Antonio Banderas va produce primul film de animaţie 3D spaniol

de Răzvan Boboc în 9 Nov 2009
Antonio Banderas va produce primul film de animaţie 3D spaniol

Antonio Banderas va produce şi îşi va împrumuta vocea pentru filmul Goleor, the Scale and the Sword, considerat primul lungmetraj spaniol de animaţie 3D realizat cu un buget de peste 22 de milioane de euro, conform Variety. Banderas îi va da viaţă, prin vocea sa, personajului principal şi se va ocupa şi de selecatarea vocilor pentru acest proiect.

Filmul, care va fi realizat în limba engleză, va prezenta aventurile lui Goleor care locuieşte în Gabilonia, o ţară medievală imaginară aflată în tranziţie, de la un ţinut liniştit, dominat de cavaleri, dragoni şi vrăjitori, la o epocă modernă, dominată de avocaţi şi birocraţie.

Manuel Sicilia a scris scenariul lungmetrajului şi va semna şi regia.

Goleor va intra în faza de producţie în luna ianuarie şi va fi lansat în cinematografe în decembrie 2011.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
dtodoran pe 9 noiembrie 2009 12:21
nu este primul fim de animatie 3d produs in Spania :)
marius93 pe 11 iulie 2010 15:04
Interesant...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells