!!!!
HorrorSounds pe 4 august 2010 12:33
Ernesto "Che" Guevara, a fost si ramane unul din eroii universali ai contemporanitatii, singurul care a reusit sa stopeze brutalismul lui Fulgencio Batista in Cuba, Batista fiind sprijinit de imperialistii americani.
Cinste acestui erou, cinste Lui Che Guevara!
Onoare si Gloriei Cubei!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells