Regele care aduce Oscarul

Patru premiere aduce acest weekend la cinema, pentru toate gusturile şi pretenţiile cinefile, iar şeful de pluton este The King's Speech, cu 12 nominalizări la Oscar. Totodată e filmul care îl face pe Regele George al VI-lea să "aducă" un Oscar lui Colin Firth, metaforic vorbind.

Dacă personajul făcut de Colin Firth în Discursul regelui va reuşi să-ţi transfere toate emoţiile şi să te bulverseze, cu The Kids Are All Right vei avea parte de râsete explozive şi vei vedea partide de sex de toate orientările, într-o producţie interzisă sub 15 ani. Pe de altă parte, probabil vi s-a părut (asemenea nouă, văzând afişul de la Fără obligaţii) - că Natalie Portman şi Ashton Kutcher sunt cea mai nepotrivită pereche; ei bine - urmărind filmul - vă veţi convinge de contariul. Iar Gnomeo şi Juliet e filmul de familie, la care se merge cu tot alaiul. Cam aşa stând lucrurile, pe scurt, să ne concentrăm acum atenţia asupra celei mai importante premiere a perioadei 11 - 17 februarie: The King's Speech.

Trebuie să ştiţi de la început că eroul în acest film este un personaj care se bâlbâie timp de aproape două ore şi că un capitol la care filmul excelează este, paradoxal sau nu în aceste condiţii, tocmai dialogul. Contrar acestor premise, filmul te ţine conectat. Nu există foarte mult comic de situaţie, deşi protagonistul e bâlbâit, ci abundă replicile cu un umor inteligent, care va bucura spectatorul titrat. Ce veţi mai simţi pe parcursul filmului: că vi se transmit emoţiile şi stările personajului construit de Colin Firth - Prinţul Albert, viitorul Rege George al VI-lea. Frustrarea de a nu se putea exprima fluent, tensiunea dinaintea pregătirii discursurilor, anxietatea, emoţia care însoţesc rostirea discursului - sunt trăiri pe care le veţi experimenta, pentru că personajul ne acaparează.

Faptul că  suntem martori la şedinţele de logopedie ale acestui prinţ, apoi rege, şi că el ni se dezvăluie în toată slăbiciunea lui, ne implică. Pe parcursul lor aflăm motivele, înrădăcinate adânc în perioada copilăriei, care au dus la afecţiune. Descoperim treptat omul, dincolo de blazoane şi titluri nobiliare. Scenaristul  David Seidler, el însuşi bâlbâit pe când era copil, îşi construieşte personajul folosindu-se de experienţa personală; iar motorul declanşator al ideii a fost un discurs auzit la radio de către Seidler, ţinut de Regele George al VI-lea.

Dacă s-ar oferi, ca la Premiile date de breasla actorilor, un Oscar colectiv pentru interpretare, ei bine, trio-ul Colin Firth - Geoffrey Rush - Helena Bonham Carter l-ar lua pentru că funcţionează foarte bine împreună.  Ei dau viaţă unui scenariu care porneşte cu handicapul (fiind o docu-dramă) că publicul cunoaşte desfăşurarea lucrurilor - abdicarea de la putere a lui Edward al VIII-lea pentru a se căsători cu o femeie divorţată duce la preluarea puterii de către fratele mai mic, Prinţul Albert, care se va încorona ca George al VI-lea. Gestul popularului şi carismaticului Edward îl ia pe nepregătite pe "Bertie", care se lupta din copilărie cu o formă severă de bâlbâială, stânjenitoare mai ales în contextul îndatoririlor unui rege - care avea să fie pentru cei mai mulţi dintre supuşi o voce dătătoare de speranţă la radio, pe fondul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial .

Scenografia şi decorurile, realizate de Netty Chapman, respectiv Judy Farr sunt în tonuri de gri, în tandem cu viitorul ţării pe cale să intre în război, dar şi cu starea de spirit a lui George al VI-lea.

Pentru că şedinţele de terapie sunt în centrul filmului, ni se oferă destul de puţine insight-uri despre cât de afectată a fost familia ducelui de York de abdicarea lui Edward al VIII-lea, care a lăsat tronul Marii Britanii în prag de război pentru a se căsători cu o femeie divorţată de două ori, fapt ce contravenea principiilor Bisericii Anglicane, al cărei cap era. Mai mult, succesorul lui Edward, Prinţul Albert, era bâlbâit. Guy Pearce joacă rolul lui Edward VIII, fratele mai mare al  regelui George al VI-lea, deşi  Pearce e cu şapte ani mai tânăr decât Colin Firth.