Producatoarea lui Lars von Trier la TIFF 2007

de Razvan Boboc în 20 Mai 2007
Producatoarea lui Lars von Trier la TIFF 2007

Daneza Vibeke Windelov, producatoarea celebrului regizor Lars von Trier, este unul dintre cei cinci membri ai Juriului TIFF 2007. Producator de film de la jumatatea anilor '70 pana in prezent, Windelov a fost colaboratoare de baza a regizorului Lars von Trier. Cei doi au format echipa producator-regizor de-a lungul a mai bine de 10 ani, filmografia lor comuna incluzand titluri celebre precum “The Boss of It All”, “Manderlay”, “Dogville”, “The Idiots”, “Breaking the Waves” si “Dancer in the Dark” - Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes in 2000. Alaturi de Windelov, din juriul TIFF din acest an mai fac parte Claudia Landsberger (Olanda) - Presedinte si membru fondator al European Film Promotion, organizatie ce a lucrat indeaproape cu numeroase festivaluri de film pentru a promova imaginea cinematografiei europene in intreaga lume, Christine Bardsley (Anglia) – Film Programme Manager in departamentul Arte al British Council in peste 30 de tari, printre care si Romania cat si doi reprezentanti de seama ai cinematografiei romanesti: actorul Razvan Vasilescu si directorul de imagine Vivi Dragan Vasile, care a semnat imaginea a peste 50 de filme romanesti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells