Loverboy, dragoste pervertită

Loverboy, producţia românească din secţiunea Un Certain Regard de anul acesta, a avut premiera miercuri după-amiază în Sala Debussy a Palatului Festivalului, în prezenţa a aproximativ 1000 de persoane. Mult şi îndelung aşteptatul al doilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu este un film de dragoste cu scene erotice tratate dezinvolt, în care tocmai dragostea e pervertită, se vinde pe bani.

Îndrăgitul cuplu din Eu cînd vreau să fluier, fluier, alcătuit din George Piştereanu şi Ada Condeescu, revine cu aceeaşi chimie prin care ne cucerea anterior, pentru a ne pune în situaţia de a reflecta asupra a ceea ce şi cât sacrifici din iubire. Personajele trec prin experienţe intense, iar regizorul Cătălin Mitulescu încearcă să jongleze eficient cu tensiunea exterioară, a situaţiilor, şi cu cea interioară. Filmul are o curgere mai liniştită decât Cum mi-am petrecut sfârţitul lumii, iar imaginea are o anumită poezie, delicata şi stinsă, asemenea porturilor la Dunăre.

Povestea este a lui Luca (Piştereanu, cu un rol care nu-i pune mari probleme, de vreme ce seamănă cu cel de debut), care se ocupă cu traficul de carne vie. Cucereşte fete, apoi le plasează unei reţele de proxeneţi. Asta până când o întâlneşte pe Vali (Condeescu), de care se îndrăgosteşte. Lipsa banilor şi o datorie care trebuie plătită numaidecât, îi pune pe cei doi într-o situaţie fără cale de întoarcere.

"O dragoste aşa de intensă, încât simţi nevoia să o distrugi"

"Loverboy s-a născut din mai multe poveşti diferite pentru care am găsit trăsături comune - o emoţie pe care am tot simţit-o şi pe care am avut nevoie să o înţeleg mai bine, studiind vieţile şi poveştile oamenilor", scrie Mitulescu în caietul de presă pus la dispoziţia jurnaliştilor prezenţi la Cannes. "Dacă ar fi să descriu acest sentiment, l-aş numi dragoste. O dragoste aşa de intensă, încât simţi nevoia să o distrugi. Şi cu cât simţi mai tare nevoia să o distrugi, cu atât mai intensă şi puternică devine. Pe vremea aceea, mergeam cu maşina şi părăseam Bucureştiul fără o direcţie anume în minte. În felul acesta am descoperit oraşele şi satele sărace de pe malul Dunării. Stăteam ore întregi la singura terasă din sat, sau la vreo benzinărie modernă în mijlocul pustietăţii. Băteam drumurile dintre oraşele pustii, abandonate de toţi cu excepţia bătrânilor, pescarilor, sau a celor care doar acolo şi-au găsit de lucru. Acele locuri părăginite au devenit fundalul poveştii mele. Imagini cu locuri şi secvenţe de poveşti m-au făcut să-l construiesc în minte pe Loverboy: un tânăr atrăgător, care probează ochelari de soare într-o benzinărie, în timp ce iubita lui plânge în maşină. Alţi băieţi, arşi de soare, râd de unul dintre ei, care visează să aibă genul de iubită cu care să se însoare la biserică. Un atelier de reparaţii. O terasă în mijlocul pustietăţii. Şi ce e de făcut dacă trăieşti la Hârşova, un mic port la Dunăre, nu departe de Marea Neagră, locul unde niciodată nu se întâmplă nimic?" - se întreabă regizorul, declanşând astfel motorul poveştii din Loverboy.

Filmul abundă în elemente adiţionate pe scheletul poveştii care nu dau carne filmului şi nu conduc către nimic, rămânând incidente care nu reuşesc să se integreze. De exemplu, bunicul lui Luca (Ion Besoiu). E plimbat de două ori prin cadru, fără ca prezenţa lui să aibă vreo explicaţie la nivel dramaturgic, deşi e clară intenţia - el e o povară în plus pe umerii familiei lui Luca.  Apoi, mai e momentul cu mielul tăiat, pe care tatăl lui Vali îl aduce lui Luca. Îl plimbă prin cadru, apoi pleacă cu el. Părţi din poveste rămân la stadiul de intenţie; fără să citeşti în prealabil sinopsisul, nu înţelegi care e, de fapt, jobul lui Luca. Personajele însele nu sunt pe atât de complexe pe cât ne-am fi dorit, mai ales ca să ni le apropiem. Mesajul filmului şi formula în care ne este transmis nu sunt noi.