Editura Tritonic va prezinta titlurile <i>Pulbere de stele; Testamentul de ciocolata; Obiecte ascutite; Sex cu femei si Cand vine vremea gastelor salbatice</i>

2 Nov 2008
Editura Tritonic va prezinta titlurile <i>Pulbere de stele; Testamentul de ciocolata;  Obiecte ascutite; Sex cu femei si Cand vine vremea gastelor salbatice</i>

Pulbere de stele de Neil Gaiman

„A fost odata un tanar care dorea sa-si indeplineasca Dorinta Sufletului.“ Tanarul este Tristan Thorn, locuitor al unui sat inconjurat de un zid care nu lasa pe nimeni sa intre, nici sa iasa. El se indragosteste de Victoria si va face orice pentru a castiga inima frumoasei fete. Ii va promite chiar ca ii va aduce in dar o stea, acea stea pe care au vazut-o cazand intr-o seara de octombrie. Dar pentru a se tine de cuvant, Tristran trebuie sa treaca de acel zid, Wall, si sa patrunda in Lumea Zanelor.

 

 

Testamentul de ciocolata de Marian Coman

Imagineaza-ti o carte mare, de ciocolata, ale carei pagini cu miros de migdale, de cacao si unt de arahide freamata cind sint atinse. O carte vie suspendata la granita dintre realitate si fantastic, dintre viata si moarte, dintre dragoste si ura. Imagineaza-ti cea mai frumoasa femeie din lume, atit de frumoasa incit, daca ar putea, Dumnezeu insusi si-ar vinde sufletul pentru o noapte alaturi de ea. Doar ca, ce necaz, femeia este indragostita. De diavol. Imagineaza-ti o fetita frumoasa cu o carte de ciocolata, grabita sa-si implineasca destinul.

 

 

Obiecte ascutite de Gillian Flynn

O tanara ziarista este trimisa in orasul natal din statul american Missouri, pentru a face un reportaj despre asasinarea unei fetite si disparitia alteia. Ajunsa aici, trebuie sa faca fata monstrilor trecutului, dar si celor ai prezentului, printre care o mama distanta si zeflemitoare, o sora vitrega de treisprezece ani, precoce si insolenta, dar si un criminal in serie ale carui victime mutilate scot la iveala amintiri intunecate. Atrocitatea povestii creste treptat in intensitate, creindu-se multiple variante, pana la finalul terifiant si memorabil.

 

 

Sex cu femei de Adrian Suciu

Romanul este o suita de aventuri amoroase intretesute, o poveste actuala in prezentul narativ, fiind completata cu o serie de alte aventuri, rememorate prin scrisori si jurnale. Exploreaza, ca o miza secundara, realitatea sociala si politica a Romaniei de dupa Revolutia din 1989, in notatii si referinte la actualitate, la personaje ale epocii si la situatii deja istorice.

 

 

 

Cand vine vremea gastelor salbatice de Cristian Robu-Corcan

Alexandru este un tanar care lucreaza la biblioteca, in sectiunea cu muzica. Intre clientii temperamentali si incercarea de rememorare a bunicii decedate de curand, imparte pareri si senzatii cu Celalalt. Pare sa gaseasca totusi un echilibru atunci cand devine din ce in ce mai apropiat de domnul Goldberg, un batranel simpatic care lucreaza la un portret al Mirei, bunica lui Alexandru. Apare si Mirunda, un “om adevarat”, care incepe o relatie cu Alexandru, cei doi reusind sa comunice cum nu reusisera cu nimeni altcineva.

Imagini

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells