Luke Hemsworth caută la Hollywood succesul obţinut de fraţii săi, Chris şi Liam

de Cristina Grigore în 25 Iun 2012
Luke Hemsworth caută la Hollywood succesul obţinut de fraţii săi, Chris şi Liam

Este cel mai mare dintre fraţii Hemsworth şi s-a apucat primul de actorie, dar a fost întrecut în carieră de ceilalţi doi. Luke Hemsworth, fratele arătoşilor australieni care au făcut furori la Hollywood, Chris şi Liam, a decis astfel să părăsească şi el Sydney-ul pentru a căuta succesul în Cetatea Filmului.

Luke Hemsworth, în vârstă de 32 de ani, a fost cel dintâi care s-a dedicat meseriei de actor, el apărând inițial într-un serial australian pentru copii intitulat The Saddle Club, cu zece ani înainte ca vreunul dintre fraţi să apuce pe acest drum.

Chris Hemsworth (28 de ani) a dat lovitura în Statele Unite cu rolul Zeului Tunet, Thor, din filmul cu acelaşi nume al studiourilor Marvel, iar Liam (22 de ani) a avut până acum cea mai notabilă apariţie în The Hunger Games, drept Gale Hawthorne.

„Transferul” în Statele Unite al lui Luke nu va fi însă unul prea rapid. Actorul trebuie să găsească mai întâi o reşedinţă potrivită pentru familie - soţia sa şi cei trei copii.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
mym pe 25 iunie 2012 22:34
imi place de fratii Hemsworth
MissBlossom01 pe 12 iulie 2012 22:14
Succes :))
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2012 20:16
sa vedem daca se va impune si el .
Rippa pe 8 martie 2014 18:20
bun actor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells