Liam Hemsworh, actor principal într-o dramă romantică

de Cristina Grigore în 26 Ian 2012
Liam Hemsworh, actor principal într-o dramă romantică

Cei doi fraţi Hemsworth, Chris şi Liam, au debutat în forţă în peisajul hollywoodian şi, până acum, nici unul dintre ei nu pare să se lase mai prejos. Chris a obţinut rolul lui Thor în filmul ce a precedat lansarea lui The Avengers şi cel al vânătorului din Snow White and the Huntsman, iar Liam, pe lângă partiturile din The Hunger Games şi The Expendables 2 (două filme aşteptate ale lui 2012) a primit acum rolul principal în Timeless, o dramă romantică ce va fi regizată de Phillip Noyce (Salt, The Quiet American, The Bone Collector).

Filmul va spune povestea unui bărbat rămas văduv, care încearcă să facă faţă durerii pricinuite de moartea soţiei sale. Îşi foloseşte astfel toţi banii primiţi moştenire pentru a construi o maşină a timpului cu care să călătorească în timp pentru a o mai vedea o dată pe cea care a fost iubirea vieţii sale. Scenariul îi aparţine lui Bill Kelly (Enchanted).

Proiectul a fost acum doi ani în atenţia lui Robert Zemeckis, care s-a retras în favoarea lui Noyce. Timeless se află acum în faza de pre-producţie, urmând a fi lansat pe marile ecrane anul viitor.

Poţi citi AICI un material despre Hemsworth, devenit cunoscut în SUA după ce a avut o relaţie cu populara Miley Cyrus.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 26 ianuarie 2012 10:40
Doar o observatie, extrasa din ultimul The Time Machine. Desi ar putea modifica multe chestii in trecut, cu siguranta nu ar putea modifica evenimentul care l-a facut sa construiasca masina timpului, adica chiar moartea sotiei (si cu siguranta o sa se ajunga la asta in film :P)
alex_il_fenomeno pe 4 februarie 2012 15:37
cred ca mai ales femeile nu vor rata aceasta pelicula !
nikkolle pe 14 martie 2012 12:48
In nici un caz ;)) ! :P
kitycina pe 16 aprilie 2012 17:35
Da chiar asa nu am sa ratez acest film cu Liam. l-am vazut in ”Hunger games” si chiar dak a avut cateva aparitii chiar mi-a placut mult de el insa as vrea sa i se ofere ocazia sa joace intr-un thriler sau actiune ceva i-ar sta bine tare si nu cred ca ar dezamagi publicul :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells